Legătura traumatică: dinamica nevăzută a relațiilor abuzive

Majoritatea traumelor psihologice nu apar în contexte izolate, ci se întâmplă în relații. Relațiile apropiate – de familie, de cuplu, de prietenie – sunt spații în care ne formăm, ne atașăm și ne construim identitatea. Din păcate, ele pot deveni și locul în care se nasc cele mai profunde răni.

Aleg să scriu despre legătura traumatică pentru că este una dintre cele mai confuze, intense și dureroase forme de relaționare. O legătură care poate părea iubire, dar care, în esență, te consumă și te face să te pierzi pe tine.

Pentru cei care se află în astfel de relații, separarea poate părea imposibilă. Când în ecuație există copii, dependență financiară sau ani întregi de implicare emoțională, despărțirea de abuzator devine nu doar o decizie dificilă, ci un proces profund interior.

În urmă cu aproape 10 ani, am lucrat ca voluntar într-un centru pentru victime ale violenței domestice. Am cunoscut acolo femei care fugiseră de acasă împreună cu copiii lor, căutând un loc sigur, după mulți ani de agresiune. Aceste povești și multe alte experiențe m-au făcut să înțeleg cât de complexă este această legătură invizibilă care ține victima legată de cel care o rănește.

Ce este legătura traumatică

Legătura traumatică este o conexiune emoțională și psihologică intensă între o persoană abuzată și abuzatorul său, menținută prin cicluri de abuz urmate de perioade de aparentă afecțiune. Aceste variații de comportament creează o dependență profundă, în care victima ajunge să creadă că nu poate trăi fără cel care o rănește.

De obicei, „bonding”-ul (conectarea) într-o relație are o conotație pozitivă – înseamnă apropiere, intimitate, sprijin. În cazul legăturii traumatice, însă, apropierea este o reacție de supraviețuire la abuz: persoana abuzată dezvoltă simpatie, loialitate sau chiar dragoste față de abuzator, pentru că primește din când în când afecțiune și validare printre episoadele de agresiune.

Această dinamică este adesea susținută de un mecanism numit întărire intermitentă: comportamentele pozitive rare întăresc așteptarea și speranța că lucrurile se vor schimba, în ciuda dovezilor repetate ale abuzului.

Termenul trauma bonding a fost introdus pentru prima dată în anii 1980 de psihologii Donald Dutton și Susan Painter, care au descris acest tip de legătură emoțională disfuncțională, caracterizată de un dezechilibru de putere și alternanța între abuz și reconciliere. Mai târziu, în 1997, Patrick Carnes a extins conceptul în contextul dependențelor și al relațiilor marcate de trădare profundă, evidențiind și aspectele neurobiologice ale acestei dinamici.

Atașamentul, neurobiologia și compulsia de repetare

Alegerile noastre relaționale nu sunt întâmplătoare. Modul în care am fost iubiți, conținuți sau respinși în copilărie conturează sistemul nostru de atașament – sigur, anxios, evitant sau dezorganizat – și influențează profund relațiile pe care le formăm ca adulți. În lipsa unui model sănătos, creierul nostru caută familiarul, nu neapărat ceea ce este sănătos. Astfel, putem fi atrași – fără să ne dăm seama – de parteneri sau contexte care reactivează răni vechi.

Așa se poate naște și legătura traumatică: o relație care începe cu intensitate, pasiune și conexiune aparent sigură, dar în care apar treptat semnale de alarmă – critici mascate, retrageri bruște, invalidare emoțională, manipulare subtilă sau momente de control. Dacă alegem să rămânem, se activează tiparul distructiv: abuz – împăcare – speranță – confuzie – abuz din nou. Astfel se instalează întărirea intermitentă – un mecanism bine documentat și în studiile pe animale – prin care alternanța dintre durere și aparentă iubire creează o legătură profund adictivă, greu de rupt.

Neurobiologic, această dinamică activează circuitele implicate în atașament, stres și recompensă. Creierul secretă oxitocină (hormonul atașamentului), dopamină (recompensă și anticipație), dar și cortizol (stres), într-o combinație hormonală intensă, care întărește legătura chiar și în fața suferinței. În paralel, sistemul opioidelor endogene (implicat în calmarea durerii) devine activat, creând o falsă senzație de siguranță și atașament. Legătura cu agresorul devine astfel un mecanism de reglare afectivă – dar unul disfuncțional.

Pe lângă aceste mecanisme fiziologice, intervine și ceea ce Freud numea compulsia de repetare – tendința inconștientă de a recrea dinamici dureroase, în speranța simbolică de a le controla sau transforma. Această nevoie de a reface trecutul pentru a-i găsi un alt deznodământ poate duce la atracție repetată față de relații toxice sau abuzive. Acolo unde suferința a fost un limbaj al iubirii în copilărie, abuzul poate fi confundat cu apropierea.

În astfel de relații, persoana abuzată internalizează perspectiva agresorului, își pierde încrederea în propria percepție și poate dezvolta o profundă dependență afectivă.

Înțelegerea acestor procese ne ajută să înlocuim judecata cu empatia și să ne punem o întrebare mai bună decât „de ce nu pleacă?” – și anume: „ce s-a întâmplat cu această persoană și cum poate fi sprijinită să se regăsească?”

Etape ale unei relații abuzive (trauma bonding) întâlnite frecvent

1. Love bombing (bombardarea cu iubire): Abuzatorul își cucerește partenerul prin gesturi grandioase, afecțiune excesivă, promisiuni ideale și idealizare. Creează iluzia unui partener perfect.
2. Dezvoltarea încrederii și a dependenței: Victima începe să se simtă în siguranță și se bazează tot mai mult pe abuzator pentru nevoile sale emoționale. Se instalează dependența.
3. Critică și devalorizare: După ce câștigă încrederea victimei, abuzatorul începe să o critice, să o submineze, să-i afecteze stima de sine. Începe confuzia.
4. Manipulare și gaslighting: Abuzatorul distorsionează realitatea, face victima să se îndoiască de propria percepție și rațiune. Puterea se transferă treptat în mâinile lui.
5. Resemnare și renunțare: Victima devine epuizată emoțional și se simte blocată, incapabilă să plece sau să-și revendice autonomia.
6. Sentimentul de pierdere a identității de sine: În timp, victima pare că își pierde identitatea, valorile și încrederea în sine. Se simte confuză, fără direcție.
7. Dependență emoțională de ciclul abuz-recompensă: Victima devine dependentă de momentele de reconciliere și de validarea ocazională primită de la abuzator. Acestea întăresc legătura și fac ruptura extrem de dificilă.

Este important de menționat că, deși aceste etape oferă un cadru general, experiența fiecărei persoane poate varia, iar nu toate relațiile abuzive vor urma exact acest tipar.

Cum se menține în timp legătura traumatică

Legătura traumatică este susținută de:

• Rușine, confuzie, comportamente de izolare;
• Disociere, care crește toleranța la abuz;
• Distorsiuni cognitive (ex. „Mă iubește chiar dacă mă rănește”);
• Frică de atașament și abandon – pendulare între apropiere anxioasă și evitare;
• Conflict interior și ambivalență: deși poate căuta sprijin, victima poate percepe psihoterapia sau intervențiile apropiaților ca o amenințare la adresa relației;
• Autoînvinovățire: pentru că a rămas, s-a întors sau a simțit dorință în timpul abuzului.
• Falsă reglare emoțională și dependență: În legătura traumatică, relația nu oferă siguranță reală, ci o pseudo-reglare emoțională. După episoadele de abuz, împăcările aduc o ușurare temporară, confundată cu iubirea. Neurobiologic, în creier se eliberează oxitocină, dopamină și, paradoxal, cortizol. Această combinație chimică întărește legătura, deși corpul rămâne în alertă, hipervigilență sau amorțire – stări tipice răspunsului la traumă.

Semnele unei legături traumatice

• Îți este greu să pleci, deși știi că relația te rănește;
• Îți justifici partenerul și îi scuzi comportamentele abuzive;
• Te simți vinovat(ă) pentru reacțiile tale sau pentru gândul de a pleca;
• Eviți să vorbești cu alții despre relație sau minimizezi ce ți se întâmplă;
• Te simți blocat(ă), confuz(ă), „dependent(ă)” de partener.

Tipuri de abuz

• Fizic: lovituri, îmbrânceli, control fizic;
• Emoțional: umilire, tăcere punitivă, rușinare, ironii constante;
• Psihologic: gaslighting, amenințări voalate, distorsionarea realității;
• Sexual: presiune, insistențe, forțare, lipsă de consimțământ, control corporal;
• Financiar: controlul banilor, limitarea accesului la resurse;
• Spiritual: folosirea convingerilor religioase pentru control.

Diferența dintre o relație sănătoasă și una traumatică

Într-o relație sănătoasă, conflictele apar, dar sunt, în general, urmate de asumare, empatie, încercare de reparare și evoluție. Există reciprocitate, libertate emoțională, siguranță și sprijin.

Într-o legătură traumatică, conflictul devine o unealtă de control. Nu există reparare reală, ci doar cicluri de speranță și dezamăgire, în care victima e prinsă între vinovăție și frică.

Deși este clar că unul dintre parteneri suferă vizibil, este important de menționat că, în multe cazuri, și abuzatorul este o persoană rănită. Dinamica nu este întotdeauna între un „călău” conștient și o „victimă” lipsită de opțiuni, ci între două ființe umane care poartă răni nevindecate. Abuzatorul poate avea un istoric de atașament nesigur, traume nerezolvate sau tulburări psihice care îl fac să acționeze distructiv. Asta nu justifică abuzul, dar oferă o explicație.

În astfel de relații, ambii parteneri pot deveni prizonieri ai unei dinamici dureroase, în care suferința se reactivează și se amplifică. Și cel care rănește are nevoie de sprijin psihologic – nu pentru a fi scuzat, ci pentru a învăța să nu mai perpetueze durerea proprie asupra celorlalți.

Perspectiva recuperării: dincolo de legătura traumatică

Legătura traumatică nu se rupe doar prin voință, ci printr-un proces gradual de conștientizare, sprijin terapeutic și autocunoaștere și redescoperire interioară. Înțelegerea acestei dinamici este primul pas esențial: să numești ce ți se întâmplă, să recunoști tiparul și efectul său asupra identității, relațiilor și funcționării psihologice.

Pentru persoana abuzată, vindecarea înseamnă separare fizică, dar și reconectare cu sinele, recapătarea încrederii în propria percepție și învățarea de a stabili limite sănătoase. Este un proces de redobândire a autonomiei emoționale și de construire a unor relații bazate pe respect reciproc.

Totodată, este important să înțelegem că și persoana care a abuzat poate avea nevoie de sprijin psihologic. Asta nu înseamnă că este absolvită de responsabilitate, ci că are nevoie de ajutor pentru a întrerupe un tipar distructiv, adesea transmis transgenerațional. Cu asumare și sprijin specializat, schimbarea este posibilă.

Vindecarea nu este un drum liniar, dar este posibilă. Cu ajutorul potrivit – psihoterapie, grupuri de suport, relații sigure – poți ieși din cercul abuzului și construi o viață relațională conștientă, sănătoasă și blândă, atât cu tine, cât și cu ceilalți.

Resurse:

Carnes, P. (1997). The Betrayal Bond: Breaking Free of Exploitive Relationships. Health Communications Inc. Herman, J. L. (1997). Trauma and Recovery: The Aftermath of Violence – From Domestic Abuse to Political Terror. Basic Books. Heller, L. & LaPierre, A. (2012). Healing Developmental Trauma: How Early Trauma Affects Self-Regulation, Self-Image, and the Capacity for Relationship. North Atlantic Books.

Van der Kolk, Bessel (2014). The Body Keeps the Score: Brain, Mind, and Body in the Healing of Trauma. Viking.

Price, MaryCatherine (2022). Unbroken: The Trauma Response Is Never Wrong - And It's Your Superpower. Sounds True.

Levine, Peter A. (1997). Waking the Tiger: Healing Trauma. North Atlantic Books.