În acest articol, aduc împreună două lumi: cercetările despre reziliență și modul în care creierul învață și perspectiva traumei complexe și experiența cu oamenii care nu au avut un start sigur în viață.

De zeci de ani, medicina și psihologia încearcă să înțeleagă cum gândurile, emoțiile și relațiile noastre influențează sănătatea fizică. Ceea ce altădată părea doar o intuiție – ideea că trupul „poartă” emoțiile – este astăzi confirmat de o știință interdisciplinară solidă: psihoneuroimunologia.

În psihoterapia traumei, procesul terapeutic nu începe neapărat prin reîntoarcerea în trecut — ci, adesea, prin construirea unui sentiment suficient de siguranță și stabilitate în prezent.

Mulți profesioniști ajung, mai devreme sau mai târziu, să se confrunte cu trauma secundară, oboseala prin compasiune sau burnout (epuizare emoțională, dificultăți de concentrare, iritabilitate, pierderea motivației).

În munca mea terapeutică — dar și în propriul parcurs interior — observ tot mai des o tendință profund umană de retragere, de alegere conștientă a singurătății în anumite etape ale procesului de vindecare.