Despre mine

Mă numesc Adelina-Gabriela Rotaru și sunt consilier psihologic, psihoterapeut experiențialist pentru adulți și copii și practician Somatic Experiencing.
Fără să mă gândesc prea mult la viitorul profesional la acea vreme, aș putea spune că mi-am început parcursul de psihoterapeut încă din liceu, de când am studiat pentru prima dată Psihologia, materie pe care am ales-o apoi ca probă la examenul de Bacalaureat. A urmat firesc facultatea de Psihologie, masteratul şi formările profesionale în Psihoterapie şi terapii somatice.
Pe durata studiilor şi ulterior acestora, am urmat diferite stagii de practică, voluntariat şi am lucrat în cadrul mai multor centre și instituții unde am avut parte de o mulțime de oportunități de învățare şi interacțiuni cu persoane care mi-au îmbogățit experiența, precum copii cu diagnostice de tulburare de spectru autist, ADHD, copii aflați în asistență maternală şi centre de plasament, persoane cu toxicodependențe, persoane afectate de HIV/SIDA, femei şi copii victime ale violenței domestice refugiați în centre sociale, persoane LGBTQIA.
Studiind psihologia și psihoterapia copiilor şi a familiilor, am descoperit plăcerea de a lucra cu copii, părinți şi educatori în grădinițe private din Bucureşti şi Ploieşti, în paralel cu munca din cabinetul privat.
Schimbările din viața personală au adus schimbări în parcursul profesional care a fost temporar întrerupt când am devenit mamă de două ori. Experiența primilor ani cu copiii mei a fost și încă este cea mai bogată şi intensă pentru mine, atât ca om, cât și ca psiholog, punându-mi la încercare toate resursele și cunoștințele și provocându-mă să cresc şi să mă dezvolt mai mult decât îmi imaginam.
În timpul concediului de creștere copil, am fost voluntar, lucrând o vreme cu copii aflați în situații vulnerabile. În acelaşi timp, mi-am continuat studiile în domeniu, fiind atrasă, în mod deosebit, de psihoterapia traumei şi psihoterapiile somatice. Astfel, am fost introdusă în terapiile somatice prin formarea internațională în Somatic Experiencing fondată de dr. Peter Levine şi formarea în metoda TRE - Tension and Trauma Release Exercices, care îl are ca fondator pe dr. David Bercelli.
Acesta a fost un moment de cotitură în parcursul meu ca psihoterapeut. Formarea în terapiile centrate pe traumă şi pe corp, precum TRE, Somatic Experiencing, EMDR, NARM şi terapia craniosacrală, alături de formarea în Constelații Sistemice pentru abordarea traumelor familiale şi transgeneraționale, precum şi alte studii pe care le continui vin ca o completare firească la experiențele anterioare şi îşi pun amprenta asupra practicii mele private. Astfel, am avut ocazia să învăț din curiozitate şi cu adevărată plăcere, descoperind omul din diferite perspective, atât din formările continue, cât şi de la clienții din cabinet.
Împărtășesc că suferințele și provocările din viața personală m-au îndreptat către acest domeniu unde, pe lângă experiențele enumerate, am învățat și încă învăț și pe propria piele ce înseamnă procesul terapeutic, atât din perspectiva de terapeut, cât și din cea de beneficiar (client). Consider că eu, în calitate de terapeut, am nevoie de o igienă psihică și emoțională continuă și de o anumită ecologie interioară pentru a fi capabilă să ofer un suport de calitate pentru fiecare client. Așadar, continui și în prezent să explorez propria persoană în procese de terapie cu diferite abordări terapeutice. Am învățat în ultimii ani cât de importantă e conexiunea cu propriul corp care a devenit o busolă foarte valoroasă în viața mea personală și în cabinet.
Cred cu tărie că acest domeniu este unul în care învățăm permanent, nu doar despre natura umană și despre ceilalți, cât despre noi, oamenii din spatele rolului de psihoterapeut.
Studii şi formare continuă-
- Workshop de formare continuă "Traumă, emoție şi spiritualitate" susținut de Raja Selvam PhD, psiholog, profesor formare Somatic Experiencing, fondator şi profesor formare Integral Somatic Psychology, Bucureşti. (11-14 Mai 2023)
- Certificat de participare la CSTi – Curs de Introducere în Terapia CranioSacrală, organizat de Institutul Upledger România (filială Upledger Institute International), susținut de Mihaela Gugu. Terapia craniosacrală este o metodă terapeutică blândă, care stimulează procesul natural al corpului de auto-corectare și auto-vindecare, și mecanismul individual de însănătoșire naturală și disipare a efectelor negative (martie 2023).
- Diplomă de participare la Conferința de Psihoterapie Experiențială şi Dezvoltare personală Unificatoare, ediția a XII-a, "Psihoterapia în prezent: Adaptare, schimbare, regenerare. De la atunci şi acolo la aici şi acum.", acordată de Societatea de Psihoterapie Experiențială Română, avizată de Colegiul Psihologilor din România. (decembrie 2022)
- Cursant în programul de instruire calificată în Constelații familiale, recunoscut de Asociatia Germana de Constelatii familiale (DGfS), afiliată International Systemic Constellation Association (ISCA), formator Claus Kostka (2022 - 2024).
- Workshop de formare continuă - Strategii avansate de lucru cu trauma sexuală și sexualitate, organizat de Somatic Personal Development România și Ariel Giarreto, trainer Somatic Experiencing International și specialist în educație sexuală somatică și lucrul cu traumele sexuale (septembrie 2022).
- Diplomă de participare la primul Congres European online dedicat Teoriei Polivagale, organizat de Polyvagal Akademie din Germania și Polyvagal Institute din USA (iunie 2022).
- Certificat de participare formare internațională EMDR nivel A acordat de EMDR Institut Osterreich şi Mind Master, formatori Catalin Zaharia şi Peter Schutz. Eye Movement Desensitization and Reprocessing (EMDR) este o metodă psihoterapeutică de desensibilizare și reprocesare prin mișcări oculare, utilizată, în special, pentru tratarea traumei și a problemelor legate de stres (mai 2022).
- Certificat de participare la workshop-ul formativ "The Transforming Power of Affect: Emotion Focused Therapy" organizat de Asociația Institutul de Psihoterapie Experiențială Focalizată pe Emoții, susținut de Em. Dist. Prof. Leslie Greenber, creditat de Colegiul Psihologilor din România (mai 2022).
- Cursant în formare internațională în terapia NARM (Neuro-Affective Relational Model), o formare clinică avansată pentru profesioniștii din domeniul sănătății mintale care lucrează cu traume complexe. NARM este un model de lucru pentru abordarea atașamentului, a traumei relaționale și de dezvoltare, prin lucrul cu modelele de atașament care provoacă simptome psihobiologice de-a lungul vieții și dificultăți interpersonale. (2022-2023).
- Asistent formare internațională Somatic Experiencing (2022 - prezent).
- Diplomă de participare în calitate de audient în cadrul conferinței naționale “Psihologie și Tehnologie: Conectați la Viitor”, desfășurată în perioada 11-14 noiembrie 2021, organizată de Asociația Psihologilor din România, avizată de Colegiul Psihologilor din România. Diplome de participare ca audient în cadrul conferinței la workshopurile: „Ce ne-a învățat pandemia despre varianta online a relației psihoterapeutice cu persoanele traumatizate”, „Terapia prin Joc Integrativă ca instrument creativ de accesare a Sinelui” și „Principii de bază în terapia centrată pe scheme pentru copii și adolescenți: Aplicații practice prin chair work și imagerie dirijată”.
- Certificat de participare la Conferința Națională de Psiho-Oncologie, Ediția 1, 15 – 17 Octombrie 2021, organizată de Asociația Restart la Viață și avizată de Colegiul Medicilor și Colegiul Psihologilor din România (octombrie 2021).
- Diplomă de participare la cursul de formare profesională continuă cu tema
” Psihotrauma – evaluare și intervenţie psihologică” avizat de către Colegiul Psihologilor din România (august 2021). - Certificat de Practician Somatic Experiencing – metodă psihobiologică dezvoltată de Dr. Peter Levine de peste 40 ani, recunoscută la nivel internațional pentru eficiența în identificarea și renegocierea pentru vindecarea traumelor fizice și emoționale, a tulburărilor de stres posttraumatic și a consecințelor acestora. (2019 – 2022)
- Participare la două module (din trei) la programul de formare internațională TRE® – Tension, Stress and Trauma Release Exercices. TRE® este o metodă practică de lucru cu corpul pentru eliberarea stresului, tensiunilor și a traumelor, printr-o serie de exercitii ce sustin corpul, la un nivel muscular profund. Această metodă a fost creată și dezvoltată de dr. David Bercelli de peste 20 ani, fiind recunoscută și utilizată în comunități din întreaga lume. (2020-2021)
- Certificat de participare la cursul de formare continuă: Intervenții psihoterapeutice în perioada pre și post natală – Elemente de hipnoterapie – organizat de Institutul Român de Psihologie și acreditat de Colegiul Psihologilor din România. Formator: Psih princ. dr. George Oancea, psiholog clinician și psihoterapeut, supervizor și formator în Hipnoză Clinică și Psihoterapie Ericksoniană. (2019)
- Curs de formare continuă – Simptomele psihotice la copil: Strategii de psihodiagnostic și intervenție clinică și educațională, București (România) – organizat de Institutul de Psihologia Dezvoltării, acreditat de Colegiul Psihologilor din România. Formator: Prof. univ. dr. Geanina Cucu-Ciuhan, București (mai 2019).
- Workshop de formare continuă – Copiii și emoțiile lor – drumul de la boală la sănătatea mentală – susținut de Dr. Kate Kirk, psihodramatist și psihoterapeut specializat în lucrul cu copiii și adolescenții, membru în Consiliul pentru Psihoterapie din Marea Britanie (UKCP) și Asociația de Psihodramă din Marea Britanie (BPA), București (2019);
- Curs de formare continuă ”Traumele psihice la copii” susținut de Psiholog Dr. Diana Vasile și Psiholog MA Monica Lespezeanu, organizat de Institutul pentru Studiul și Tratamentul Traumei, acreditat de Colegiul Psihologilor din România, București (2018);
- Curs de formare și certificare Schema Therapy, Modulul 1 – Terapia centrată pe scheme cognitive, organizat de Asociația de Hipnoterapie și Psihoterapie Cognitiv-Comportamentală și Schema Therapy Institute St. Petersburg, certificat de ISST – International Society of Schema Therapy (2017).
- Absolventă program de formare profesională continuă în Psihoterapie Experiențială centrată pe adult-copil-cuplu-familie, Societatea de Psihoterapie Experienţială din România (Institutul SPER).
- Diplomă de participare, aprilie 2016: Conferinţa de Psihoterapie Experienţială şi Dezvoltare Personală Unificatoare “Provocări, experiențe, noutăți, conexiuni psiho-corporale și deschideri interdisciplinare”, organizată de Societatea de Psihoterapie Experiențială Română (Institutul S.P.E.R.) în colaborare cu Universitatea din București – Centrul de Dezvoltare Personală, Consiliere și Psihoterapie Experiențială, Facultatea de Psihologie și Științele Educației, acreditată de Colegiul Psihologilor din România;
- Absolventă studii masterale (2012-2014): “Evaluarea, consilierea şi psihoterapia copilului, cuplului şi a familiei” la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Universitatea din Bucureşti;
- Diplomă de participare, martie 2015: Conferinţa de Psihoterapie Experienţială şi Dezvoltare Personală Unificatoare „Terapii creativ-expresive unificatoare şi dezvoltare personală continuă”, Ediţia a VI-a, organizată de Universitatea Bucureşti – Centrul de dezvoltare personală, consiliere şi psihoterapie experienţială, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei şi Societatea de Psihoterapie Experienţială Română – Centrul Sper, acreditată de Colegiul Psihologilor din România;
- Training de Programare neuro-lingvistică (NLP) organizat în cadrul proiectului UNIFEST 2013 Bucureşti de către Uniunea Studenților din România.
- Certificat de participare, mai 2012: Conferinţa Naţională “Zilele Dezvoltării Personale Unificatoare” Bucureşti, organizată de Universitatea Bucureşti – Centrul de dezvoltare personală, consiliere şi psihoterapie experienţială, Facultatea de Psihologie şi Ştiintele Educaţiei şi Societatea de Psihoterapie Experienţială Română – Centrul Sper.
- Diplomă de participare, aprilie 2012: Conferinţa Naţională ABA (Applied Behavior Analysis) – organizată de Asociaţia Help Malin şi Asociaţia de Terapie Comportamentală Aplicată.
- Diplomă de participare, februarie 2012: Conferinţa Internaţională de Psihoterapie Experienţială şi Dezvoltare Personală Unificatoare, Ediţia a-III-a, Bucureşti, organizată de Universitatea Bucureşti – Centrul de dezvoltare personală, consiliere şi psihoterapie experienţială, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei şi Societatea de Psihoterapie Experienţială Română – Centrul Sper sub egida Colegiului Psihologilor din România, în parteneriat cu Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei.
- Licenţă în Psihologie (2008-2011): Facultatea de Psihologie şi Sociologie, Universitatea Spiru Haret, Bucureşti;
Experienţă profesională
2021: Psihoterapeut colaborator Asociația Ajungem Mari București - psihoterapie pentru copii aflați în centre de plasament.
2015 – prezent: Consilier Psihologic și Psihoterapeut adulți și copii la Cabinet Individual de Psihologie Rotaru Adelina-Gabriela, București;
2016 – 2017: Consilier psihologic şi psihoterapeut la Casa Ioana – organizație non-guvernamentală care se ocupă cu victimele violenței domestice și persoane fără adăpost, București;
2014 – 2017: Consilier psihologic și psihoterapeut (colaborator) în instituții de învățământ private din București și Ploiești: coordonator program de dezvoltare personală pentru copii școlari și preșcolari, ateliere de psihoeducație pentru părinți, consilierea cadrelor didactice;
2014 – Terapeut în Analiza Comportamentală Aplicată (ABA) în cadrul Asociaţiei pentru Recuperarea Copiilor cu Autism din România (A.R.C.A.R.), Bucureşti;
2013 – Psiholog în regim de voluntariat la Spitalul clinic de psihiatrie Alexandru Obregia, secţia Toxicomani, Bucureşti;
2013 – Psiholog în regim de voluntariat la centrul PsihArt, Bucureşti;
2012 – 2014 – Psiholog în regim de voluntariat la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, sector 5 Bucureşti;
Afiliere
Membru acreditat CPR (Colegiul Psihologilor din România) – cod unic de înregistrare în registrul psihologilor 16530
Membru Asociația de Psihoterapie Experiențială din România – Institutul SPER
Membru SEI - Somatic Experiencing International
Membru NARM Training Institute