Cum afectează trauma creierul și cum poate începe vindecarea

Despre traumă am tot scris. În acest articol scot în evidență doar câteva aspecte legate de creier și traumă.

Suferința emoțională profundă și traumele pot avea efecte semnificative asupra creierului și funcționării sistemului nervos. Aceste efecte variază în funcție de natura experienței, de durata expunerii, dar și de reziliența și vulnerabilitatea individuală.

Știm acum că trauma nu este doar o experiență psihologică – ea lasă urme reale în biologia noastră. Studiile din ultimele decenii arată că traumele pot modifica atât chimia creierului, cât și structura acestuia, influențând modul în care gândim, simțim și reacționăm în viața de zi cu zi.

Ce se întâmplă în creier după o traumă?

Cele mai afectate regiuni ale creierului în urma unei traume sunt amigdala, hipocampul și cortexul prefrontal – fiecare având un rol-cheie în reglarea emoțiilor, percepția pericolului și luarea deciziilor.

1. Amigdala – "centrul fricii"

Amigdala este responsabilă pentru detectarea pericolului și declanșarea reacțiilor de tip "luptă, fugi sau îngheață". După o experiență traumatică, amigdala poate deveni hiperactivă, interpretând stimuli neutri sau banali ca fiind amenințători. Acest lucru duce la stări frecvente de frică, agitație, iritabilitate sau panică. Reacții precum tresăriri bruște, flashback-uri sau amintiri intruzive sunt adesea expresii ale unei amigdale suprastimulate.

Studiile arată că hiperactivitatea acestei regiuni este direct asociată cu severitatea simptomelor în tulburarea de stres posttraumatic (PTSD).

2. Hipocampul – memoria și orientarea în timp

Hipocampul ajută la diferențierea trecutului de prezent și la formarea amintirilor coerente. În cazul persoanelor traumatizate, nivelurile ridicate de cortizol (hormonul stresului) pot afecta funcționarea hipocampului.

Astfel, creierul are dificultăți în a înțelege că trauma aparține trecutului, ceea ce face ca pericolul să fie resimțit ca fiind prezent. Această distorsiune contribuie la senzația că trauma "nu s-a terminat", menținând persoana într-o stare de hipervigilență sau neliniște constantă.

3. Cortexul prefrontal – rațiune, reflecție și reglare emoțională

Cortexul prefrontal ne ajută să luăm decizii, să reflectăm, să ne reglăm emoțiile și să inhibăm reacțiile automate. După o traumă, activitatea în această zonă scade, ceea ce limitează capacitatea de a „calma” reacțiile intense generate de amigdala. Astfel, persoana poate reacționa disproporționat în situații de viață obișnuite, fără să înțeleagă de ce.

Aceste trei regiuni formează împreună un circuit esențial în reglarea răspunsului la stres. Într-un creier echilibrat, hipocampul contextualizează, cortexul prefrontal reglează, iar amigdala răspunde doar la pericole reale.

În urma traumei, acest echilibru se rupe: amigdala intră ușor în alertă, hipocampul nu poate diferenția trecutul de prezent, iar cortexul prefrontal nu mai poate interveni eficient.

Reacții aparent "exagerate" – de ce apar?

Într-un creier afectat de traumă, chiar și stimuli subtili – un miros, o voce, un ton, o zi din an, un obiect – pot activa sistemele de alertă. Deși contextul actual nu este periculos, creierul îl asociază inconștient cu trauma trecută. Acesta este un răspuns normal al unui sistem nervos sensibilizat, nu o dovadă de „slăbiciune” sau „instabilitate”.

Trauma poate schimba creierul, dar și invers

Vestea bună este că aceste schimbări nu sunt neapărat permanente. Creierul are o capacitate extraordinară de adaptare și regenerare, cunoscută sub numele de neuroplasticitate. Chiar și după traume profunde, reconfigurarea circuitelor neuronale este posibilă – mai ales dacă intervenim conștient și consecvent.

Cercetările recente din neuroștiințe arată că intervențiile bazate pe corp și respirație pot sprijini această transformare. Practici somatice precum somatic mindfulness, yoga, respirația conștientă, mișcarea conștientă și altele pot aduce modificări măsurabile în funcționarea sistemului nervos și în activitatea cerebrală.

Cum susține corpul vindecarea psihologică?

• Activarea cortexului prefrontal – Practicile contemplative (meditație, yoga) reactivează zonele implicate în raționament și reglare emoțională.
  
• Reducerea hiperactivității amigdalei. Respirația profundă și mișcarea lentă reduc activitatea amigdalei, diminuând reactivitatea emoțională și stările de anxietate.
  
• Creșterea nivelului de GABA. GABA este neurotransmițătorul care calmează sistemul nervos. Yoga, mișcarea conștientă și meditația pot crește nivelul de GABA, reducând simptomele de anxietate și depresie.
  
• Reglarea axei hipotalamus-hipofiză-suprarenale (HPA). Această axă controlează răspunsul la stres. Practicile somatice pot echilibra funcționarea ei, reducând nivelurile de cortizol.
  
• Stimularea nervului vag și creșterea tonusului vagal. Nervul vag joacă un rol central în restabilirea stării de siguranță și conectare. Respirația lentă, sunetele vocale, mișcările blânde și contactul cu solul (grounding) susțin activarea sistemului parasimpatic – sistemul responsabil cu relaxarea, digestia, refacerea.

Ce înseamnă vindecarea?

Pentru mulți oameni care trăiesc cu traume, unul dintre cele mai dificile lucruri este să înțeleagă ce li se întâmplă. De ce corpul reacționează astfel? De ce nu se pot „controla”? De ce nu „trece” odată?

Primul pas în vindecare este normalizarea acestor reacții. Nu sunt dovezi că „ceva nu e în regulă” cu noi. Sunt semnale ale unui sistem de protecție care a fost suprasolicitat și care acum are nevoie de sprijin, blândețe și timp pentru a se reechilibra.

Fiecare proces de recuperare este unic. Nu există o soluție universală, dar explorarea conștientă a propriului corp, a propriilor reacții și a propriilor resurse interioare duce, în timp, la transformare.

Uneori, simptomele pot dispărea complet. Alteori, ele se diminuează suficient încât să nu mai controleze viața de zi cu zi.

Ce e important de reținut este că schimbarea este posibilă. Nu suntem „blocați” pentru totdeauna în trecut. Cu sprijin potrivit, corpul și mintea pot învăța să se simtă din nou în siguranță.

Surse și recomandări de lecturi

Van der Kolk, B. (2014). The Body Keeps the Score: Brain, Mind, and Body in the Healing of Trauma.

Maté, G. (2003). When the body says no: Exploring the stress-disease connection. Wiley.

Maté, G. (2022). The myth of normal: Trauma, illness and healing in a toxic culture. Avery Publishing.

Ogden, P., Minton, K., & Pain, C. (2006). Trauma and the body: A sensorimotor approach to psychotherapy. W. W. Norton & Company.

Porges, S. W. (2011). The polyvagal theory: Neurophysiological foundations of emotions, attachment, communication, and self-regulation. W. W. Norton & Company.

Schwartz, A. (2016). The complex PTSD workbook: A mind-body approach to regaining emotional control and becoming whole. Althea Press.

Schwartz, A. (2021). Therapeutic yoga for trauma recovery: Empowering the mind–body connection. W. W. Norton & Company.

Siegel, D. J. (2010). The developing mind: How relationships and the brain interact to shape who we are (2nd ed.). Guilford Press.

Siegel, D. J. (2010). Mindsight: The new science of personal transformation. Bantam Books.

Levine, P. A. (1997). Waking the tiger: Healing trauma. North Atlantic Books.

Levine, P. A. (2010). In an unspoken voice: How the body releases trauma and restores goodness. North Atlantic Books.