Despre corp, terapia și psihoterapia somatică

Somatic

Cuvântul „somatic”, derivat din cuvântul grecesc sōmatikos, înseamnă „care aparține corpului”. 

Faptul că psihicul și corpul sunt strâns legate, este un lucru bine ştiut în prezent. Iar lucrul cu ambele aduce beneficii însemnate pentru multe aspecte ale vieții noastre. Ideea că gândurile, emoțiile și procesele corporale sunt interconectate – ceea ce mulți dintre noi știm intuitiv – este susținută de cercetări actuale în neuroștiință.

Studii recente au demonstrat că persoanele cu un nivel mai ridicat de conștientizare a corpului prezintă o reziliență mai crescută deoarece tind să recunoască semnele fizice de stres mai devreme și să ia măsuri pentru a-l atenua, mai degrabă decât să-i permită să se dezvolte până la simptome și boală. 

Cu alte cuvinte, dacă nu ne putem simți starea actuală de a fi, nu putem începe să controlăm sau să reglăm cu pricepere acea stare, fizică sau emoțională. Odată ce putem simți corpurile noastre și procesele fizice care se desfășoară în interior, avem mult mai multe informații cu care să ne gestionăm și să ne adaptăm la lumea din jurul nostru.

Terapiile somatice

În prezent, sub eticheta de ”somatic” intră o serie de sisteme de învățare şi practici de explorare, care au ca scop dezvoltarea conștientizării corpului, a propriocepției (modul în care corpul se mișcă în spațiu) și a interocepției (experiența senzațiilor și mișcărilor interne ale corpului).

Metodele somatice pot include practici de corporalizare, mișcare, de concentrare a atenției asupra calității respirației şi controlul acesteia, urmărirea conştientă a senzațiilor şi a impulsurilor biologice ale corpului (precum în Somatic Experiencing), mișcarea, practici de tremor conștient, shaking, atingeri și manipulare a corpului, mindfulness și multe altele. Multe dintre acestea au rolul de a sprijini repararea, vindecarea și extinderea abilităților motorii de dezvoltare și a repertoriului de mișcare. Tehnicile manuale și orientate spre respirație și mișcare sunt, de asemenea, folosite pentru a reface și susține corpul fizic.

Majoritatea acestor terapii somatice sunt utile pentru a facilita conectarea la înțelepciunea corpului sau înțelepciunea somatică și unele dintre ele pot fi încorporate în procesul de psihoterapie pentru recuperarea în urma traumelor, dacă practicianul are pregătire în acest sens.

Conectarea la înțelepciunea somatică presupune, în linii mari, să devenim mai conștienți de ceea ce se întâmplă în și cu corpul nostru, să dezvoltăm capacitatea de a observa și tolera senzații și emoții, să devenim mai rezilienți şi să ajungem la o cunoaştere de sine mult mai profundă.

Somatica, în acest fel, este cu adevărat studiul experienței pe tine însuți în și prin propriul tău corp.

De regulă, terapiile somatice au ca obiective susținerea recuperării, vindecării, bunăstării și de a dezvolta un stil de viață sănătos, cu mențiunea că abordarea generală este de a lucra direct cu corpul fizic - mușchii, oasele, fascia, respirația, coordonarea motorie și mișcarea - cu potențiale beneficii psihologice, emoționale și spirituale.

De reținut, nu toate metodele de lucru cu corpul sunt orientate pe recuperarea în urma stresului și a traumelor și pe reglarea sistemului nervos autonom. La fel, nu toți terapeuții somatici au pregătire în psihologie, psihoterapie și în lucrul cu traume. Uneori, cu cele mai bune intenții, anumite practici somatice pot să mențină sau să accentueze dereglarea de la nivelul sistemului nervos, cea care apare, de regulă, în urma stresului prelungit și a traumelor.

Aici facem diferența între terapii somatice, unde pot fi incluse numeroase metode orientate pe corp, de la yoga sau alte practici de mișcare, la practici de respirație (breathwork), shaking, manipulare viscerală sau altele, și psihoterapia somatică.

Psihoterapia somatică

La fel ca terapia somatică, psihoterapia somatică include corpul în procesul pentru recuperare și vindecare.

Așa cum am scris în articole anterioare, traumele de șoc și experiențele adverse din copilărie compromit capacitatea noastră de a ne regla emoțiile și ne perturbă sistemul nervos autonom și funcții precum respirația, ritmul cardiac, tensiunea arterială, digestia și somnul. Simptomele dereglării emoționale se dezvoltă atunci când nu suntem în stare să ne simțim emoțiile, când ne copleșesc sau când rămân reprimate.

Când noi nu suntem capabili să gestionăm emoțiile puternice sau dificile sau când suntem anxioși sau deprimați, ne aflăm într-o stare de dereglare. Tulburările de somn sau de alimentație, anxietatea, atacurile de panică, comportamentele compulsive, depresia și dependența sunt unele dintre cele mai frecvente simptome ale dereglării. 

Pentru recuperarea în urma unor traume de șoc, deseori terapiile somatice sunt foarte eficiente. Însă, când vorbim (și) despre traume complexe, emoționale, de atașament sau relaționale este, de preferat, (și) o intervenție psihoterapeutică.

Aici intervine psihoterapia somatică, care îmbină psihoterapia cu practici orientate pe corp (somatice), pentru recuperare după stres și traume. Astfel, adresează nevoile psihologice, emoționale și de dezvoltare și a experiențelor traumatice, fiind o abordare care integrează lucrul cu corpul pentru tratarea întregii ființe umane. 

Experiențele timpurii, relațiile de atașament, gândurile, sentimentele, senzațiile, atitudinea și sistemele de credințe au toate un impact asupra bunăstării noastre fizice și psiho-emoționale. Dezvoltarea conștientizării corpului este parte esențială din procesul de psihoterapie somatică și joacă un rol crucial în gestionarea unui stil de viață stresant, în fața traumelor și în prevenirea epuizării, a burnout-ului și a dezvoltării unor boli și afecțiuni.  

Domeniul informat în traumă (trauma-informed) recunoaște măsura în care trauma influențează neurofiziologia noastră, ceea ce perturbă capacitatea unui individ de a se conecta la Sine și la ceilalți. Pentru foarte multe persoane, problemele de autoreglare duc la probleme cu alimentația, somnul, controlul impulsurilor, sexualitatea și dificultăți de relaționare, de a face față provocărilor profesionale, parentale sau de altă natură. Multe persoane au de-a face cu alte simptome psihobiologice, cum ar fi depresia, anxietatea, atacuri de panică, burnout sau altele. Din toate aceste motive, în psihoterapia informată în traumă, corpul este parte centrală.

O atenție deosebită este acordată acelor aspecte în care dezvoltarea psihosocială și emoțională poate fi întreruptă sau afectată, precum și pe repararea rănilor înrădăcinate în relațiile semnificative din copilărie și, bineînțeles, suferințelor legate de traume și simptomele lor asociate. Un alt semn distinctiv al psihoterapiei somatice este concentrarea sa asupra sistemului nervos autonom (SNA) deoarece experiențele traumatice duc la dereglări ale acestuia. 

Unul dintre obiectivele psihoterapiei somatice este dezvoltarea capacității de conectare cu Sine și de autoreglare (vezi aici despre reglarea emoțională). Astfel, psihoterapia somatică implementează intervenții și tehnici centrate pe corp, care să stimuleze capacitatea noastră de a ne observa și folosi senzațiile și impulsurile pentru a genera o nouă experiență corporală reparatorie. 

De exemplu, o intervenție de psihoterapie somatică ar putea folosi mișcări pentru a executa fizic un comportament care a fost blocat sau respins în timpul impactului unui eveniment traumatic. Când, în sfârșit, i se permite să apară și să se manifeste conștient și în condiții de siguranță prin corp, această expresie aduce ușurare, eliberare și creează noi căi neuronale în creier, care integrate, duc la renegocierea și recuperarea traumelor în sistemul propriu și promovează sănătatea fizică și mintală. 

Un alt exemplu de intervenție centrată pe corp în psihoterapia somatică ar putea fi utilizarea de tehnici de conștientizare senzorială și posturală, ca un mijloc de a accesa conștientizări emoționale mai profunde. 

Vedem astfel, cum emoțiile, gândurile și evenimentele din viață ne influențează modul în care respirăm, postura, repertoriile de mișcare și și cum ne poate dezvălui conștientizarea somatică ceea ce se află în inconștient. 

O întrebare frecventă apare legată de atingeri în terapia și psihoterapia somatică. 

Unele terapii somatice implică atingerea anumitor zone din corp și se bazează pe atingerea facilitatorului ca instrument terapeutic. Acest lucru este știut, de regulă, de către cei care aleg anumite terapii și ar trebui comunicat încă de la început, acolo unde e cazul.

Pe de altă parte, în psihoterapie, chiar dacă lucrăm cu corpul, aingerea din partea practicianului nu este implicită. Există o întreagă dezbatere privind atingerile în psihoterapie, ce e etic și ce nu, dar nu voi intra în detalii aici. Totuși, voi menționa doar că în psihoterapia care abordează și corpul (somatică), atingerea poate fi uneori inclusă, cu consimțământul explicit al clientului și cu scop terapeutic bine definit, comunicat clar. În multe cazuri, atingerea nu este folosită, ci autoatingerea sau folosirea unor obiecte. În unele cazuri, cu traume severe, atingerea din partea terapeutului poate fi contraindicată mult timp sau pe tot parcursul procesului.

Cum lucrez eu cu corpul în psihoterapie

În experiența mea, am căutat să învăț și să experimentez mai multe metode și am explorat pe propria piele diferite terapii somatice, practici de mișcare și abordări de psihoterapie. Am constatat că sunt multe domenii în care diferite terapii și practici somatice se suprapun cu psihoterapia. 

În practica mea actuală îmbin și folosesc elemente din diferite practici, în manieră centrată pe traumă și creșterea rezilienței, cu precădere Somatic Experiencing și Neuro Affective Relational Model.

În calitate de psihoterapeut somatic, sunt orientată spre a identifica nevoile de dezvoltare, psihologice și emoționale ale clienților. Ascult și caut șă înțeleg unde s-ar putea manifesta acest lucru în corpurile lor, în relația cu sine și îi susțin în a-și folosi experiența somatică directă pentru a facilita recuperarea și sănătatea psihologică și emoțională.

Mă concentrez pe lucrul în prezent cu experiențele trecute atunci când este cazul, nu cu scop regresiv și risc de retraumatizare, ci cu scop de a renegocia și de a integra ceea ce a fost pentru a facilita vindecarea și creșterea post-traumatică. Astfel, explorarea istoriei personale, a experiențelor timpurii are ca scop clarificarea modului în care tiparele din trecut interferează cu a fi prezent și în contact cu sine și cu ceilalți în aici și acum. 

Unul dintre principiile mele călăuzitoare atunci când lucrez cu corpul este că nu putem forța să ne simțim corpul atunci când există multă suferință și traume și că avem nevoie de timp și răbdare, ca atunci când vrem să ne împrietenim cu un animal sălbăticit, rănit și speriat sau agresiv, care nu ne lasă să ne apropiem prea mult și prea repede de el, fără să scoată colții sau fără să o ia la fugă. Pe principiul mai puțin înseamnă mai mult.

Cred cu tărie că, pe măsură ce putem rămâne mai conectați la experiența noastră somatică, vom avea capacitatea de a ne reorienta mai bine atunci când lucrurile sunt dificile, ne vom întoarce la sursa rezilienței din interior și vom putea face alegeri sănătoase.