Terapia centrată pe traumă

(Continuare la articolul Traumele, stresul și supraviețuirea)

Așa cum am scris în Teoria polivagală și trauma psihică, încă de la naștere avem nevoie de protecție și siguranță, ca nevoi fundamentale pentru a supraviețui și a ne dezvolta. Sistemul nervos autonom (SNA), sistemul nostru personal de supraveghere,  este mereu în gardă și joacă un rol esențial în a ne protejeza prin sesizarea potențialelor pericole, ascultând ce se întâmplă în interiorul corpului
nostru, în jurul nostru și în interacțiunile cu ceilalți.

Un sistem nervos sănătos este dinamic și alternează între modul de pornire (mobilizare pentru a acționa) și modul de oprire (odihnă și regenerare). După cum am scris anterior, SNA  este alcătuit din două ramuri:

1. ramura simpatică (sistemul nervos autonom simpatic - SNS) - modul de pornire
2. ramura parasimpatică (sistemul nervos autonom parasimpatic - SNP) - modul de oprire.

Pentru simplificare, ne putem imagina sistemul nervos simpatic ca fiind pedala de accelerație, iar sistemul nervos parasimpatic ca fiind pedala de frână.
Un sistem nervos sănătos echivalează cu alternanța lină între cele două pedale.

Blocat în modul PORNIT / ACCELERAT

Uneori, în caz de stres cronic și traume, sistemul nostru nervos rămâne activat în modul ”Pornit”, funcționând mai mult decât este nevoie în ramura simpatică (luptă/fugi). Când sistemul nervos trece în modul ”pornit” poți experimenta distragerea atenției, neliniște, incapacitate de a te relaxa, anxietate, panică și iritabilitate. În timpul unui răspuns simpatic, tensiunea arterială crește, ritmul cardiac crește, digestia se inhibă și corpul tău este pregătit fie să lupte pentru viața sa, fie să fugă din loc. Răspunsurile simpatice sunt incredibil de utile în caz de urgență. Dar când sistemul nervos a rămas fixat în acest mod, este ca și cum ai conduce o mașină fără frâne. Un răspuns simpatic hiperactiv este atunci când corpul tău preia indicii de pericol chiar și atunci când acestea nu sunt prezente. Abundența de hormoni de stres eliberați în timpul unui răspuns simpatic hiperactiv poate crea panică, izbucniri inexplicabile de furie, supraîncărcare emoțională, insomnie, gânduri accelerate, inflamații în corp (un sistem imunitar suprastimulat), probleme de respirație și transpiraţie abundentă.

Dacă rămânem în excitare simpatică pentru perioade lungi de timp, folosim mai mult oxigen și nutrienți și secretăm mai multe substanțe chimice de stres. Când sistemul simpatic este dominant, inhibă alte funcții, precum digestia și răspunsul imun, trimițând mesajul fiziologic că luptăm pentru viața noastră. Ca urmare, funcțiile care contribuie la supraviețuirea pe termen lung sunt puse deoparte pentru a elibera resursele fizice disponibile pentru eforturile active de supraviețuire.

Din punct de vedere fiziologic, acesta este echivalentul a pune deoparte un proiect de întreținere precum redecorarea casei, deoarece sunt de făcut reparații în urma unei inundații. Apare brusc o urgență care are nevoie imediat de atenția noastră, așa că ne deturnăm energia pentru a răspunde la acea urgență și pentru a întrerupe sarcinile de întreținere de rutină. De asemenea, vom pune deoparte sarcinile fiziologice de „menaj” pentru a putea răspunde la urgența supraviețuirii. În acest fel, putem spune că excitarea simpatică ridicată (blocarea pe butonul de "Pornit" sau pe pedala de accelerație) aduce cu sine un cost ridicat de a face afaceri sau o sarcină alostatică mare.

Blocat în modul OPRIT / FRÂNAT

Sistemul nostru nervos parasimpatic este sistemul de frânare, modul ”oprit”. Avem nevoie de frânele obișnuite pentru a încetini, dar avem nevoie și de frâna de urgență atunci când dorim să imobilizăm mașina. Dacă frâna de urgență este cuplată, nu mergem nicăieri, indiferent cât de multe afirmații pozitive și încurajări ne spunem. Așa cum mașina are frâne obișnuite și o frână de urgență, așa și sistemul nostru nervos are un sistem de frânare obișnuit și un sistem de frână de urgență. Când te simți odihnit/ă, calm/ă și liniștit/ă, frânele tale obișnuite sunt funcționale și poți încetini sau opri normal, alternând cu momentele în care apeși accelerația (răspunsul simpatic). Deseori, în urma traumelor sau stresului cronic, am ajuns să folosim frâna de urgență și să rămânem cu ea în funcțiune (starea de îngheț, imobilitate, freeze). Atunci când sistemul nostru nervos autonom a rămas cu frâna de urgență în funcțiune, apare un răspuns parasimpatic dominant și te poți simți epuizat/ă, imobilizat/ă, disociat/ă, deprimat/ă, înghețat/ă și amorțit/ă.

Aşadar, la celălalt capăt al spectrului fiziologiei supraviețuirii, este blocarea pe butonul de "Oprit" sau mersul cu frâna de urgență. Aceasta implică, de asemenea, un cost ridicat de a face afaceri, dar dintr-un motiv foarte diferit. Frânarea are scopul de a opri, aşa cum răspunsul de freeze/imobilitate tonică/îngheț face parte din fiziologia conservării, iar cel mai înalt capăt al acestui spectru este conservarea extremă care vine odată cu răspunsul de simulare a morții ("a face pe mortul" aşa cum observăm la diferite animale).

Continuând metafora cu casa, putem spune că, din punct de vedere fiziologic, acesta este echivalentul cu a lăsa deoparte proiectul nostru de pictură/decorare pentru că ne-am pierdut locul de muncă și am rămas fără bani. Acum suntem concentrați pe păstrarea oricăror resurse rămase pentru hrană și alte produse esențiale, așa că proiectul de redecorare şi întreținere trebuie pus deoparte până când avem suficiente resurse disponibile pentru a ne asigura supraviețuirea și suficient suplimentar pentru a „cheltui” pentru întreținere. Vom lăsa din nou deoparte sarcinile de „menaj” pentru a răspunde la conservarea extremă pe care o cere sistemul dorsal (ramura parasimpatică / frânarea) creând o sarcină alostatică mare.

Dacă limităm pe termen lung funcțiile fiziologice de întreținere, cum ar fi răspunsul imunitar, absorbția de nutrienți prin digestie și accesul la odihnă şi refacere, în același timp, ne intensificăm fiziologia supraviețuirii (care crește și alostaza) şi astfel uzura și deteriorarea sistemul fiziologic devin severe.

Acesta este modul în care traumele de dezvoltare (traumele de relație/ataşament/traumele complexe) cresc riscul unor probleme semnificative de sănătate în timp.

Terapia traumei

Cel mai bun mod de a gestiona un răspuns la traumă este de a dezvolta fluență în limbajul senzațiilor corpului astfel încât să reușim să observăm alternanța dintre
accelerarea mașinii versus frânarea.

Intrând în contact cu senzațiile din corp reușim să devenim mai conștienți despre ce se întâmplă cu noi și să facem diferența nu doar rațional între percepția siguranței şi percepția pericolului în corp. Sentimentul de siguranță poate fi unul străin unei persoane care a experimentat perioade lungi stresante, evenimente șocante sau traume în relațiile de atașament. Un creier care se simte în siguranță nu are nevoie să producă simptome.

Astfel, prin urmărirea senzațiilor noastre, așa cum se lucrează în abordarea Somatic Experiencing, avem acces la o busolă interioară care ne poate spune ce se
petrece cu adevărat cu noi, dincolo de gândurile și interpretările noastre raționale.
Crescând conștientizarea corpului (interocepția), avem posibilitatea de a ne oferi sprijinul necesar pentru a restabili acea alternanță naturală între simpatic și parasimpatic, între a accelera și a frâna și a nu mai trăi ori blocați pe modul PORNIT, cu accelerația apăsată continuu (fight/flight), ori pe modul OPRIT, cu frâna de urgență în funcțiune (freeze) sau cu alternanțe bruște între cele două.

A treia cale - vagul ventral

Un rol principal în lucrul cu traumele îl joacă înțelegerea funcționării SNA și cum reușim să stimulăm funcționarea nervului vag ventral pentru a ne vindeca, din perspectiva teoriei polivagale.

Pe lângă stările de luptă/fugă sau îngheț, am vorbit în articolul anterior despre cea de-a treia cale, cea a vagului ventral, conform teoriei polivagale. Sistemul nervos parasimpatic are două ramuri: dorsală şi ventrală. Ramura ventrală a nervului vag este responsabilă de conexiune, cooperare și angajament social. Deși este prezentă anatomic, nu funcționează fiziologic decât după naștere şi, conform unor specialişti, se dezvoltă în primele optsprezece luni de după naştere, fiind stimulată de contactul cu părinții (contact piele pe piele, atingeri calde şi hrănitoare, ochi blânzi, fețe zâmbitoare şi voci dulci şi liniştitoare) și de siguranța şi protecția oferite de îngrijitorii bine reglați și iubitori.

Nervul vag ventral alături de nervii cranieni asociați, stimulează mușchii implicați în atașament: expresiile faciale, ascultarea, înghițirea, calitățile tonale și ritmul vocii, respirația și ritmul cardiac. Toate acestea, desigur, sunt implicate în comportamente precum cele de zâmbire, legănare, liniștire, joacă, îngrijire și afecțiune. Aceste activități stimulează și hrănesc dezvoltarea ramurii ventrale a sistemului parasimpatic care (împreună cu nervii faciali) a fost numit sistemul de angajare sau implicare socială.

Sistemul vagal ventral este baza autoreglării emoționale și a relațiilor sociale. Activitatea vagului ventral este denumită adesea tonus vagal și poate fi măsurată prin variabilitatea ritmului cardiac (HVR). În timp ce ritmul cardiac măsoară numărul de bătăi pe minut, variabilitatea ritmului cardiac măsoară variația în timp dintre bătăile inimii. Un nivel ridicat de variabilitate indică faptul că vagul ventral este activ și are ca rezultat un sistem nervos autonom flexibil și capacitatea de a se adapta la cerințele vieții de zi cu zi.

Așadar, sumarizând din perspectiva teoriei polivagale, oamenii pot experimenta diferite stări ale sistemului nervos autonom, pe lângă cele trei deja menționate deja, luând în considerare existența vagului ventral a sistemului nervos parasimpatic, dupa cum urmează:

• Vag ventral (parasimpatic): starea de siguranță, calm, relaxare și relaționare cu cei din jur, prezență;
• Stare hibrid vag ventral + simpatic: starea de joacă, activități ludice cu ceilalți - o stare hibrid în care este activat vagul ventral prin faptul că ne simțim în siguranță şi conectați cu ceilalți şi sistemul simpatic de mobilizare pentru activități sau joacă (de exemplu, jocurile de mişcare, jocuri de echipă etc.);
• Stare hibrid vag dorsal şi vag ventral: când suntem în imobilitate, dar cu sentiment de siguranță şi conectare cu celălalt, de exemplu când mama îşi alăptează bebeluşul sau când două persoane au relații intime, stau, se odihnesc sau dorm împreună. Aici diferența este că imobilitatea nu este un răspunsul de apărare ci este asociată cu o stare de siguranță şi angajament social.
• Sistemul nervos simpatic ("accelerația"): când SNA detectează pericole şi apar răspunsurile de luptă sau fugă;
• Vag dorsal (parasimpatic): starea de imobilitate (freeze) când SNA detectează că pericolul este foarte mare iar comportamentele de luptă sau fugă nu sunt disponibile.

Calea vindecării

Deci, ce putem face atunci când SNA devine dereglat? Cum ne recuperăm după traumă și cum reușim să aducem reglarea la nivelul sistemului nervos autonom?

Din fericire, putem reeduca SNA pentru a ne simți din nou în siguranță și cel mai bine putem face acest lucru cu ajutorul altora, în special persoane care știu și înțeleg efectele stresului și  traumelor în organism. Fiecare dintre noi are un sistem nervos autonom care comunică în mod constant cu stările celor din jur și se potrivește cu acestea. Fără să ne dăm seama, oglindim stările celor din jurul nostru, în special când suntem copii. Acest lucru se observă foarte ușor în comportamentul turmei: dacă un animal simte pericol, întregul grup devine mai alert, pentru a le crește șansele de supraviețuire în cazul unui atac.

Când suntem înconjurați de alți oameni care sunt stresați, supărați sau deprimați ajungem să ne simțim la fel ca ei. Pe de altă parte, când suntem cu oameni care sunt calmi și fericiți, ne face să ne simțim mai bine. Conectarea cu alții care se simt în siguranță, calmi, în starea asociată vagului ventral de relaționare şi prezență este unul dintre cele mai bune moduri de a restabili echilibrul pentru a ne regla SNA.

Vindecarea de traume și (re)echilibrarea SNA nu înseamnă a fi calm tot timpul sau mobilizat tot timpul, ci a dobândi flexibilitate şi rezistență și un sistem nervos care poate evalua cu exactitate siguranța și pericolul pentru a răspunde corespunzător, fără a se deregla și a dezvolta diferite simptome. Putem spune că suntem cu adevărat rezistenți atunci când putem trece fluid de la o stare la alta.

Pentru cei care se confruntă cu mult stres și simptome asociate traumelor, ajutorul de specialitate de la practicieni informați despre traumă și terapiile centrate pe traumă pot ajuta pentru a restabili siguranța și reglarea sistemului nervos autonom.

Surse:

Stephen W. Porges, The Polyvagal Theory. Neurophysiological Foundations of Emotions, Attachment, Communication, and Self-Regulation, W. W. Norton & Company, 2011;

Stanley Rosenberg, Stephen W. Porges, Benjamin Shield - Accessing the Healing Power of the Vagus Nerve: : Self-Help Exercises for Anxiety, Depression, Trauma, and Autism, North Atlantic Books, 2017;

Deb Dana - A Beginner’s Guide to Polyvagal Theory, 2018;

Peter A. Levine - In An Unspoken Voice. How the Body Releases Trauma and Restores Goodness, Nord Atlantic Books, Berkeley California, 2010;

Betsy Polatin - Humanual: A Manual for Being Human, Waterside
Productions, 2020;

Frank Britt - The Science of Stuck: Breaking Through Inertia to Find Your
Path Forward, 2022.

Video: Trauma and the Nervous System: A Polyvagal Perspective