Somatic Experiencing® și terapia traumei

În ultimii ani, termenul „somatic” a devenit tot mai popular în domeniul psihoterapiei și al dezvoltării personale. Cu toate acestea, nu toate practicile somatice promovate pe rețelele sociale sunt legate de terapia traumei într-un mod autentic și bine fundamentat. Somatic Experiencing® (SE), dezvoltată de Dr. Peter Levine, este o metodă fundamentată științific, care ajută corpul să proceseze trauma și să își regăsească echilibrul natural.

Am descoperit această metodă în urmă cu mai bine de șase ani, într-un moment în care căutam deja de ceva timp abordări profunde de lucru cu corpul. SE mi-a oferit o înțelegere mai clară asupra modului în care trauma este stocată în sistemul nervos și un mod blând, dar profund, de a lucra cu ea. M-am înscris la formare, iar de atunci a început o călătorie care, deși a fost una de creștere și vindecare, a fost și provocatoare.

Pe măsură ce învățam despre traumă, sistemul nervos și stres, am realizat prin câte trecuse corpul meu. Am înțeles cât de multă dereglare purtam și m-am confruntat cu durerea pe care o ignorasem. Din fericire, tocmai datorită blândeții metodei, am avut spațiul necesar pentru a lucra în ritmul meu, fără forțare, integrând rând pe rând ceea ce ieșea la suprafață.

Pentru mine, SE nu a fost doar o metodă pe care am studiat-o – am simțit-o pe propria piele. De aceea, am ales să devin practician SE, iar mai târziu am asistat la formarea altor practicieni pentru a înțelege și mai profund această metodă. În prezent, SE rămâne o parte esențială a muncii mele terapeutice.

În acest articol, vreau să explic ce este Somatic Experiencing, cum funcționează și în ce mod diferă de alte tehnici somatice, pentru a oferi claritate și o înțelegere corectă a acestei metode.

Ce este Somatic Experiencing®

Somatic Experiencing este o metodă terapeutică dezvoltată de Dr. Peter A. Levine, destinată rezolvării simptomelor de stres, șoc și traumă care se acumulează în corpul și sistemul nostru nervos. Această abordare se concentrează pe modul în care trauma se manifestă în sistemul nervos și pe impactul acestei dereglări asupra vieții individului. Atunci când rămânem blocați în tipare de luptă, fugă sau îngheț, SE ne ajută să eliberăm aceste energii, să ne recuperăm și să devenim mai rezilienți. 

SE este rezultatul muncii de o viață a lui Peter Levine, bazată pe studiile sale multidisciplinare în domenii precum fiziologia stresului, psihologie, etologie, biologie, neuroștiințe, practici de vindecare indigene și biofizică medicală, alături de peste 45 de ani de aplicare clinică de succes.

Cum a apărut Somatic Experiencing®

Peter Levine a început dezvoltarea metodei Somatic Experiencing după ce a lucrat cu o pacientă numită Nancy, care suferea de atacuri de panică severe, oboseală cronică, dureri musculare și alte simptome fizice inexplicabile. Într-o sesiune, Nancy a intrat într-o stare intensă de panică și îngheț total. Levine i-a sugerat să își imagineze că fuge de un tigru, moment în care corpul ei a început să tremure și să mimeze mișcări de alergare, descărcând tensiunea acumulată.

Această experiență l-a determinat pe Levine să studieze comportamentul animalelor în sălbăticie, observând că acestea își eliberează energia de supraviețuire prin tremurat și mișcare, prevenind astfel trauma. Oamenii, însă, rămân adesea blocați în răspunsurile de luptă, fugă sau îngheț, ceea ce duce la simptome persistente.

Această revelație a dus la dezvoltarea metodei Somatic Experiencing, care ajută corpul să își finalizeze răspunsurile biologice de supraviețuire și să își regăsească ritmul natural.

Cum funcționează sistemul nervos în fața traumei?

Conform cercetărilor lui Peter Levine, atunci când percepem un pericol, corpul răspunde automat printr-un ciclu de activare și descărcare. Dacă acest proces este întrerupt, trauma rămâne „stocată” în sistemul nervos.

Fazele răspunsului la amenințare:

• Alarmă – creșterea vigilenței și tensiunii musculare.
• Orientare – corpul caută sursa amenințării.
• Luptă sau fugă – corpul se mobilizează dacă există o cale de scăpare.
• Îngheț (Freeze) – dacă scăparea nu este posibilă şi pericolul pare inevitabil, corpul activează răspunsul de îngheț, un mecanism de supraviețuire ancestral. Dacă acest răspuns nu este finalizat prin mișcare sau descărcare, corpul rămâne blocat într-o stare de tensiune cronică.
• Descărcare – tremurat sau mișcare pentru a elibera tensiunea.
• Revenire la starea de echilibru.

Dacă descărcarea nu are loc, energia rămâne captivă în sistemul nervos, creând simptome cronice. Persoanele traumatizate pot experimenta flashback-uri, simptome de anxietate, depresie sau reacții exagerate la stimuli care activează răspunsul de supraviețuire neterminat.

Din perspectiva lui Peter Levine, trauma nu este cauzată de evenimentul traumatic în sine, ci de energia de supraviețuire blocată în corp atunci când răspunsurile instinctuale nu sunt finalizate.

Memoria traumatică

Amintirile traumatice diferă fundamental de amintirile obișnuite, care sunt flexibile și se modifică în timp. Amintirile traumatice sunt fixe, statice și adânc imprimate în creier, corp și psihic. Aceste urme rigide ale experiențelor copleșitoare din trecut nu se schimbă ușor și nu se actualizează în funcție de informațiile din prezent. Din acest motiv, persoana rămâne blocată în strategii vechi, incapabilă să extragă noi semnificații și să trăiască în prezent. Astfel, trecutul continuă să fie activ și se manifestă prin frici, fobii, simptome fizice şi psihosomatice.

În timpul unui eveniment traumatic, creierul și sistemul nervos intră într-o stare extremă de supraviețuire, afectând profund modul în care sunt procesate și stocate amintirile. Spre deosebire de amintirile obișnuite, care sunt integrate într-o poveste coerentă, amintirile traumatice sunt fragmentate și stocate în corp sub formă de senzații, emoții și reacții reflexe, care sunt greu de integrat.

De exemplu, un supraviețuitor al unui accident de mașină poate simți brusc panică, palpitații și o nevoie intensă de a fugi atunci când detectează miros de benzină. Aceste fragmente nu pot fi amintite narativ, ci sunt retrăite involuntar prin flashback-uri sau simptome fizice. Cu cât persoana încearcă să le respingă, cu atât devin mai copleșitoare, afectând capacitatea de a trăi în prezent.

Amintirile traumatice se pot manifesta și prin comportamente inconștiente de „repunere în scenă” a traumei. De exemplu, o persoană care a fost abuzată în copilărie poate căuta relații periculoase, iar un veteran de război poate deveni dependent de adrenalină, alegând posturi riscante, cum ar fi cele din echipe de intervenție specială. Astfel, trauma continuă să influențeze deciziile și experiențele de viață, menținând persoana într-un ciclu repetitiv de pericol și suferință.

Amintirile traumatice reapar involuntar sub formă de fragmente intense și necontrolabile, perturbând viața persoanei afectate atât ziua, cât și noaptea. Aceste flashback-uri creează un sentiment de captivitate într-un ciclu nesfârșit de suferință, alimentând obsesii și comportamente compulsive.

Pentru a se elibera, persoana trebuie să proceseze și să integreze aceste amintiri, transformându-le într-o poveste coerentă care să-i permită să găsească liniștea. Odată ce acest proces este finalizat, se restabilește un echilibru între trecut și viitor, facilitând o perspectivă mai clară asupra vieții și capacitatea de a merge mai departe cu încredere și optimism.

Cercetările arată că, după un eveniment traumatic, creierul tinde să întărească asocierile dintre anumite indicii (cum ar fi sunete sau imagini) și amenințare, în timp ce memoria episodică a evenimentului în sine slăbește. Această schimbare în prioritizarea memoriei se manifestă mai ales în timpul somnului și poate explica disfuncțiile de memorie frecvente la pacienții cu tulburare de stres posttraumatic (TSPT).

În TSPT, amintirile traumatice nu sunt procesate în același mod ca alte tipuri de amintiri. În timp ce amintirile triste sau neutre sunt stocate și accesate într-un mod coerent și sincronizat între indivizi, amintirile traumatice par a fi fragmentate și dezorganizate, ceea ce contribuie la simptomele caracteristice, cum ar fi flashback-urile și anxietatea severă.

Diferența dintre memoria obișnuită și memoria traumatică:

Memoria obișnuită → este organizată, coerentă, cronologică și poate fi accesată conștient.

Memoria traumatică → este fragmentată, lipsită de ordine cronologică și reactivată prin senzații corporale sau stimuli asociați.

O persoană traumatizată poate experimenta:

• Flashback-uri involuntare – amintiri care revin brusc, ca și cum evenimentul s-ar întâmpla din nou.
• Reacții corporale intense – tensiune musculară, dureri inexplicabile, respirație superficială.
• Disociere – senzația de amorțire, deconectare de realitate sau de propriul corp.

Corpul reacționează ca și cum trauma ar avea loc în prezent, chiar dacă aceasta s-a întâmplat în trecut. Acest dezechilibru determină stocarea traumei sub formă de senzații corporale intense, fără o conștientizare clară a evenimentului, ceea ce duce la flashback-uri, hiperactivare sau disociere.

Lucrul cu trauma în Somatic Experiencing

Somatic Experiencing nu se bazează pe retrăirea intensă a traumei, ci pe procesul de titrare – accesarea treptată și sigură a senzațiilor, pentru a evita suprasolicitarea sistemului nervos, retraumatizarea și a permite corpului să își finalizeze răspunsurile de supraviețuire blocate.

Câteva principii de bază în SE sunt:

1. Corpul ca element central al vindecării. Trauma nu este doar un fenomen psihologic, ci și un proces fiziologic. Simptomele traumatice apar atunci când energia de supraviețuire mobilizată în timpul unui eveniment periculos rămâne captivă în sistemul nervos. Ascultarea „limbajului” corpului este parte de bază în procesul de recuperare şi vindecare şi  începe prin observarea senzațiilor corporale și permiterea acestora să se desfășoare treptat.
2. Resursele interne și externe. Practicianul ajută clientul să își regăsească resursele interne (siguranța, stabilitatea emoțională) și să dezvolte strategii care facilitează autoreglarea sistemului nervos.
3. Titrarea şi pendularea. Se referă la accesarea treptată a traumei, în doze mici, pentru a evita retraumatizarea. Somatic Experiencing utilizează procesul de titrare, care presupune accesarea treptată a senzațiilor asociate cu trauma, fără a copleși sistemul nervos. Spre deosebire de terapiile bazate pe expunerea directă la amintirile traumatice, SE folosește pendularea, alternând între senzații de siguranță și activarea controlată a experienței traumatice.
4. Descărcarea treptată a energiei captive şi reglarea sistemului nervos. Practicianul SE ajută clientul să-și observe și să-și recunoască senzațiile corporale fără să se simtă copleșit. În loc să se concentreze pe narativul traumei, clientul este ghidat spre observarea reacțiilor subtile ale corpului – tensiuni, tremurat, schimbări ale ritmului respirator etc.
5. Finalizarea răspunsurilor de apărare. Trauma apare atunci când reacțiile instinctuale de luptă, fugă sau îngheț nu sunt finalizate. În procesul terapeutic, terapeutul ghidează clientul pentru a facilita o experiență corectivă, unde răspunsurile blocate sunt descărcate treptat și integrate într-o narativă coerentă. Acest lucru permite o reconectare cu corpul și o restabilire a echilibrului sistemului nervos.

Paşi pentru renegocierea şi transformarea traumei în SE

Peter Levine propune nouă pași fundamentali pentru renegocierea și transformarea traumei în metoda Somatic Experiencing (SE). Acești pași nu sunt rigizi sau liniari, ci sunt interconectați și pot fi accesați repetat, în funcție de nevoile fiecărui client. Totuși, primii trei pași trebuie urmați într-o secvență clară pentru a construi un proces psihobiologic solid.

1. Stabilirea unui mediu de siguranță relativă. Crearea unui spațiu în care clientul să se simtă suficient de în siguranță pentru a explora experiențele traumatice.

2. Explorarea inițială și acceptarea senzațiilor corporale. Sprijinirea clientului în a-și observa și accepta senzațiile corporale, fără a le suprima sau evita.

3. Pendulare și conținere. Lucrul cu ritmul natural al sistemului nervos, alternând între stările de activare și de calm pentru a preveni copleșirea.

4. Titrarea experiențelor dificile. Introducerea treptată a senzațiilor asociate cu trauma, în doze mici, pentru a menține stabilitatea și a evita retraumatizarea.

5. Oferirea unei experiențe corective. Înlocuirea răspunsurilor pasive (colaps, neajutorare) cu reacții active și defensive care oferă un sentiment de putere și control.

6. Decuplarea fricii de răspunsul biologic de imobilitate. Separarea asocierii automate dintre frică, neajutorare și răspunsurile fiziologice de îngheț sau colaps.

7. Rezolvarea stărilor de hiperactivare. Ghidarea procesului de descărcare și redistribuire a energiei de supraviețuire, pentru a permite funcționarea optimă a creierului.

8. Autoreglarea și restabilirea echilibrului. Sprijinirea capacității clientului de a se autoregla și de a menține o stare de alertă relaxată.

9. Orientarea către prezent și restabilirea angajării sociale. Ajutarea clientului să revină în prezent, să își recunoască mediul și să își restabilească conexiunile sociale.

De ce este Somatic Experiencing® diferită și cum sprijină vindecarea traumei

Într-o perioadă în care tehnicile somatice sunt din ce în ce mai populare, Somatic Experiencing® (SE) se distinge printr-o abordare științifică, profundă și bazată pe siguranță. Multe practici somatice promovează ideea de „descărcare a energiei” sau „scuturare a corpului” ca soluție rapidă pentru stres și traumă. Totuși, acestea nu respectă principiile fundamentale ale sistemului nervos, cum ar fi titrarea și pendularea, esențiale în SE pentru a evita copleșirea și retraumatizarea.

SE nu forțează eliberarea emoțiilor și nu expune persoana la o retrăire intensă a traumei. În schimb, se bazează pe un proces treptat și controlat, în care corpul își finalizează răspunsurile blocate într-un mod sigur. Prin explorarea conștientă a senzațiilor corporale, practicantul ajută clientul să își acceseze treptat energia captivă și să își restabilească capacitatea de autoreglare. Spre deosebire de alte metode care se concentrează doar pe expresia fizică a traumei, SE facilitează o integrare profundă, ajutând corpul să finalizeze reacțiile incomplete de luptă, fugă sau îngheț.

Această abordare unică, dezvoltată de Peter Levine, vede corpul nu ca un obstacol, ci ca un aliat esențial în procesul de vindecare. În loc să impună tehnici standardizate, SE respectă ritmul fiecărei persoane, oferindu-i spațiul necesar pentru a-și recăpăta siguranța interioară, încrederea în sine și autonomia emoțională.

Somatic Experiencing® nu caută doar să reducă simptomele traumei, ci să ajute oamenii să-și regăsească echilibrul natural, să se simtă în siguranță în propriul corp și să trăiască în prezent cu mai multă ușurință. Prin această metodă, vindecarea nu este doar posibilă, ci și sustenabilă, profundă și integrată în viața de zi cu zi.

Concluzie

Somatic Experiencing® este mai mult decât o metodă terapeutică – este un proces profund de reconectare cu sine, de restabilire a siguranței interioare și de descoperire a rezilienței personale.

Dacă există o lecție esențială pe care SE mi-a oferit-o, este aceea că vindecarea nu înseamnă forțare, ci ascultare, respect pentru propriul ritm și încredere în capacitatea naturală a corpului de a-și regăsi echilibrul.

Surse:

Levine, P. A., & Maté, G. (2010). In an Unspoken Voice: How the Body Releases Trauma and Restores Goodness. North Atlantic Books.

Levine, P. A. (2015). Trauma and Memory: Brain and Body in a Search for the Living Past – A Practical Guide for Understanding and Working with Traumatic Memory. North Atlantic Books.

Levine, P. A. (1997). Waking the Tiger: Healing Trauma. North Atlantic Books.

Levine, P. A., & Kline, M. (2008). Trauma-Proofing Your Kids: A Parent’s Guide for Instilling Confidence, Joy, and Resilience. North Atlantic Books.

Van der Kolk, B. (2015). The Body Keeps the Score: Brain, Mind, and Body in the Healing of Trauma. Penguin Books.

Somatic Experiencing International (2024). About the SE Method.

Nature Communications (2024). Trauma, Fear, and Memory.

Psychiatrist.com (2024). Trauma Appears to Alter How We Process Memories.

Yale News (2023). Study Reveals Distinct Brain Activity Triggered by Memories of Trauma.

ScienceDirect (2024). Traumatic Memories and the Effects of Stress on the Brain.