Traumele, stresul și supraviețuirea

Foarte mulți oameni suferă în ultima vreme de tulburări de anxietate, depresie, burnout și adicții. Totodată, tulburări cronice cum ar fi boli cardiovasculare, boli autoimune, sindromul colonului iritabil, endometrioză, tensiune arterială mare sunt din ce în ce mai des întâlnite.

Tot mai multe cercetări arată efectele stresului asupra sănătății şi multe dintre aceste probleme îşi au rădăcinile în experiențe adverse din copilărie (studiile ACE), stres cronic şi traume care duc la dereglări la nivelul sistemului nervos.

Așa cum scriam în Teoria polivagală și trauma psihică, de când ne naștem, nevoile de protecție și siguranță sunt nevoi fundamentale pentru a ne putea dezvolta.

Sistemul nervos autonom (SNA) funcționează ca sistemul nostru de supraveghere, scanând în mod constant mediul nostru pentru indicii de siguranță și indicii de pericol.

Persoanele care au suferit traume trec adesea prin stări de dereglare, imprevizibile, rapide, intense și prelungite, dintr-un dezechilibru la nivelul sistemului nervos autonom, ceea ce duce la probleme de sănătate. Problemele fizice includ afectarea funcției imunitare, probleme digestive, probleme respiratorii, diabet, risc crescut de boli de inimă, accident vascular cerebral și oboseală cronică. Pe lângă fiziologie, psihologia este afectată și deseori apare izolarea socială, singurătatea, vigilența față de fețele furioase, distragerea atenției de la sarcini, hiperactivitate, deficit de atenție, incapacitatea de a discerne indicii semnificativi de cei banali și tulburări de depresie și anxietate. Acestea sunt doar câteva dintre consecințele unui sistem nervos autonom dezechilibrat.

Atunci când trăim traume și stres cronic, SNA poate începe să nu mai funcționeze normal. Putem observa cum evenimente obişnuite precum o şedință, o prezentare în fața colegilor, o întâlnire cu cineva prietenos, călătoria într-un loc nou sau o petrecere cu multe persoane necunoscute pot părea copleşitoare sau înspăimântătoare, dându-ne o stare de agitație intensă sau blocaj.

Pentru cei cu un istoric de traumă și stres cronic, sistemul de detectare devine adesea dereglat, semnalând permanent pericol, chiar și atunci când noi suntem în siguranță.

Trăind constant cu semnalul de alarmă pornit şi în stare de apărare, poate fi debilitant și adesea dezvoltăm strategii adaptative cum ar fi consumul de substanțe, alcool, mâncare (în exces), cumpărături, jocuri video, muncă sau sex în încercarea de a (re)aduce o stare de reglare și ameliorare temporară.

Traume de şoc vs traume de dezvoltare sau atașament

Ne gândim adesea la traumă ca la un eveniment singular în care se desfășoară ceva extraordinar și dureros - un accident de mașină, o crimă sau un atac, un eveniment tragic. Dar experiențele care pot părea destul de comune - cum ar fi divorțul, decesul în familie, separarea de cineva, pierderea unui animal drag, pierderea locului de muncă sau o procedură chirurgicală - pot produce, de asemenea, un răspuns traumatic în organism.

În contextul traumei psihologice, trauma de șoc este adesea folosită pentru a diferenția trauma legată de evenimente stresante specifice (identificate ca incidente de sine stătătoare) de cele de natură mai cronică (pe termen mai lung) cum ar fi abuzul, abandonul, neglijarea din partea persoanelor de îngrijire care se numesc traume de dezvoltare / traume de atașament / traume de relație.

Există un întreg spectru de experiențe care pot fi traumatizante și pot avea un impact negativ asupra organismului nostru. Noile cercetări în epigenetică ne arată că trauma se poate transmite genetic la cel puțin trei generații.

Încă dinainte de naștere, SNA preia informații din mediu și răspunde la acesta. Expunerea prenatală la o varietate de experiențe adverse, inclusiv dificultăți socioeconomice, sprijin social inadecvat și utilizarea de substanțe influențează funcția autonomă a bebelușului și a copilului. Începând din uter și ulterior în familie, experiențele timpurii influențează SNA, creând anumite tipare /modele de funcționare adaptativă. Atunci când adulții dintr-o familie poartă propriile modele de dereglare, declanșate în mod obișnuit în stări de protecție (luptă/fugă/îngheț), fiind incapabili să revină la reglare și să ofere siguranța conexiunii, sistemul nervos autonom al copilului răspunde creându-și propriile modele de protecție. Cu cât mai timpurii astfel de experiențe, cu atât lasă urme mai adânci şi o dereglare severă la nivelul sistemului nervos autonom.

Pe lângă cele menționate, multe alte experiențe pot fi traumatizante, inclusiv stresul pe perioade lungi / cronic, procedurile medicale (inclusiv de rutină sau cele stomatologice), dar şi mediile adverse sau a fi parte din comunități minoritare, marginalizate sau expuse la violență.

Trauma nu este egal evenimentul

De reținut este că trauma nu este egal cu evenimentul, aşa cum am scris în Ce este trauma psihică?

Trauma este o experiență, nu un eveniment, este ceea ce se întâmplă în interiorul nostru ca urmare la ceea ce se petrece cu noi, răspunsul nostru la eveniment, mai degrabă decât evenimentul în sine.

Pentru a putea înțelege mai bine în ce fel ne pot afecta anumite evenimente pe fiecare, este nevoie să facem diferența între traumă, evenimente traumatice, evenimente care induc traume și raspunsurile traumatice:

• Trauma este o stare internă în care creierul nu poate "digera" sau procesa informațiile din mediu, când e prea mult, prea rapid, prea devreme sau copleșitor.
  
• Un eveniment traumatic este acela cu care toată lumea este de acord că este oribil, cu potențialul de a avea consecințe de durată, precum abuz, război, dezastru natural, agresiuni, violențe, accidente.
  
• Un eveniment care induce traume este un eveniment pe care nu îl considerăm traumatizant sau rău, dar care poate provoca totuși simptome supărătoare, precum mutarea domiciliului, schimbarea locului de muncă sau a școlii, nașterea, căsătoria, operația.
  
• Un răspuns la traumă este atunci când creierul percepe o nevoie de energie/mobilizare și fie îți inundă corpul cu stare de agitație, panică, anxietate, fie închide sistemul pentru a conserva energie, prin simptome de depresie, oboseală, procrastinare. Răspunsul la traumă ține de percepția sistemului nostru de supraveghere, nu contează dacă este o amenințare ori o situație reală sau nu care să necesite aceste răspunsuri de protecție. Astfel de răspunsuri apar în urma traumelor, când e o dereglare la nivelul SNA.

Trauma compromite capacitatea noastră de a ne angaja în relații cu ceilalți, înlocuind nevoia de conectare cu cea de protecție. Când a existat o traumă, SNA nu mai poate face diferența între trecutul nostru nesigur și prezentul nostru acum sigur, de aceea nu poate opri nevoia de a ne proteja chiar dacă acum suntem în siguranță.

Alostaza și supraviețuirea

Organismul desfășoară un act de echilibru constant, lucrând pentru a-și aloca resursele pentru funcțiile necesare fără a furniza prea multă sau prea puțină energie.

Funcția principală a creierului nostru este să ne țină în viață, nu să ne facă fericiți. Creierul vrea să ne ferească de prădători și să ne mențină pregătiți pentru acțiune, supraviețuirea fiind prioritară. Aşadar, trebuie să fie cu un pas înaintea nevoilor de energie ale corpului pentru ca acesta să se miște, să crească, să se reproducă și așa mai departe. Pentru a face acest lucru în cel mai eficient mod, creierul anticipează de ce resurse va avea nevoie organismul, cum ar fi glucoza, oxigenul și sarea, apoi încearcă să satisfacă aceste nevoi înainte ca acestea să apară.

În "Seven and a Half Lessons About the Brain", Lisa Feldman numeşte acest proces „bugetare corporală” pentru simplitate, dar numele său științific este alostază. Alostaza nu este o condiție a corpului, ci un proces prin care creierul pregătește corpul în funcție de costuri (cheltuirea resurselor energetice) și beneficii (construirea depozitelor de energie) şi poate fi de diferite feluri.

Din cauza stresului intens sau cronic, al traumelor de șoc sau al traumelor de relație/atașament, sistemul nervos autonom ajunge să piardă starea de echilibru.

S-ar putea să nu simți că trebuie să economisești energia, dar multe dintre mecanismele creierului sunt automate. Poate vrei să te așezi și să meditezi, dar creierul tău nu acordă prioritate obiectivelor spirituale şi poate apărea agitația mai intens în acele momente. Poate vrei să începi un curs interesant la care te-ai tot gândit, dar creierul nu acordă prioritate rezultatelor profesionale sau avansării în carieră.

Chiar dacă nu ești în pericol acum, creierul tău poate crede că pericolul vine mai târziu şi poți experimenta stări de agitație, gânduri iraționale, stare de nelinişte fără să poți identifica (conştient) o amenințare reală în momentul respectiv. Acestea sunt semne ale traumei psihice.

Orice altceva ar face creierul tău – gândește, simte sau percepe – el anticipează, de asemenea, acțiunile specifice pe care le-ar putea lua și îți pregătește sistemul nervos autonom, sistemul imunitar și sistemul endocrin pentru această provocare.

Alostaza înseamnă anticiparea nevoilor organismului și satisfacerea acestora înainte ca acestea să apară pentru a menține echilibrul energetic și eficiența metabolică; valorile reale depind de situaţie. Când modificările alostazei implică acțiune (de exemplu, o nevoie anticipată de glucoză produce căutarea de hrană), aceasta se numește motivație sau comportament motivat.

Oamenii fac față provocărilor în multe feluri, toate influențate de factori precum predispoziția genetică, mediul, expunerea la traume timpurii sau alți factori de stres de pe parcursul vieții, dezvoltarea rezilienței, alegerea stilului de viață sau obiceiuri cum ar fi fumatul/consumul de substanțe, mâncatul în exces sau consumul de alcool. Indiferent de cauză, modul în care creierul bugetează energia şi pregătește corpul în funcție de costuri și beneficii are un preț. Pe măsură ce organismul este forțat să se adapteze provocărilor repetate, reactivitatea noastră fiziologică crește, ceea ce, la rândul său, crește sarcina alostatică sau costul de a face afaceri. Cu cât este mai mare intensitatea cu care organismul nostru reacționează la factorii de stres, cu atât este mai mare prețul pe care îl plătim pentru uzura corpului nostru și fiziologia generală.

Când creierul tău folosește mai multă energie decât în ​​mod normal sau mai puțină energie decât în ​​mod normal, aceasta se numește stare alostatică. Stările alostatice sunt utile dacă ești urmărit de un animal sălbătic sau alergi la maraton pentru aurul olimpic, dar nu este de ajutor dacă vrei să te relaxezi după o zi lungă de muncă sau să începi un proiect. Un răspuns la traumă este atunci când corpul tău pleacă într-o stare alostatică în absența unei amenințări. În caz de stres cronic / traume apare deseori o "bugetare eronată" şi poți cheltui prea multă energie sau nu poți genera suficientă energie. Un „buget al creierului” inexact creează o mulțime de simptome în corpul și mintea ta.  

Astfel, poate funcționa preponderent în stare de mobilizare simpatică / luptă sau fugă („pornit”), în stare de imobilitate, conservare a energiei, îngheț - asociată ramurii dorsale a sistemului nervos parasimpatic (”oprit) sau alternând dezorganizat între cele două, fără a mai exista flexibilitate şi reciprocitate sănătoasă între acestea.

Continuare în articolul următor - Terapia centrată pe traumă

Surse:

Lisa Feldman Barrett - Seven and a Half Lessons About the Brain, 2020;

Frank Britt, The Science of Stuck: Breaking Through Inertia to Find Your
Path Forward, 2022;

Kathy L. Kain, Stephen J. Terrell, Nurturing Resilience. Helping Clients
Move Forward from Developmental Trauma, North Atlantic Books,
Berkeley, California, 2018;

Betsy Polatin, Humanual: A Manual for Being Human, Waterside
Productions, 2020;

Peter A. Levine, In An Unspoken Voice. How the Body Releases Trauma
and Restores Goodness, Nord Atlantic Books, Berkeley California, 2010;

Glenn R. Schiraldi, The Adverse Childhood Experiences Recovery Workbook: Heal the Hidden Wounds from Childhood Affecting Your Adult Mental and Physical Health, New Harbinger Publications, 2021;

Bessel van der Kolk, Corpul nu uită niciodată. Cooperarea dintre creier, minte și corp pentru vindecarea traumelor, Editura Adevăr Divin, 2018;

Babette Rothschild, Corpul isi aminteste - Psihofiziologia si tratamentul traumei, Editura Herald, 2021.

Video: Dr. Nadine Burke Harris - How childhood trauma affects health across a lifetime