Experiențele Adverse din Copilărie (Studiul ACE)

Studiul Experienţelor Adverse din Copilărie - Adverse Childhood Experiences (ACE) este una dintre cele mai mari investigații ale legăturii dintre experiențele din copilăriei și starea de sănătate fizică şi psihică mai târziu în viață.

Folosind date de la 17.000 de participanți, Vincent Felitti, șeful Departamentului de Medicină Preventivă al Kaiser Permanente din San Diego, California, și Robert Anda, cercetător la Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor şi studiul, au arătat că traumele și experiențele adverse din timpul copilăriei sunt factori de risc majori pentru principalele cauze de îmbolnăvire și deces în Statele Unite, precum și în ceea ce priveşte calitatea proastă a vieţii.

Cei doi medici au descoperit că sunt zece tipuri de experiențe adverse raportate frecvent  care prezic o gamă foarte largă de probleme psihologice, medicale și funcționale:

• trei tipuri de abuz (fizic, emoțional, sexual);
• două tipuri de neglijare (fizică, emoțională);
• cinci tipuri de dificultăți în gospodărie/familie disfuncțională (părinți separați sau divorțați, a fi martor la violență domestică, un membru al familiei dependent de droguri sau alcool, un membru al familiei cu risc de suicid sau cu tulburări psihice, un membru al familiei care a mers la închisoare)

Felitti și Anda (2014) au descoperit că aproximativ două treimi dintre adulți au experimentat cel puțin una dintre aceste adversități timpurii ale vieții. Totodată, Experiențele Adverse din Copilărie nu au avut loc, de obicei, în mod izolat: cei mai mulți dintre cei care au experimentat o experiență adversă au experimentat cel puțin încă una.

Concluziile studiului privind experiențele adverse în copilărie (ACE) sugerează că anumite experiențe adverse din copilărie sunt factori de risc majori pentru principalele cauze de îmbolnăvire și deces, precum și calitatea proastă a vieții în Statele Unite.

Tulburările au adesea cauze multiple, cum ar fi infecția, un mediu fizic toxic, lipsa suportului social, stilul de viață nesănătos, genele și temperamentul. Cu toate acestea, studiul original al lui Felitti și Anda și scorurile din studiile ulterioare au arătat că EAC prezic în mod independent multe tulburări și fac acest lucru în mod treptat. Adică, cu cât scorul EAC al cuiva este mai mare, cu atât este mai mare probabilitatea de a dezvolta o tulburare.

Iată o mostră a ceea ce prezic EAC:

• probleme medicale (obezitate, boli cardiovasculare, cancer, diabet, boli autoimune, dureri, fibromialgie, hepatită, tulburări de somn, tulburări sexuale, ulcer etc.);
• probleme ce țin de sănătatea psihică (stimă de sine scăzută, depresie, tulburare bipolară, anxietate, tulburare de stres posttraumatic şi tulburare de stres posttraumatic complexă, personalitate de tip borderline, ADHD);
• comportamente de risc (consum de droguri, tentative de suicid, activitate sexuală precoce, violență domestică/în relație, criminalitate etc.);
• funcționare afectată (probleme financiare sau profesionale, absenteism, dificultăți la locul de muncă, probleme de memorie, căsătorii multiple, nivel educațional scăzut).

Este util să fii conștient de riscurile pentru sănătatea ta, astfel încât să le poți aborda prin acțiuni adecvate. Poți evalua EAC prin chestionarul de mai jos.

Cât de puternic prezic EAC aceste condiții?

La un scor EAC de patru sau mai mult, comparativ cu zero, riscurile cresc de obicei de două până la cinci ori. Riscurile sunt chiar mai mari pentru alcoolism (creștere de șapte ori), încercări de sinucidere (creștere de douăsprezece ori) și probleme de învățare și comportament (de până la o creștere de treizeci și trei de ori pentru probleme inclusiv ADHD). Experiențele Adverse din Copilărie individuale sunt aproximativ egale în ceea ce privește capacitatea lor de a provoca daune.

Cum influențează experiențele adverse organismul?

Modul în care EAC dăunează organismului începe cu răspunsul corpului la stres. Am mai scris aici cum afectează stresul organismul.

Pe scurt, atunci când percepem o amenințare sau un pericol, creierul ne pregătește pentru acțiune – pentru a lupta sau a fugi. Inima începe să bată mai repede și mai puternic pentru a trimite mai mult sânge către mușchi. Glucoza este pompată în sânge pentru a crește combustibilul pentru mușchi, iar căile respiratorii atrag mai mult oxigen pentru a ajuta mușchii să ardă combustibil. Acestea și multe alte schimbări sunt concepute pentru mișcare. În mod ideal, criza trece, am cheltuit energia răspunsului la stres și corpurile noastre revin la normal.

Răspunsul la stres este util pentru supraviețuirea crizelor pe termen scurt. Dar dacă amenințarea este atât de gravă sau continuă (cronic) încât organismul nu revine la normal? Răspunsul care a fost conceput pentru a salva vieți devine acum problema, așa cum am scris în articolul anterior.

Acest tip de stres este ceea ce numim stres excesiv, cronic sau toxic și este în centrul relației dintre experiențele adverse şi sănătate. Stresul cronic perturbă sistemele organismului: hormonal, cardiovascular, imunitar, inflamator, genetic și neurologic.

Cortizolul este un hormon major al stresului. În timpul stresului, cortizolul transformă proteinele organismului în glucoză, oferind energie pentru luptă sau fugă, contribuind în același timp la creșterea tensiunii arteriale. Acestea sunt schimbări utile pe termen scurt, deoarece furnizează glucoză, oxigen și sânge către mușchi.

Cu toate acestea, atunci când stresul este cronic, cortizolul facilitează schimbările pentru a ne menține în alertă maximă sau pentru a ne prelungi capacitatea de a lupta sau de a fugi.

Multe dintre aceste schimbări sunt nesănătoase în timp: creșterea tensiunii arteriale și a zahărului din sânge sunt legate de bolile cardiovasculare și diabet. Acumularea crescută de grăsime este însoțită de pofta de zahăr și grăsimi. Conversia proteinelor în glucoză suprimă imunitatea și afectează dezvoltarea nervilor, tiroida și țesutul pulmonar.

Somnul este întrerupt pentru a ne ține treji și de pază. Cogniția și starea de spirit sunt perturbate pe măsură ce conexiunile neuronale din zonele cheie ale creierului asociate cu raționamentul și stocarea adecvată a amintirilor devin mai puține și mai slabe (Harvard University s.d.). Acum apare un cerc vicios: stresul destabilizează somnul, ceea ce perturbă și mai mult starea de spirit și concentrarea.

Stresul toxic perturbă, de asemenea, hormonii care reglează reproducerea, creșterea și greutatea. Expunerea timpurie și prelungită la cortizol este deosebit de perturbatoare pentru corp.

Stresul toxic din primii ani de viață poate afecta capacitatea sistemului imunitar de a distinge prietenul de inamic. Mai târziu în viață, sistemul imunitar ar putea ataca țesutul sănătos sau poate crea inflamație cronică, așa cum se vede în tulburările autoimune, alergii, astm și multe alte tulburări. Cortizolul joacă un rol cheie în reglarea sistemului imunitar. Prea mult cortizol suprimă imunitatea, reducând rezistența la răceli, gripă și alte infecții. Dacă în primii ani avem parte de stres toxic, sistemul imunitar poate deveni hiperreactiv, expunându-ne la risc de tulburări autoimune și inflamatorii.

Un sistem imunitar sănătos este echilibrat, fără a fi nici supra nici subreactiv. Stresul toxic poate perturba acest echilibru delicat. De exemplu, inflamația generată de stres este bună pe termen scurt - distrugând agenții patogeni și facilitând repararea celulelor deteriorate. Pe de altă parte, inflamația cronică poate lăsa corpul într-o stare constantă de alertă, împiedicându-l să se recupereze complet.

Stresul toxic din primii ani afectează epigenomul, care, la rândul său, modelează dezvoltarea creierului. Epigenomul joacă un rol major în modelarea modului în care creierul și corpul se dezvoltă. Cercetătorii din ultimii ani au făcut descoperiri fascinante care leagă stresul toxic de activitățile intracelulare. Conform constatărilor lor, doar aproximativ 5% dintre boli sunt determinate exclusiv de gene (Pelletier 2019). Celelalte tulburări reflectă o interacțiune între gene și epigenom, cel din urmă jucând rolul mai important.

Epigenomul se află alături de firele de ADN şi este ca un întrerupător de intensitate a luminii, pornind sau oprind genele și reglând nivelul lor de activitate. Creierul devine conectat pentru a menține o alertă ridicată și pentru a reacționa exagerat la stres. De asemenea, creierul devine mai puțin capabil să regleze emoțiile, expunându-ne la riscul unor tulburări mentale. Odată modificat de stresul toxic, epigenomul poate influența expresia genelor de-a lungul vieții și poate chiar să fie transmis intergenerațional, punând generațiile viitoare în pericol pentru probleme legate de stres.

Vestea bună este că epigenomul este maleabil. Așa cum stresul toxic poate schimba epigenomul în rău, putem modifica epigenomul în avantajul nostru prin activități precum exercițiile fizice, meditația, cultivarea compasiunii și bucuriei şi alte obiceiuri pentru sănătatea fizică şi psihică (câteva sugestii la categoria Resurse)

Chestionar de evaluarea Experiențelor Adverse din Copilărie

(tradus și adaptat din varianta originală în limba engleză)

Pentru fiecare punct, bifează Da sau Nu, ținând cont de experiențele avute încă de la începutul vieții tale şi până când ai împlinit optsprezece ani.

1. Un părinte sau alt adult din gospodărie te-a înjurat des, te-a insultat, te-a doborât sau te-a umilit?

sau

A acționat într-un mod care te-a făcut să îți fie teamă că ai putea fi rănit/ă fizic?

2. Un părinte sau alt adult din gospodărie a te-a împins des, te-a apucat, te-a pălmuit sau a aruncat cu ceva în tine?

sau

Te-a lovit vreodată atât de tare încât ai avut urme sau ai fost rănit/ă?

3. Un adult sau o persoană cu cel puțin cinci ani mai în vârstă decât tine... te-a atins sau te-a mângâiat sau te-a pus să îi atingi corpul într-un mod sexual?

sau

A încercat sau a întreținut un act sexual oral, anal sau vaginal cu tine?

4. Ai simțit adesea că...

Nimeni din familia ta nu te-a iubit sau a crezut că ești important/ă sau special/ă?

sau

Membrii din familia ta nu s-au îngrijit unul de celălalt, nu s-au simțit aproape unul de celălalt sau nu s-au susținut unul pe celălalt?

5. Ai simțit adesea că...

Nu aveați suficient să mâncați, trebuia să porți haine murdare și nu aveai pe nimeni care să te protejeze?

sau

Părinții tăi erau prea beți sau nu erau în stare să aibă grijă de tine sau să te ducă la doctor dacă aveai nevoie?

6. Părinții tăi au fost vreodată divorțați sau separați?

7. Mama sau mama ta vitregă a fost:

Adesea împinsă, apucată, pălmuită sau a fost aruncat cu ceva în ea?

sau

Uneori sau adesea lovită cu piciorul, mușcată, lovită cu pumnul sau lovită cu ceva puternic?

sau

Lovit vreodată în mod repetat în decurs de cel puțin câteva minute sau amenințată cu o armă sau un cuțit?

8. Ai locuit cu cineva care a consumat alcool frecvent sau care a consumat droguri?

9. Un membru al gospodăriei a fost deprimat sau bolnav mintal sau a încercat vreun membru al gospodăriei să se sinucidă?

10. Un membru al gospodăriei a ajuns la închisoare?

Însumează numărul de răspunsuri „Da” cu câte un punct. Acesta este scorul tău ACE.

Deși mai sunt multe de învățat despre EAC și despre cum să prevenim și să le atenuăm efectele, știm cu toții, de asemenea, că experiențele din copilărie nu se limitează la cele care implică adversitate. Toate experiențele copilăriei contează.

În ultimii câțiva ani, cercetătorii au început să examineze impactul experiențelor pozitive din copilărie (EPC) asupra copiilor și adulților. De asemenea, mulți specialiști continuă să studieze și să dezvolte programe și politici pentru familii, școli și comunități pentru a crește reziliența copiilor. Mai mult în articolul următor.

Surse:

https://www.cdc.gov/violenceprevention/aces/

Glenn R. Schiraldi, The Adverse Childhood Experiences Recovery Workbook: Heal the Hidden Wounds from Childhood Affecting Your Adult Mental and Physical Health, New Harbinger Publications, 2021;

Maggie Kline, Brain-Changing Strategies to Trauma-Proof Our Schools: A Heart-Centered Movement for Wiring Well-Being, North Atlantic Books, 2020;

Bruce D. Perry & Maia Szalavitz, The Boy Who Was Raised as a Dog: And Other Stories from a Child Psychiatrist's Notebook -- What Traumatized Children Can Teach Us About Loss, Love, and Healing, Basic Books, 2007;

Bessel van der Kolk, Corpul nu uită niciodată. Cooperarea dintre creier, minte și corp pentru vindecarea traumelor, Editura Adevăr Divin, 2018;

Babette Rothschild, Corpul isi aminteste - Psihofiziologia si tratamentul traumei, Editura Herald, 2021.