Comunicare eficientă. Mesajele de tip ”Eu”
Ce înseamnă mesajele de tip ”Eu”?
Mesajele de tip „Eu” se numesc așa deoarece sunt mesaje la persoana I și în care comunicarea se axează pe cel care vorbește și nu pe ascultător, comparativ cu mesajele de tip ”Tu” (la persoana a II-a). Ele reprezintă un stil de comunicare care se concentrează, mai degrabă, pe ceea ce simte, crede și are nevoie persoana care le folosește, decât pe caracteristici pe care le atribuie celuilalt. Cu alte cuvinte, în loc de a vorbi despre celălalt, vorbim despre noi, despre cum ne face să ne simțim, cum interpretăm un anumit comportament al celuilalt și ce așteptări avem de la el, fără a face acuzații sau generalizări care duc deseori la o poziție defensivă din partea ascultătorului.
Comunicarea la persoana I este mai eficientă și pentru că i se transferă celuilalt responsabilitatea schimbării comportamentului, generând mult mai rar conflicte decât mesajele orientate pe celălalt, de tip ”tu”. A vorbi despre cum te simți în legătură cu un anumit comportament al celuilalt, este mult mai benefic și mai puțin nociv decât să-l acuzi sau să îi pui o etichetă.
Aceste mesaje au fost inventate de Thomas Gordon în 1960 și sunt descrise în detaliu în cartea sa, Părintele eficient.
Mesajele de tip ”Eu” au, la origine, trei componente, dar mulți consilieri și psihoterapeuți, în special în terapiile de cuplu sau familie, folosesc varianta cu patru componente:
- Descrierea comportamentului problematic / deranjant fără a-l ataca pe celălalt sau a generaliza.
- Sentimentele / cum ne face să ne simțim acel comportament.
- Efectele concrete ale comportamentului asupra noastră, în ce fel sau de ce comportamentul respectiv ne creează probleme.
- Care sunt nevoile sau așteptările de la celălalt.
” (1) Când observ / aud / văd că . . . (2) simt . . . (3) pentru că . . . și (4) am nevoie de la tine să / mi-aș dori să . . . ”
Exemplu
”Este foarte urât din partea ta că nu ai sunat să anunți că întârzii. Mi-ai făcut o grămadă de griji.” versus
”Când nu ai ajuns la timp fără să fi anunțat, m-am îngrijorat foarte tare pentru că îmi imaginam că ți s-a întâmplat ceva. Am nevoie să mă anunți dacă se mai întâmplă să întârzii.”
De ce să le folosim?
Fie că discutăm cu cineva din familie, coleg de serviciu, partener sau cu un copil, atunci când începem anumite afirmații cu „Eu” în loc de ”Tu”, transmitem sentimente, nevoi și așteptări într-o manieră asertivă, fără a-l face pe celălalt să se simtă atacat, reducând riscul de conflicte și stimulând cooperarea celuilalt. Astfel, ne concentăm, mai degrabă, pe efectele acțiunilor celuilalt, decât pe acțiunea în sine. Atunci când comunicarea de tip ”eu” este congruentă și cu limbajul nostru non-verbal, prin tonalitatea, mimica, gestica sau postura pe care o avem, va spori receptivitatea celuilalt când va auzi modul în care acțiunile lui îi afectează pe ceilalți, fără a se simți acuzat sau criticat.
Deși la început poate părea dificil, cu puțin antrenament comunicarea de tip ”Eu” ne ajută să devenim mai asertivi și mai conștienți de comportamentul problematic, asumându-ne, în același timp, responsabilitatea pentru propriile noastre sentimente și gânduri, în locul etichetării celuilalt. Celălalt își va schimba mult mai probabil comportamentul nedorit dacă primește astfel de mesaje, decât dacă i se comunică o afirmație acuzatoare la adresa lui. E nevoie de curaj pentru a vorbi despre ceea ce simțim, dar când o facem, relațiile noaste ajung să înflorească.
Referințe:
Thomas Gordon - https://www.gordontraining.com/thomas-gordon/origins-of-the-gordon-model/
Thomas Gordon, Părintele eficient, editura Trei
