Stiluri de comunicare. Tu cum comunici?

Stiluri de comunicare. Tu cum comunici?

Cu toții avem o nevoie înrădăcinată de a forma relații durabile și semnificative cu alți oameni, iar supraviețuirea noastră depinde de asta. Zeci de cercetări din ultimele decenii au concluzionat că un factor esențial în formarea și menținerea relațiilor este comunicarea. După cum știm cu toții, există multe modalități de a comunica, iar unele sunt mai eficiente decât altele. Nu există o formulă magică sau rețetă universală pentru a comunica în fiecare situație, dar există abilități specifice pe care le puteți dezvolta și exersa care sunt esențiale pentru crearea unor relații mai sănătoase.

În literatura de specialitate, se vorbește în general despre patru stiluri de comunicare: agresiv, pasiv, pasiv-agresiv și asertiv. În acest articol vom discuta despre fiecare dintre cele patru modele de comunicare în detaliu, astfel încât să ne ajute să recunoaștem fiecare tipar și să devenim mai conștienți despre modul în care comunicăm cu ceilalți.

Trebuie să reținem încă de la început că majoritatea oamenilor folosesc mai multe sau chiar toate cele patru stiluri de comunicare în diferite momente, în funcție de context.

Stilul agresiv

Mulți oameni folosesc stilul agresiv de comunicare pentru a obține ceea ce își doresc sau pentru a se proteja. Deși acest stil îi face deseori să pară înspăimântători, ostili, sfidători sau puternici, el își are originea, așa cum face agresiunea aproape întotdeauna, în frică sau, mai exact, în nevoie de supraviețuire, de protecție prin luptă (”fight mode”). Agresiunea este aproape întotdeauna rezultatul sentimentului de amenințare, astfel răspunsul pare justificat.

Stilul agresiv este reversul stilului pasiv. În loc să ne supunem altora, încercăm să îi facem pe alții să se supună pentru că vrem neapărat să câștigăm, indiferent de costul pentru celelalte persoane. Scopul este de a controla comportamentul altora prin intimidare și de a domina atacând sau desconsiderând opiniile, sentimentele, obiective sau cererile lor.

Câteva exemple de mesaje uzuale ale persoanelor care comunică agresiv ar fi:

"Pentru ca așa spun eu."

„Ești prost!”

”Degeaba îți spun că nu te pricepi…”

”Tu mereu / niciodată. . . . ”

”Eu știu mai bine…” etc.

Caracteristice stilului agresiv sunt:

  • A-i învinovăți sau a-i acuza pe alții, atenția concentrându-se pe sublinierea greșelilor lor și pe a se găsi un vinovat rapid.
  • Limbaj nonverbal (postură, gestică, mimică) intimidant, amenințător, cum ar fi arătătorul ridicat în semn de autoritate, distanță mică față de interlocutor (încalcă spațiul personal), bate cu pumnul în masă, voce ridicată, ton ascuțit ș.a.m.d.;
  • Dă directive sau ordine, arată o atitudine superioară, autoritară, exigentă, spune altora ce să facă și așteaptă ca aceștia să se supună.
  • Își concentrează atenția mai mult pe persoană decât pe problemă, insultând sau făcând glume pe seama celuilalt.
  • Apare nevoia de a câștiga cu orice preț, transformând totul într-o competiție, o bătălie de câștigat.
  • Își exprimă sentimentele și dorințelor fără să țină cont de sentimentele celorlalți, pe care îi desconsideră sau ignoră.
  • Există credința că nevoile lor sunt mai importante decât ale altora, că doar ei au drepturi, alții nu.

Stilul pasiv-agresiv

După cum sugerează și numele, stilul pasiv-agresiv combină elemente caracteristice atât stilului pasiv, cât și celui agresiv, fiind tot un răspuns adaptativ la mediu. Astfel, este prezentă furia specifică stilului agresiv și răspunsul de ”luptă” dar și frica specifică stilului pasiv cu răspunsul de evitare sau supunere. Furia mobilizează în a acționa pentru a ”obține” ce vrea de la celălalt, dar frica împiedică să o facă direct. Este o formă de a ascunde agresivitatea, astfel încât să se evite asumarea responsabilității pentru aceasta din teamă de repercursiuni. Acesta este un stil prin care persoanele s-au adaptat mediului, încercând să facă față furiei și frustrării și ascunzând-o pentru a se conforma, mai degrabă la nivel declarativ, așteptărilor sau cerințelor celorlalți. Comparativ cu stilul agresiv, unde agresivitatea este directă, pe față, la pasiv-agresiv aceasta este indirectă, subtilă.

Câteva mesaje ale unei persoane care vorbește într-un mod pasiv-agresiv ar fi:

”Cum ai putea să crezi asta?”

”A fost o neînțelegere, eu am spus, de fapt…”

”Când m-ai ajutat tu ultima dată?”

”Am glumit doar…”

Caracteristice abordării pasiv-agresive sunt:

  • Pare să fie de acord, dar în realitate nu este de acord cu celălalt. Ceea ce spune sună ca și cum este de acord cu ceva, dar prin acțiunile ulterioare nu arată sprijin sau angajament. Când este confruntat, susține că a fost de fapt o neînțelegere sau dă vina pe altceva.
  • Nu dă feedback direct, nu vorbește deschis când are o nemulțumire, deseori se vaită cu privire la cineva altor persoane, stârnind diviziune și conflicte.
  • Face observații sarcastice, folosește des ironii sau pretinde că glumește spunând ceva agresiv sau nepotrivit, ”a fost o glumă”.
  • Uneori își arată dezaprobarea sau nemulțumirea nu prin cuvinte, ci prin mijloace nonverbale, dă ochii peste cap, clatină din cap, scoate sunete care denotă dezgust. De multe ori, mesajele nonverbale contrazic ceea ce afirmă. Cuvintele declarate sunt pozitive, dar limbajul nonverbal conferă acestora sensul opus.
  • În abordarea pasiv-agresivă, cooperarea vine cu limitări sau condiții.
  • Uneori folosește rolul de victimă sau șantaj emoțional, de exemplu, „Am muncit atât pentru tine și asta este aprecierea pe care o primesc! ”
  • Poate încerca să dețină controlul prin a ignora solicitările celuilalt, a nu oferi ajutor sau chiar a sabota eforturile acestuia.
  • Evită confruntarea directă și când este întrebat dacă este vreo problemă răspunde adesea cu „Nu contează” sau „Nu e mare lucru”.
  • După un eveniment, spune adesea ceea ce ar fi trebuit să facă sau cu ce a greșit celălalt, deși i se solicitase ajutorul înainte și nu l-a oferit.
  • Nu se ridică la așteptările celorlalți prin comportamente de neglijare, uitare, amânare etc. și refuză să își asume responsabilitatea pentru faptele sale.
  • Mimează deseori stilul pasiv.
  • Teamă că ar putea fi confruntat sau respins dacă și-ar exprima direct punctul de vedere sau ar fi mai asertiv și resentimente față de solicitările celorlalți.
  • Tendința de a face cum vrea, fără să comunice direct și fără să își asume responsabilitatea pentru acțiunile sale.

Stilul pasiv

Vorbirea pasivă (”non-asertivă”) apare ca cel mai blând și permisiv dintre cele patru stiluri de comunicare. În stilul pasiv, pare că persoana oferă controlul asupra vieții sale altor oameni - deseori fără a fi conștientă de acest lucru. Astfel, ne putem gândi la stilul pasiv ca la o postură de supunere față de ceilalți, evitarea conflictului pentru a supraviețui, pentru a nu fi rănită, respinsă. Acest model se învață, de cele mai multe ori, tot în copilărie, când copilul face orice ca să fie pe placul celorlalți, să nu deranjeze, să fie acceptat și iubit.

Câteva mesaje obișnuite unei persoane care comunică într-o manieră pasivă:

”Urăsc / îmi pare rău să te deranjez.”

”Cum spui tu e cel mai bine.”

”E în regulă orice decizi tu.”

”Sigur ai dreptate…”

Caracteristice stilului pasiv sunt:

  • Voce blândă, tonalitate scăzută, uneori chiar greu de auzit.
  • Limbajul corpului denotă retragere, supunere, evitare, fără contact vizual, păstrând o distanță mai mare, capul lăsat, umerii strânși, poziție defensivă.
  • Când vorbește transmite nesiguranță, ezitare, se scuză des și folosește frecvent cuvinte precum ”Poate…”, ”Nu știu dacă acest lucru te ajută…”, ”Îmi pare rău…”, ”Mă scuzați…” cu scopul de a îmblânzi sau a îndulci mesajele, pentru a nu supăra sau arătând teamă față de reacția celuilalt.
  • Nu își exprimă sentimentele, nevoile, dorințele sau opiniile, punându-se frecvent pe locul al doilea.
  • Permisivitate fără a pune limite, foarte agreabil, e de acord cu celălalt aproape întru totul și rareori își exprimă propriul punct de vedere și niciodată contrar opiniei celuilalt.
  • Evită tensiunile și conflictelor prin amânare sau ocolirea persoanelor respective.
  • Acceptă frecvent cereri nerezonabile din partea celorlalți, punând nevoile lor pe primul lor și ignorând sau negând propriile nevoi, ”nevoile celorlalți sunt mai importante”
  • Nu critică, nu dă feedback negativ și neagă când nu e de acord cu ceilalți.
  • Evită pe cât posibil să facă sau să spună ceva care ar putea atrage comentarii sau dezaprobare.
  • Teamă de respingere, sentiment de neputință, devalorizare, teama exagerată față de autoritate, stimă de sine scăzută.

Asertiv

În cele mai multe cazuri, comunicarea asertivă este considerată cea mai eficientă formă de comunicare deoarece se bazează pe câștigul ambelor părți dintr-o situație (”win win”). Specifice acestei forme de comunicare sunt mesajele de tip ”Eu” (vezi aici detalii), exprimarea cu ușurință a propriilor sentimente, gânduri, nevoi și așteptări, ținând cont și de nevoile celuilalt.

A fi asertiv înseamnă:

  • să îți exprimi nevoile, dorințele și sentimentele și așteptările direct și sincer;
  • să accepți că alții pot vedea lucrurile diferit și să nu presupui cu tu ai dreptate sau că toată lumea va simți la fel ca tine;
  • să respecți alte puncte de vedere fără a le respinge sau a le insulta;
  • să recunoști că nevoile tale și nevoile celorlalți sunt la fel de importante, având drepturi egale;
  • că ești responsabil de propriul tău comportament la fel cum și ceilalți sunt responsabili pentru propriile comportamente;
  • să ai o atitudine deschisă, onestă și respectuoasă atât cu propria persoană, cât și cu ceilalți;
  • la nivel nonverbal, corpul este relaxat, mobil, există contact vizual;
  • la nivel emoțional și al stimei de sine, există un nivel crescut de autoacceptare, stimă de sine crescută, în general atitudine pozitivă față de propria persoană și de modul de interacțiune cu ceilalți;
  • la nivel de scopuri,  cel mai important este acela de a menține respectul reciproc, de a exista exprimare liberă, fără o nevoie de control sau de a câștiga permanent.

De ce să fim asertivi?

  • Ne permite să ne raportăm la alții reducând tensiunile, conflictele, anxietatea în relații și resentimentele.
  • Ne permite să fim mai relaxați în preajma celorlalți, pentru că avem încredere că suntem capabili să facem față celor mai multor situații în mod rezonabil.
  • Ne ajută să ne concentrăm asupra situației actuale, mai degrabă decât să permitem contaminarea interacțiunii cu resentimente din trecut sau frici nerealiste legate de viitor. (ex. ”Acest lucru este la fel ca atunci când …” sau ”Dacă cedez acum, va face mereu la fel…”)
  • Ne permite să ne păstrăm respectul față de sine, având respect și pentru ceilalți.
  • Crește stima de sine prin asumarea responsabilității și conștientizarea că nu e nevoie să ne străduim permanent să ne ridicăm la standardele altora și să așteptăm tot timpul aprobare sau validare.
  • Crește nivelul de toleranță față de deciziile celorlalți,  acceptând și recunoscând dreptul altor oameni de a-și trăi viața diferit, de a simți, crede și a alege altfel decât o facem noi, fără a avea un impact negativ asupra calității vieții noaste.
  • Crește sentimentul de control asupra propriei vieți și reduce sentimentul de neputință.
  • Crește calitatea relațiilor cu ceilalți, suntem mai prezenți și conștienți în interacțiunile cu cei din jur.

Cei mai mulți oameni folosesc mai multe sau chiar toate cele patru stiluri de comunicare în diferite situații din viața lor. Fiecare poate fi asertiv în unele situații, agresiv sau pasiv-agresiv în altele și pasiv uneori. Dar, de cele mai multe ori, unul dintre stiluri predomină și este mai des folosit decât celelalte. La tine care este acesta?