Ce este trauma psihică?

Atunci când aud de ”traumă”, mulți oameni se gândesc de cele mai multe ori la veterani de război, la persoane care au suferit abuzuri, la supraviețuitori ai unor acte de violență sau la copii crescuți în familii înalt disfuncționale sau violente.

În același timp, mulți consideră că trauma este devastatoare și nevindecabilă, cauzând o invaliditate psihică și emoțională și care necesită un tratament pe termen lung sau pe întreaga viață.

Adevărul este că trauma este cea mai ignorată, negată, neînțeleasă și netratată cauză a suferinței umane. Trauma poată să apară în viața oricui, mai devreme sau mai târziu, dar asta nu înseamnă că este o sentință pe viață.

Deci, ce este trauma?

Când vorbim despre traumă, vorbim despre simptome care pot afecta persoana pe termen lung în diferite planuri, precum dificultăți de a adormi, coşmaruri, tulburări alimentare, probleme emoționale, frici, hiperactivitate, dificultăți de atenție, dificultăți de a menține relații, adicții şi multe altele. Acestea pot fi semnale că organismul a trecut prin experiențe copleșitoare sau percepute ca punând viața în pericol şi acum caută permanent să țină sub control dezechilibrul apărut.

Aici e important să facem diferența între stres și traumă. În ultima vreme, cuvântul ”traumă” e foarte des folosit, devenind la modă pentru a înlocui stresul zilnic, precum „Am avut o zi traumatică azi în trafic / la muncă”. Această utilizare este complet înșelătoare. Într-adevăr, toate evenimentele traumatice sunt stresante, dar nu toate evenimentele stresante sunt traumatice. Stresul de zi cu zi are rolul său benefic în dezvoltarea și adaptarea noastră la mediu, în experiențele de învățare și creștere. Trauma, în schimb, este, în termeni simpli, intolerabilă și insuportabilă și reprezintă modul în care răspunde o persoană (mai exact, organismul) la un eveniment sau o situaţie critică de suprasolicitare sau suprasarcină. Trebuie să reținem însă că atunci când vorbim despre traumă, nu există două persoane care să fie la fel, trauma este experiența internă, răspunsul organismului la un eveniment și uneori ce este o traumă pentru cineva, pentru o altă persoană poate să nu fie.

”Trauma poate fi rezultatul unor evenimente care sunt, în mod clar, extraordinare precum violența și molestarea, dar poate rezulta și din evenimente cotidiene așa-zis obișnuite.”  (Maggie Kline)

Aşa cum descriu foarte nuanțat Gottfried Fischer și Peter Riedesser, ”am putea înțelege trauma psihică sub forma unei leziuni sufletești (de la cuvântul grecesc trauma - rană). După cum diferite sisteme somatice ale omului pot fi suprasolicitate în ceea ce privește capacitatea lor de reziliență, la fel și sistemul nostru sufletesc poate fi suprasolicitat în capacitățile sale de apărare prin stresuri punctuale sau de durată și, în final, poate fi traumatizat / rănit. [...] Analogia între leziunile sufletești și cele somatice este exprimată în unele expresii colocviale, atunci când spunem de pildă: „aceasta m-a rănit foarte rău” sau „atins” etc. Aici sunt comparate și asemănate în mod imagistic / metaforic leziunile sufletești și cele corporale. „Chestia asta m-a pus la pământ, m-a rupt în bucăți” sau cineva se simte „rănit”. Metaforele pun în evidență faptul că noi interpretăm leziunile sufletești pornind de la trăirile corporale”.

În ultimele decenii, s-au realizat numeroase cercetări în domeniul sănătății mintale care s-au concentrat pe traumele psihice și impactul acestora asupra vieții. Multe dintre aceste cercetări au arătat că trauma produce schimbări concrete la nivel fiziologic care explică de ce de multe ori persoanele traumatizate repetă aceleași probleme și au dificultăți în a învăța de pe urma acelor experiențe.

”Știm astăzi că acest comportament nu este rezultatul eșecului moral, al lipsei de voință sau al unui caracter inadecvat, ci pur și simplu al unor schimbări efective produse în interiorul creierului lor.” (Bessel Van der Kolk)

După traumă, persoana percepe lumea diferit, având loc o schimbare la nivelul sistemului nervos. Deseori, fără să își dea seama, ajunge să canalizeze întreaga energie pentru a suprima haosul sau dezechilibrul interior cauzat de experiența traumatică. Aceste încercări de a păstra controlul asupra unei reacții fiziologice dificile sau chiar insuportabile pot conduce la o gamă largă de simptome fizice, precum boli cronice, boli autoimune, oboseală cronică, sistem imunitar slăbit, fibromialgie etc.

Problemele nerezolvate, care cauzează stres cronic sau critic devin, în timp, probleme fiziologice. De aceea, este esențial ca tratamentul pentru traume să ia în calcul întregul organism, atât corpul, creierul, cât și mintea.

Știm acum că experiențele traumatice ”lasă urme asupra minții și emoțiilor noastre, asupra capacității noastre de a ne bucura și de a experimenta intimitatea, și chiar asupra biologiei și sistemului nostru imunitar. Traumele nu îi afectează numai pe cei direct expuși lor, ci și pe cei din jurul acestora”. (Bessel van der Kolk)

Oricine se poate confrunta cu o traumă în orice moment al vieții. Există mulți oameni care, fără să știe, trăiesc afectați de evenimente traumatice sau în umbra unor traume din trecut, și se întreabă ce este în neregulă cu ei. De cele mai multe ori, ei caută tot felul de mecanisme pentru a îngropa trauma, pentru a-și distrage atenția de la ea, încercând să uite și să nu mai vorbească niciodată despre asta, fiind prea multă suferință. Deseori își spun că trebuie să fie duri și să nu dea semne de slăbiciune. Din păcate, în cel mai bun caz, toate aceste încercări pot alina suferința temporar, dar simptomele cresc în timp și devin din ce în ce mai dificil de gestionat. Aceasta este vestea proastă.

Vestea bună

Vestea bună este că trauma nu este o sentință pe viață și reziliența joacă un rol important. În linii mari, reziliența este capacitatea pe care toți oamenii o au pentru a-și reveni de pe urma unor experiențe intens stresante, a sentimentelor de frică, neajutorare și neputință.

Mai mult decât atât, vindecarea traumei poate fi o experiență transformatoare, după cum afirmă și Peter Levine:

”Am ajuns la concluzia că ființele umane se nasc cu o capacitate interioară de a triumfa asupra traumei. Cred nu numai că trauma este vindecabilă, ci și că procesul de vindecare poate fi un catalizator pentru trezire profundă - un portal care se deschide către transformarea spirituală, emoțională și autentică.”

În concluzie, există o cale de ieșire. Vorbind atât din experiența personală, cât și în calitate de psihoterapeut, cred cu tărie că putem să ne vindecăm traumele lucrând cu organismul în ansamblu, atât la nivel fiziologic, cât și la nivel psihologic, cu grijă, răbdare și blândețe, îmbinând psihoterapia cu terapii somatice, precum Experiențierea Somatică (Somatic Experiencing). În acest fel, vom avea posibilitatea să ne reconectăm la propria persoană și la ceilalți, să regăsim sensul vieții și să ne bucurăm de posibilitățile pe care ni le oferă.

Surse:

Bessel A. Van Der Kolk, Corpul nu uită niciodată. Cooperarea dintre creier, minte și corp pentru vindecarea traumelor, ed. Adevăr Divin, Brașov, 2018;

Peter Riedesser, Gottfried Fischer, Tratat de psihotraumatologie, ediția aII-a revizuită și adăugită, ed. Trei, București, 2007

Peter A. Levine, In an Unspoken Voice How the Body Releases Trauma and Restores Goodness, North Atlantic Books, 2010

Peter A. Levine, Healing Trauma, Sounds True, Canada, 2008

James Gordon, Transforming Trauma. Discovering wholeness and healing after trauma, Yellow Kite Books, London, 2019

Sussane Babbel, Heal the Body Heal the Mind: A Somatic Approach to Moving Beyond Trauma, New Harbinger Publications, Inc., Oakland, CA, 2018.