Ce este trauma psihică?

Atunci când aud de ”traumă”, mulți oameni se gândesc de cele mai multe ori la veterani de război, la persoane care au suferit abuzuri, la supraviețuitori ai unor acte de violență sau la copii crescuți în familii înalt disfuncționale sau violente.

În același timp, mulți consideră că trauma este devastatoare și nevindecabilă, cauzând o invaliditate psihică și emoțională și care necesită un tratament pe termen lung sau pe întreaga viață.

Adevărul este că trauma este cea mai ignorată, negată, neînțeleasă și netratată cauză a suferinței umane. Trauma poată să apară în viața oricui, mai devreme sau mai târziu, dar asta nu înseamnă că este o sentință pe viață.

Ce este trauma?

Când vorbim despre traumă, vorbim despre simptome care pot afecta persoana pe termen lung în diferite planuri, precum dificultăți de a adormi, coşmaruri, tulburări alimentare, probleme emoționale, frici, hiperactivitate, dificultăți de atenție, dificultăți de a menține relații, adicții şi multe altele. Acestea pot fi semnale că organismul a trecut prin experiențe copleșitoare sau percepute ca punând viața în pericol şi acum caută permanent să țină sub control dezechilibrul apărut.

Aici e important să facem diferența între stres și traumă. În ultima vreme, cuvântul ”traumă” e foarte des folosit, devenind la modă pentru a înlocui stresul zilnic, precum „Am avut o zi traumatică azi în trafic / la muncă”. Această utilizare este complet înșelătoare. Într-adevăr, toate evenimentele traumatice sunt stresante, dar nu toate evenimentele stresante sunt traumatice.

Stresul de zi cu zi are rolul său benefic în dezvoltarea și adaptarea noastră la mediu, în experiențele de învățare și creștere. Trauma, în schimb, este, în termeni simpli, intolerabilă și insuportabilă și reprezintă modul în care răspunde o persoană (mai exact, organismul) la un eveniment sau o situaţie critică de suprasolicitare sau suprasarcină. Trebuie să reținem însă că atunci când vorbim despre traumă, nu există două persoane care să fie la fel, trauma este experiența internă, răspunsul organismului la un eveniment și uneori ce este o traumă pentru cineva, pentru o altă persoană poate să nu fie.

”Trauma poate fi rezultatul unor evenimente care sunt, în mod clar, extraordinare precum violența și molestarea, dar poate rezulta și din evenimente cotidiene așa-zis obișnuite.” (Maggie Kline)

Aşa cum descriu foarte nuanțat Gottfried Fischer și Peter Riedesser, ”am putea înțelege trauma psihică sub forma unei leziuni sufletești (de la cuvântul grecesc trauma - rană). După cum diferite sisteme somatice ale omului pot fi suprasolicitate în ceea ce privește capacitatea lor de reziliență, la fel și sistemul nostru sufletesc poate fi suprasolicitat în capacitățile sale de apărare prin stresuri punctuale sau de durată și, în final, poate fi traumatizat / rănit. [...] Analogia între leziunile sufletești și cele somatice este exprimată în unele expresii colocviale, atunci când spunem de pildă: „aceasta m-a rănit foarte rău” sau „atins” etc. Aici sunt comparate și asemănate în mod imagistic / metaforic leziunile sufletești și cele corporale. „Chestia asta m-a pus la pământ, m-a rupt în bucăți” sau cineva se simte „rănit”. Metaforele pun în evidență faptul că noi interpretăm leziunile sufletești pornind de la trăirile corporale”.

În ultimele decenii, s-au realizat numeroase cercetări în domeniul sănătății mintale care s-au concentrat pe traumele psihice și impactul acestora asupra vieții. Multe dintre aceste cercetări au arătat că trauma produce schimbări concrete la nivel fiziologic care explică de ce de multe ori persoanele traumatizate repetă aceleași probleme și au dificultăți în a învăța de pe urma acelor experiențe.

”Știm astăzi că acest comportament nu este rezultatul eșecului moral, al lipsei de voință sau al unui caracter inadecvat, ci pur și simplu al unor schimbări efective produse în interiorul creierului lor.” (Bessel Van der Kolk)

Impactul traumei asupra creierului

Trauma provoacă modificări neurobiologice profunde în creier. Expunerea la evenimente traumatice duce la o hiperactivare a sistemului de alarmă al creierului, în special în amigdala, centrul care detectează pericolele și activează răspunsurile de supraviețuire (luptă, fugă sau îngheț). Această reacție constantă menține persoana într-o stare de hipervigilență și reactivitate exagerată la stimuli.

Lobii frontali, responsabili de raționament și inhibarea emoțiilor, devin mai puțin activi în timpul experiențelor traumatice, făcând dificilă procesarea logică a evenimentelor.

Hipocampul, care joacă un rol în formarea amintirilor coerente, este afectat, determinând ca trauma să fie stocată sub formă de fragmente senzoriale (imagini, sunete, senzații) în loc de narațiuni clare​.

Modificări fiziologice în corp

Trauma afectează întregul organism. Nivelurile ridicate ale hormonilor de stres, cum ar fi cortizolul și adrenalina, sunt menținute pe termen lung, dereglând funcțiile corpului. Aceasta poate duce la:

• Tulburări cronice: fibromialgie, sindrom de oboseală cronică, boli autoimune​.
• Probleme musculare: Tensiunea musculară constantă poate provoca dureri de spate, migrene și spasme musculare.
• Dificultăți de autoreglare: Supraviețuitorii de traume întâmpină dificultăți în calmarea propriului sistem nervos, rămânând blocați într-o stare de alertă sau colaps​.

Problemele nerezolvate, care cauzează stres cronic sau critic devin, în timp, probleme fiziologice. De aceea, este esențial ca tratamentul pentru traume să ia în calcul întregul organism, atât corpul, creierul, cât și mintea.

Trauma și impactul său asupra sistemului nervos

Cercetările recente arată că trauma nu este doar o experiență psihologică, ci și o modificare fizică a modului în care creierul și corpul răspund la mediul înconjurător. După o traumă, persoana percepe lumea diferit și răspunde la stimuli externi într-un mod deosebit de intens. Trauma produce o schimbare în sistemul nervos autonom, făcându-l să răspundă într-un mod disproporționat la pericolele percepute, chiar și în medii sigure.

În acest context, teoria polivagală explică modul în care sistemul nervos autonom reacționează diferit la pericol. În fața unei amenințări, corpul poate activa fie sistemul simpatic (luptă sau fugă), fie sistemul parasimpatic în forme primitive (îngheț sau colaps). Această percepție distorsionată a siguranței, denumită „neurocepție”, face ca persoanele traumatizate să trăiască într-o stare de alertă continuă, chiar și atunci când nu există o amenințare reală.

Oricine se poate confrunta cu o traumă în orice moment al vieții. Există mulți oameni care, fără să știe, trăiesc afectați de evenimente traumatice sau în umbra unor traume din trecut, și se întreabă ce este în neregulă cu ei. De cele mai multe ori, ei caută tot felul de mecanisme pentru a îngropa trauma, pentru a-și distrage atenția de la ea, încercând să uite și să nu mai vorbească niciodată despre asta, fiind prea multă suferință. Deseori își spun că trebuie să fie duri și să nu dea semne de slăbiciune. Din păcate, în cel mai bun caz, toate aceste încercări pot alina suferința temporar, dar simptomele cresc în timp și devin din ce în ce mai dificil de gestionat. Aceasta este vestea proastă.

Experiențele traumatice lasă urme asupra minții și emoțiilor noastre, asupra capacității noastre de a ne bucura și de a experimenta intimitatea, și chiar asupra biologiei și sistemului nostru imunitar. Traumele nu îi afectează numai pe cei direct expuși lor, ci și pe cei din jurul acestora. (Bessel van der Kolk)

Neuroplasticitatea și vindecarea traumei

Cercetările recente indică faptul că, deși trauma modifică structura și funcția creierului, acesta are capacitatea de a se reconfigura (neuroplasticitate).

Vindecarea traumei necesită abordări care integrează corpul, mintea și creierul:

• Reglare de jos în sus: Prin tehnici care implică corpul și psihoterapie somatică se poate restabili echilibrul fiziologic.
• Reglare de sus în jos: Abordarea cognitivă și procesarea emoțională ajută la procesarea experiențelor traumatice și la restabilirea funcțiilor lobului frontal.
• Intervenții facilitate de tehnologie: Stimularea nervului vag, biofeedback-ul pentru variabilitatea ritmului cardiac (HRV) de la Heartmath Institute, neurofeedback-ul și alte metode pot ajuta la reorganizarea activității cerebrale și la restabilirea răspunsurilor adecvate la stres​​.

Deși trauma poate lăsa urme adânci asupra corpului și minții, vestea bună este că aceasta nu este o sentință pe viață. Reziliența joacă un rol crucial în procesul de vindecare. Toți oamenii au capacitatea de a se recupera din experiențe traumatice, iar acest proces poate deveni un catalizator pentru o schimbare profundă și transformatoare, după cum afirmă și Peter Levine:

”Am ajuns la concluzia că ființele umane se nasc cu o capacitate interioară de a triumfa asupra traumei. Cred nu numai că trauma este vindecabilă, ci și că procesul de vindecare poate fi un catalizator pentru trezire profundă - un portal care se deschide către transformarea spirituală, emoțională și autentică.”

Trauma este o experiență complexă care afectează profund creierul, corpul și sufletul. Însă, prin conștientizarea și înțelegerea proceselor neurobiologice implicate și prin abordarea holistică a tratamentului, trauma poate fi vindecată. Este important să recunoaștem că nu doar victimele directe ale traumei sunt afectate, ci și cei din jurul lor. Această conștientizare poate deschide calea către vindecare, iar acest drum poate deveni o oportunitate pentru o transformare profundă și autentică.

Surse:

Bessel A. Van Der Kolk, Corpul nu uită niciodată. Cooperarea dintre creier, minte și corp pentru vindecarea traumelor, ed. Adevăr Divin, Brașov, 2018;

Peter Riedesser, Gottfried Fischer, Tratat de psihotraumatologie, ediția aII-a revizuită și adăugită, ed. Trei, București, 2007

Peter A. Levine, In an Unspoken Voice How the Body Releases Trauma and Restores Goodness, North Atlantic Books, 2010

Peter A. Levine, Healing Trauma, Sounds True, Canada, 2008

James Gordon, Transforming Trauma. Discovering wholeness and healing after trauma, Yellow Kite Books, London, 2019

Sussane Babbel, Heal the Body Heal the Mind: A Somatic Approach to Moving Beyond Trauma, New Harbinger Publications, Inc., Oakland, CA, 2018.