Dincolo de perspectiva neuroștiințelor despre cum funcționează creierul, aleg să scriu câteva gânduri din perspectiva traumei de dezvoltare despre dificultatea de a forma și menține obiceiuri sănătoase.
În acest articol vorbesc despre diferența dintre yoga clasică și trauma-sensitive yoga, o abordare care creează siguranță în corp și sprijină procesul de recuperare în urma stresului și a traumelor.
Mulți profesioniști ajung, mai devreme sau mai târziu, să se confrunte cu trauma secundară, oboseala prin compasiune sau burnout (epuizare emoțională, dificultăți de concentrare, iritabilitate, pierderea motivației).
În munca mea terapeutică — dar și în propriul parcurs interior — observ tot mai des o tendință profund umană de retragere, de alegere conștientă a singurătății în anumite etape ale procesului de vindecare.
În ultima vreme, pe măsură ce termenul de „somatic” și abordări precum Somatic Experiencing devin tot mai cunoscute, observ tot mai des o confuzie: mulți oameni asociază aceste concepte cu ideea de a interpreta simbolic bolile sau simptomele fizice.
