Cultivarea unei sexualități sănătoase de-a lungul vieții

Am ales să scriu despre sexualitate pentru că este o temă profund prezentă în viața noastră, dar, în același timp, adesea învăluită în tăcere, rușine sau confuzie. Este o realitate cu care ne întâlnim din primele zile de viață, iar felul în care o integrăm ne influențează profund relația cu propriul corp, cu intimitatea, cu limitele, cu plăcerea și cu ceilalți. Acest articol este scris din perspectiva mea de psihoterapeut care a lucrat cu copii, părinți și adulți, atât în prevenirea abuzului sexual și educația timpurie, cât și în procesele de vindecare a traumelor sexuale și relaționale.

Sexualitatea – o călătorie care începe din copilărie

Contrar opiniei generale, sexualitatea nu debutează în adolescență sau la maturitate. Ea prinde contur odată cu felul în care un bebeluș este ținut în brațe, atins, mângâiat, privit. Cu felul în care un copil este învățat despre corpul său, despre limite, despre respect. Cu răspunsurile sau tăcerile pe care le primește când își exprimă curiozitatea. Cu modul în care este rușinat sau încurajat să se simtă în siguranță în propriul corp.

Încă din primii ani de viață se dezvoltă conștientizarea corporală, încrederea în sine și modul în care copilul se raportează la atingere, la senzații, la intimitate. Prin atingeri afectuoase sau agresive, prin rușinare sau sprijin, prin tonul vocii sau privirea adultului, învățăm dacă trupul nostru este un spațiu demn de respect și plăcere – sau o sursă de rușine, control și frică.

Impactul mediului – familie, școală, comunitate

Educația sexuală începe mult mai devreme decât presupunem – nu cu lecția de biologie din gimnaziu, ci cu atitudinea părinților față de corp, față de atingere, față de curiozitate. Felul în care părinții vorbesc (sau nu vorbesc) despre corp, folosirea denumirilor corecte pentru organele sexuale, răspunsurile calme și sincere la întrebări firești, respectarea „nu-urilor” copilului, sunt toate forme esențiale de educație și prevenție.

La școală, acolo unde ar trebui să avem spații sigure pentru învățare despre relații, intimitate, consimțământ și limite, predomină uneori rușinea, moralizarea sau evitarea. În absența unui cadru educativ echilibrat, copiii rămân să învețe din surse inadecvate sau să interiorizeze rușinea, confuzia sau tăcerea generațiilor anterioare.

Atașamentul, corpul și consimțământul

Modul în care un copil este văzut, atins, ascultat și sprijinit în primii ani de viață devine fundația emoțională pentru viitoarele relații, inclusiv cele intime. Un atașament securizant oferă copilului siguranță, autonomie și capacitatea de a spune „nu”. Îl învață că poate avea granițe, că este demn de respect și că poate cere ajutor atunci când se simte inconfortabil.

Consimțământul nu este o lecție despre sex, ci o cultură de respect reciproc care se învață devreme: „Vrei să te iau în brațe?”, „Poți refuza dacă nu vrei să fii pupat.” Atunci când adulții ascultă refuzul copilului, îi transmit un mesaj esențial, că este respectat.

Această bază devine o protecție puternică în fața manipulării, abuzului sau dinamicilor de control. Copiii care au învățat că pot fi ascultați și respectați își vor folosi vocea. Cei care au fost forțați, controlați sau rușinați, vor tinde să tacă, să accepte, să se retragă.

De la rușine și disociere la exprimare și siguranță

Copiii și adolescenții au nevoie de adulți de încredere cărora să le poată vorbi fără frică de pedeapsă, de ridiculizare sau de morală. Este profund protectiv pentru un copil să știe că poate întreba: „E normal ce simt?”, „Ce înseamnă asta?”, „Putem vorbi despre ce mi s-a întâmplat?”.

Pentru mulți adulți, sexualitatea este un spațiu de rușine, teamă, neîncredere sau durere. Au crescut fără explicații, fără libertatea de a explora, fără conversații oneste. Alții au fost controlați, pedepsiți sau expuși prematur la sexualizare. Toate acestea duc la disociere de propriul corp, la confuzie între intimitate și performanță, sexualitate sau chiar abuz și iubire, între dorință și obligație.

În terapie, acest lucru apare frecvent sub forma disocierii în timpul contactului sexual, a fricii de a fi văzut în vulnerabilitate, a dificultății de a simți plăcere și de a exprima nevoi și limite sau o sexualitate exagerată, dependență de sex și pornografie și chiar expunerea la situații riscante.

Reconectarea cu intimitatea conștientă

Reconectarea înseamnă întoarcerea cu blândețe în corp. Înseamnă să renegociem evenimentele dureroase din trecut, să ne recuperăm în urma traumelor, să învățăm că plăcerea nu este rușinoasă, că intimitatea presupune siguranță, libertate și respect, nu presiune sau performanță.

Siguranța emoțională într-o relație este esențială. Fără ea, corpul adesea se opune deschiderii, vulnerabilității sau excitației. Construirea încrederii presupune ascultarea semnalelor celuilalt, respectarea granițelor și disponibilitatea de a încetini sau opri atunci când e nevoie.

Intimitatea conștientă este despre a fi prezent în corpul tău în timp ce ești conectat emoțional cu celălalt. Nu doar fizic, ci și afectiv: cu curiozitate, siguranță, ascultare și încredere. A învăța să spui „da” cu tot corpul – sau să spui „nu” cu claritate și respect de sine – este un act profund vindecător.

Trauma sexuală – dincolo de ceea ce se vede

Trauma sexuală nu se rezumă la abuzul sexual așa cum ni-l închipuim. Și nici nu este atât de rar întâlnită pe cât am vrea să credem. 

Trauma sexuală se referă la relația defectuoasă cu propria sexualitate, cu corpul, cu ceilalți. Este și tăcerea în fața întrebărilor. Este și rușinarea copilului pentru că are întrebări sau își descoperă corpul. Este și lipsa de explicații în fața pubertății. Este controlul excesiv sau expunerea prematură. Este și forțarea copilului să accepte manifestări de afecțiune din partea altora. Este lipsa unei prezențe adulte care să susțină, să ghideze, să ofere un cadru.

Aceste „răni invizibile” nu lasă vânătăi, dar influențează profund felul în care o persoană își trăiește relația cu sine, cu plăcerea, cu intimitatea și vitalitatea.

Atașamentul nesigur, neglijența emoțională sau încălcările repetate ale granițelor se pot manifesta la vârsta adultă ca disfuncții sexuale, compulsivitate, frică de intimitate sau disociere.

Vindecarea presupune lucrul nu doar la nivel cognitiv și comportamental, ci și la nivel relațional și somatic, acolo unde au rămas imprimate nevoile neîmplinite.

Concluzie

Sexualitatea sănătoasă nu este un dat – este un proces viu, care se cultivă. Începe din primele luni de viață și se construiește prin siguranță, respect, relații hrănitoare și educație autentică. Chiar și la vârsta adultă, sexualitatea evoluează, influențată de evenimente de viață, traume, vindecare, parentalitate, menopauză, boală sau maturizare spirituală. 

Prevenirea abuzului sexual și promovarea unei relații sănătoase cu sexualitatea nu începe cu frica – ci cu cunoaștere, încredere și conexiune. Copiii care își înțeleg drepturile, știu să recunoască disconfortul și se simt în siguranță să ceară ajutor sunt mult mai bine protejați. 

Prevenția nu este o singură conversație – este o cultură pe care o construim, bazată pe încredere și granițe sănătoase. Ca profesioniști, educatori și părinți, suntem invitați să ne dăm voie să adresăm propriile răni, ca apoi să mergem alături de copii și tineri – nu pentru a le controla dezvoltarea, ci pentru a o proteja, ghida și onora. Nu este responsabilitatea copilului să prevină abuzul – este responsabilitatea noastră să creăm medii sigure.