Despre luptă, fugă, îngheț și conexiunile sociale

Teoria Polivagală a lui Stephen Porges afirmă că oamenii au trei subsisteme de bază ale energiei neuronale care stau la baza stării generale a sistemului nervos (şi a emoțiilor şi comportamentelor corelate).

Cu peste 500 milioane de ani în urmă, multe dintre creaturile vii ale Pământului erau pești fără maxilar, cu schelete compuse în întregime sau în principal din cartilaj. Când se întâlneau cu un pericol ei încremeneau ("înghețau"), ca răspuns defensiv, specific zonei dorsale a nervului vag. Acest răspuns defensiv primar este caracterizat de imobilitate tonică ce se manifestă prin încremenire ("freeze response") și/sau prăbușire. Prăbușirea seamănă cu a se preface mort, printr-o stare hipotonică sau flască. Acesta este răspunsul la ceea ce este perceput ca fiind o situație care pune viața în pericol. Funcția inițială a răspunsului de imobilitate a fost de a conserva energia şi face mai puțin probabil să fie observat de către un prădător dacă nu se mişcă sau e perceput ca fiind mort. „Înghețarea sau prăbușirea” nu este o alegere conștientă, este un program prestabilit, reflexiv și nu intenționat.

Apoi, acum 300 milioane de ani, creaturile au început să dezvolte mușchi striați  care le-au permis să se miște mai mult. Când apărea un pericol, creaturile puteau astfel să lupte cu membrele sau să fugă cu picioarele; cu alte cuvinte, ei ar fi putut răspunde pericolului prin mișcare. În dezvoltarea evoluției, acesta este Sistemul Nervos Simpatic cu răspunsurile de apărare de luptă sau fugă. Răspunsul simpatic are funcția de acțiune îmbunătățită - de exemplu, energizarea nervilor care ies din coloana vertebrală și merg spre mușchi.

În cele din urmă, al treilea sistem, și cel mai recent din punct de vedere filogenetic, există doar la mamifere. Este ramura sistemului nervos parasimpatic care reglează așa-numitul nerv mamifer sau „inteligent” vag (ventral). Sistemul vagal ventral este strâns legat de inimă, plămâni, expresia feței, intonație, vocalizare și chiar mușchii din urechea medie care permit auzul.

Vagul ventral este utilizat ca primă linie de apărare pentru oamenii moderni care, atunci când percep o amenințare sau pericol, încearcă să se angajeze mai întâi într-un comportament social pentru a verifica lucrurile: încearcă să fie prietenoşi şi să comunice pentru a dezactiva potențialele agresiuni sau tensiuni. Strămoșii noștri îndepărtați au creat grupuri bazate pe încredere și relații pentru a se simți în siguranță.  Acest lucru a dus la adăposturi, case cu camere și locuri pentru socializare. Oamenii excelează în crearea locurilor în care putem renunța la vigilență, astfel încât corpurile noastre să se relaxeze și să fim liberi să ne angajăm social. Când ne simțim confortabil în situații sociale, putem regla un sistem nervos calm fără luptă sau fugă. Partea ventrală a sistemului nervos parasimpatic orchestrează relațiile cu ceilalți, atașamentul și, de asemenea, mediază inteligența emoțională.

Important de reținut dacă ai avut un episod în care trebuia să lupți, să fugi sau să te prăbușeşti, corpul tău a luat acea decizie pentru tine înainte ca tu să fii conştient de asta şi acest lucru este firesc, nu este o rușine.

Mai multe despre cum funcționează sistemul nostru nervos în acest articol.

Surse:

Peter A. Levine - In An Unspoken Voice. How the Body Releases Trauma and Restores Goodness, North Atlantic Books, 2010;

Stephen W. Porges - The Polyvagal Theory: Neurophysiological Foundations of Emotions, Attachment, Communication, and Self-Regulation, W. W. Norton & Company, 2012.

Adelina Rotaru

Adelina Rotaru

Bucharest