Acest articol este despre acei adulți care trăiesc cu sentimentul persistent că „nu se descurcă singuri”, că nu se pot exprima autentic, care experimentează anxietate în raport cu multe dintre deciziile și provocările vieții.
Din perspectiva lucrului cu trauma, stresul și corpul, relația cu mâncarea nu poate fi înțeleasă doar ca un set de obiceiuri sau alegeri conștiente. Apetitul nu reflectă întotdeauna nevoile reale ale corpului, ci starea sistemului nervos.
A fi bine (psihic, emoțional) și, implicit, vindecarea traumelor, nu înseamnă doar confruntarea cu trecutul, ci și deschiderea către o viață care nu mai este organizată în jurul durerii.
Acest articol este o invitație de a privi mai atent relația cu sine, cu propria furie și cu propria agresivitate — nu pentru a încuraja exprimarea impulsivă a furiei, ci pentru a înțelege ce se întâmplă atunci când nu ne permitem deloc să o simțim.
În acest articol intru mai în detaliu privind legătura dintre corp și minte, abordând câteva dintre capcanele minții: distorsiuni cognitive, gânduri automate, credințe și nu numai.
