Cuplul: de la îndrăgostire la relaţie de durată

De la îndrăgostire la iubirea asumată

De-a lungul timpului, numeroşi autori au încercat să definească şi să explice fenomenul îndrăgostirii din diferite perspective, oferind descrieri şi, uneori, exemple personale. Astfel, unii asociază îndrăgostirea cu o “nebunie divină” asemănătoare experienţei mistice (Watts, 1985; apud. Acriş, 2013), în timp ce alţii o caracterizează ca un “abandon de sine”, o tentaţie puternică de a te lăsa absorbit de celălalt.

Această stare în care se află cei doi îndrăgostiţi, considerată de mulţi „dragoste oarbă” presupune, mai curând, un proces de transfigurare prin care fiinţa iubită devine unică, idealizată şi ale cărei defecte şi slăbiciuni ajung să fie obiectul dragostei şi admiratiei doar prin simplul fapt ca îi aparţin. (Mitrofan, 2009)

Rolul Inconștientului în Alegerea Partenerului

Potrivit lui H. Hendrix (Getting the Love You Want, 2007), îndrăgostirea nu este întâmplătoare. Inconștientul are un rol esențial în alegerea partenerilor noștri, iar acest proces este ghidat de două motive principale:

1. Partenerii pe care îi alegem reflectă trăsăturile pozitive și negative ale părinților sau ale figurilor de atașament din copilărie.
2. Aceștia compensează trăsăturile noastre reprimate în procesul socializării.

La polul opus, A. Nuță (2006) vede îndrăgostirea ca pe un proces regresiv, în care individul revine inconștient la experiența unirii primare cu figura maternă. Făcând o paralelă între experienţa copilului nou-născut şi a stării îndrăgostitului, autorul susţine că irealitatea trăirilor şi aşteptărilor pe care acesta din urmă le are alături de fiinţa iubită reprezintă un ecou al irealităţii sentimentelor unui copil de un an care „se crede, la propriu, stăpânul absolut al lumii”. Această fuziune temporară generează așteptări nerealiste, similare sentimentelor unui copil mic care „se crede stăpânul lumii”. După o anumită perioadă (aproximativ doi ani), realitatea cotidiană și diferențierea eului conduc la deziluzie sau la maturizarea relației.

• Să renunțe la relație, sub șocul deziluziei.
• Să rămână împreună, evoluând spre o iubire asumată, matură, bazată pe comunicare, înțelegere și echilibru.

Așa cum afirmă Nuță (2006), „asumarea iubirii este o formă de evoluție spirituală și de maturizare interioară, un act prin care ne depășim limitele personale stimulând dezvoltarea celeilalte persoane.”

În urma experienţei de îndrăgostire, apare riscul deziluziei ulterioare, atunci când „flama emoţională” se reduce şi unul dintre parteneri începe să se detaşeze, fără a se mai implica emoţional la fel de mult ca până atunci. În acest punct, când celalalt conştientizează neimplicarea, distanţarea, intervine un aşa-numit stadiu al „tensiunii psihologice a cuplului ieşit din vrajă” (Acriş, 2013). În acest stadiu, partenerii aleg între două variante: a se despărţi sub şocul constatării perisabilităţii fericirii, a deziluziei sau a rămâne împreună, accentuând alte valori ca bază a relaţiei lor, acceptând o dragoste matură bazată mai mult pe comunicare, înţelegere, echilibru.

Cuplul funcţional, durabil

Ce este un cuplu funcţional? Ce îi face pe cei doi parteneri să rămână împreună timp îndelungat? Care sunt ingredientele unei relaţii stabile, de durată? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările pe care şi le pun cei mai mulţi dintre oamenii care au avut experienţa de a fi într-o relaţie de cuplu sau care au visat măcar o dată la a fi împreună cu cineva.

În ultimele decenii, tot mai mulţi autori, cercetători şi specialişti în consiliere şi terapie de cuplu au descris ceea ce înseamnă „cuplu funcţional”, ajungând la concluzia că acest tip de relaţie presupune anumite abilităţi pe care cei doi parteneri trebuie să le deţină sau să le înveţe.

John Gottman, psiholog şi cercetator în domeniul relaţiilor de cuplu, descrie şapte principii care fac relaţiile să funcţioneze:

1. Conturarea unor hărţi ale dragostei prin înregistrarea tuturor informaţiilor relevante despre viaţa partenerului (hobby-uri, mâncăruri preferate, cărţi favorite, evenimente importante din viaţa lui, vise, speranţe, scopuri în viaţă ş.a.m.d.), pentru a-l cunoaşte cât mai bine.
2. Sporirea afecţiunii şi a respectului pentru partener - o condiţie esenţială pentru o relaţie fericită şi durabilă.
3. A rămâne în contact, a privi unul spre celalalt prin oferirea şi primirea de atenţie şi suport în interacţiunile zilnice.
4. A se lăsa influenţat de partener luând în considerare părerile şi sentimentele sale.
5. Rezolvarea conflictelor care pot fi rezolvate prin următorii paşi: un start uşor şi blând al dialogului, încercări de reparare a situaţiei şi receptivitate faţă de tentativele de soluţionare ale partenerului, calmarea reciprocă, stabilirea unor compromisuri şi toleranţă faţă de greşelile celuilalt.
6. A face faţă blocajelor prin dialog, fără ca cei doi parteneri să se rănească reciproc, învăţând totodată să trăiască cu problema.
7. Crearea unui ţel comun, dezvoltând o viziune comună, o microcultură a cuplului cu propriile poveşti, obiceiuri, ritualuri privind relaţia lor.

Conform lui Gottman (1999), cuplurile fericite sunt „inteligente emoţional”, partenerii discutând problemele într-o atmosferă pozitivă, cu afecţiune, validându-şi reciproc opiniile şi rezolvând ceea ce poate fi rezolvat.

Comunicarea – Piatră de Temelie în Relațiile de Cuplu

Un rol esenţial în relaţiile de cuplu durabile şi sănătoase îl constituie comunicarea eficienta cu partenerul. Aceasta presupune:

• Autocunoaștere și cunoașterea partenerului şi o permanentă adaptare la situaţie.
• Ascultare activă – Ca partenerii să se înţeleagă, este nevoie mai ales ca ei să se asculte. Capacitatea de a asculta reprezintă capacitatea de a te concentra pe mesajele partenerului, a-i descifra şi înţelege modul în care gândeşte şi simte, a vedea lumea prin ochii lui, detaşându-te de propriile interese, nevoi, opinii şi prejudecăţi.
• Exprimare clară a emoțiilor și a nevoilor proprii. Comunicarea clară, exprimarea emoţiilor şi nevoilor şi abilitatea de a asculta sunt elemente cheie într-o relaţie trainică.

Un cuplu funcțional este un parteneriat, nu o competiție. Ph. McGraw (2007) subliniază că succesul relației depinde de o bază solidă de prietenie și de împlinirea nevoilor ambilor parteneri.

Un cuplu sănătos este un parteneriat bazat pe cooperare şi sprijin reciproc, nu o competiţie. În acest sens, Ph. McGraw (2007) afirmă că succesul relaţiei depinde de nivelul în care ea are ca fundament o prietenie solidă şi îndeplineşte nevoile celor doi parteneri. Pentru ca acest lucru să fie posibil, este nevoie ca fiecare partener să îşi comunice nevoile şi să facă eforturi pentru a afla nevoile celuilalt şi pentru a le recunoaşte fără a emite judecăţi de valoare dacă acestea sunt sau nu corecte, rezonabile, greşite sau nepotrivite.

Pentru durabilitatea unei relaţii de cuplu, autorii Barry si Emily McCarthy (apud. Acriş, 2013) propun următoarele strategii astfel încât cei doi parteneri să-şi întreţină dragostea şi respectul:

• să aibă un mod de comunicare bazat pe empatie, în care se asculta reciproc, se exprimă clar şi îşi oferă feedback suportiv;
• să identifice conflictele şi să rezolve problemele prin înţelegeri viabile;
• să-şi întreţină legătura prin intimitate emoţionala şi sexuală;
• să aibă activităţi împreună, să se bucure de timpul petrecut împreună.

Inteligența Eroticӑ: Menținerea Pasiunii în Cuplurile de Durată

Un aspect adesea neglijat în relațiile de lungă durată este păstrarea pasiunii și a vieții erotice. Psihoterapeuta Esther Perel, în cartea sa „Mating in Captivity”, explorează tensiunea dintre intimitate și dorința erotică. Potrivit ei, pasiunea în cuplurile de lungă durată este posibilă atunci când partenerii învață să păstreze spațiul necesar individualității, fără a sacrifica conexiunea emoțională.

Cum cultivăm inteligența erotică într-o relație?

1. Spațiu și mister – Dorința erotică se hrănește din distanță și curiozitate. Este important ca fiecare partener să aibă un spațiu propriu, activități și interese independente care mențin un sentiment de autonomie.
2. A vedea partenerul într-o lumină nouă – Perel subliniază că ne simțim atrași de partener atunci când îl vedem într-un context diferit (de exemplu, când are succes, când se află într-un grup social sau în ipostaze care îi reflectă strălucirea personală).
3. Joc și creativitate – Relațiile erotice sănătoase necesită joacă, spontaneitate și o atitudine lipsită de rușine față de dorință.
4. Ritualuri și momente dedicate – Crearea unor momente intime, fie ele romantice sau sexuale, ajută la menținerea conexiunii.

Esther Perel consideră că dorința erotică nu este spontană, ci trebuie cultivată conștient, cu grijă și creativitate. O relație sănătoasă din punct de vedere erotic combină siguranța (intimitatea și încrederea) cu noutatea și aventura.

Concluzii

Îndrăgostirea, cu euforia sa, este doar prima etapă a unei relații. Pe măsură ce „narcoticele naturale” produse de creier – endorfinele și feniletilamina – își pierd din intensitate, relația are nevoie de efort conștient, comunicare deschisă și creativitate erotică pentru a evolua.

Un cuplu funcțional și pasionat se construiește prin:

• Comunicare clară și autentică,
• Spațiu pentru individualitate,
• Joc, spontaneitate și inteligență erotică,
• Conectare emoțională și sexuală.

Iubirea asumată, matură și vibrantă este mai mult decât un ideal – este o construcție continuă care îmbină siguranța cu aventura, apropierea cu autonomia și respectul cu dorința.

Referințe:

Acriş, C., Cuplul în impas. Repere teoretice şi aplicative, ed. SPER, Bucureşti 2013;

Perel, E., Inteligenta erotica.Reconcilierea vietii erotice cu viata de familie, Curtea Veche Publishing, 2016

Gottman, J., The Seven Principles for Making Marriage Work: A Practical Guide from the Country's Foremost Relationship Expert, Harmony, New York, 1999;

Hendrix, H., Silver, N., Getting the love you want:A guide for couples, 20th Anniversary Edition, Holt Paperbacks, New York, 2007;

Nuţă, A., Psihologia cuplului, ed. SPER, Bucureşti, 2006;

McGraw, Ph. C., Love smart: Find the One You Want – Fix the One You Got, Free Press, New York, 2007.

Mitrofan, I., Ciupercă, C., Psihologia relaţiei de cuplu: abordare teoretică şi aplicativă, ed. SPER, Bucureşti, 2009.