Atașamentul adultului în relația cu propriul copil și în relația de cuplu

Cum influențează atașamentul din copilăria părintelui relația cu propriul copil?

couple-1557551

Plecând de la teoria atașamentului, unii cercetători au investigat modul în care tiparul de atașament format în copilărie influențează viața de adult. S-a observat că modelul de relație pe care copiii le-au avut cu persoanele primare de referință (de obicei părintele) are o influență puternică asupra tiparelor de relație pe care oamenii le dezvoltă în relațiile lor intime de mai târziu. Conform teoriei atașamentului, nivelul de siguranță al atașamentului pare să influențeze atât componenta afectivă și socială, cât și pe ceea cognitivă. Așadar, cu cât atașamentul copilului față de persoana de îngrijire a fost mai sigur, cu atât probabilitatea ca el să formeze relații pozitive cu alții este mai mare (vezi: Tipuri de atasament in relatia parinte-copil)

Nenumărate studii au urmărit efectele atașamentului infantil asupra personalității și a modului de a relaționa cu ceilalți la vârsta adultă. Inspirați de munca cercetătoarei Mary Ainsworth, Philip Shaver și Cindy Hazan au condus mai multe studii pentru a măsura atașamentul în relațiile romantice ale adultului și au evidențiat trei stiluri de atașament la adulți: atașamentul adult sigur, dezangajat (evitant) și anxios-ambivalent.

Mary Main (cercetătoare în domeniul atașamentului) și colegii săi credeau că unele experiențe pe care părinții le-au avut în propria copilărie sunt relevante în determinarea comportamentului acestora față de proprii copii. Main și colaboratorii ei au conceput Interviul de atașament pentru adulți (IAA), un instrument de cercetare  prin care li se cere adulților să își aducă aminte de copilărie și să își interpreteze sentimentele și experiențele legate de atașamentele lor de atunci.

În urma utilizării acestui interviu, cercetătorii au dovedit că felul în care adulții își amintesc de experiențele lor timpurii cu persoanele de îngrijire le influențează starea emoțională și modul în care reacționează față de proprii copii, fiind un factor de predicție a nivelului de siguranță a relației de atașament părinte-copil. Astfel, părintele care a avut un atașament sigur în relația cu propria mamă (persoană de îngrijire) sau care are capacitatea de a înțelege și a explica de ce a avut un atașament nesigur, va putea recunoaște în mod corect comportamentele de atașament ale propriului copil și va putea reacționa încurajator față de acesta pentru a-l ajuta să-și formeze un atașament sigur. Pe de altă parte, părintele preocupat de propriile relații de atașament din copilărie are tendința de a-și manifesta furia și de a fi intruziv în interacțiunile cu propriul copil. Părintele deprimat care respinge amintirile legate de persoanele de atașament și care, deseori, a suferit din cauza unei lipse de disponibilitate emoțională sau a respingerii, tinde să fie rece și să aibă o atitudine dezangajată, nereactivă față de propriul copil.

Felul în care adulții deveniți părinți își amintesc de experiențele lor timpurii de atașament și le povestesc, dezvăluie caracteristicile tiparului de atașament. Legăturile pozitive din copilărie servesc drept nucleu de reziliență în confruntarea cu dificultățile și suferințele. Chiar dacă nu toți adulții au avut parte de astfel de legături și au avut copilării mai dificile, acest lucru nu înseamnă că ei sunt predestinați să repete tiparele de comportament ale părinților sau îngrijitorilor primari. Ciclul unui atașament nesigur poate fi întrerupt. Prin reflectarea asupra propriei vieți și înțelegerea trecutului, adultul va da coerență vieții sale și va putea obține o siguranță matură în atașamentul lui, devenind astfel capabil să aibă un atașament sigur cu propriul copil prin creșterea sensibilității față de nevoile acestuia.

Este important de reținut că modelul de atașament al unei persoane nu poate fi încadrat rigid într-o singură categorie. Deseori, apar elemente din mai multe categorii deoarece pot avea tipare diferite față de diferiți adulți din viața lor.

Tiparele de atașament la adult

Atașamentul adult sigur (securizant) – Adulții cu atașament sigur sunt aceia care au reușit să își înțeleagă și integreze trecutul cu prezentul și viitorul anticipat. Ei povestesc într-un mod coerent despre experiențele lor chiar dacă au avut parte și de experiențe dificile. Ei integrează atât aspectele pozitive, cât și pe cele negative, într-o poveste coerentă și sunt conștienți de influența acestor experiențe asupra personalității lor adulte. Deseori, acești adulți se simt confortabil să depindă de alții și alții de ei, să intre în relații apropiate cu ceilalți, să aibă încredere în oameni și să conteze pe ei. Atașamentul sigur facilitează interacțiunile cu ceilalți și ajută la dezvoltarea unor relații intime relativ stabile, fără teamă de singurătate sau de o apropiere prea mare de cineva. Adulții cu atașament sigur simt că merită dragoste și respect și se simt valoroși fără a fi preocupați excesiv de tema abandonului sau a dependenței de celălalt.

Atașamentul adult evitant (dezangajat) – Adulții care au suferit pierderi sau respingeri în copilărie, care au dus lipsă de disponibilitate emoțională din partea părinților, au o atitudine evitantă (dezangajată) față de atașament. Poveștile lor despre experiențele timpurii pot fi sărace deoarece refuză să-și amintească sau insistă că nu își pot aminti. Modul de gândire și comportamentul lor poate reflecta izolare, adaptându-se unui mediu familial steril emoțional printr-o atitudine de evitare și lipsă de angajament. Ei au tendința de a se izola, de a respinge apropierea emoțională și intimitatea, țin foarte mult la independență și li se pare dificil să aibă încredere în alții sau să depindă de ei. Acești adulți pot avea parte de mai multe separări, dar să sufere mai puțin în urma unei despărțiri.

Atașamentul adult anxios-ambivalent (angoasat) – Adulții crescuți de persoane care au dat dovadă de instabilitate în ceea ce privește sensibilitatea, disponibilitatea emoțională și atenția față de copil, prezintă stări de nesiguranță, anxietate și ambivalență. În poveștile lor despre experiențele din copilărie apar deseori probleme nerezolvate care sunt încă vii și le invadează prezentul, abătându-se de la subiect. Așadar, intruziunile problemelor rămase nerezolvate duc la o lipsă de coerență a firului narativ.

Adulții cu atașament anxios-ambivalent tind să îi vadă pe ceilalți ca evitanți, să creadă că nu sunt iubiți și valorizați în mod real și că nu pot avea încredere în celălalt. Ei au o stimă scăzută, se simt nesiguri și se tem de posibilitatea de a fi abandonați.

Atașamentul adult nerezolvat 

Deseori, pierderile și traumele nerezolvate suferite de părinți sunt asociate cu cel mai puțin sigur tip de atașament al copilului – atașamentul dezorganizat. Acest tip de atașament include comportamente haotice, de distanțare și respingere când copilul se află în suferință sau reacții puternice de furie și comportamente agresive față de copil.

Problemele nerezolvate duc deseori la labilitate emoțională prin întreruperea fluxului de informații din minte și incapacitatea de control al emoțiilor și de a menține legături cu ceilalți. Astfel, dipoziția psihică poate deveni una deprimată, cu schimbări bruște de dispoziție și de atitudine.

Cum influențează atașamentul relațiile intime ale adultului?

Atașamentul influențează puternic tiparul de relaționare pe care adultul îl dezvoltă de-a lungul vieții sale, cât și modul în care abordează sexualitatea.

Adulții cu atașament securizant stabilesc ușor relații și devin apropiați emoțional, fără teama de intimitate. Deseori, aceste persoane caută să experimenteze sexualitatea în contextul unei relații stabile și găsesc plăcere în contactul fizic și sexual fără a se angaja în relații extramaritale sau în aventuri ocazionale (sex de o noapte).

Adulții cu atașament evitant se simt incomod în relații care implică apropiere și intimitate. Tind să devină nervoși când cineva devine prea apropiat de ei și să fie indifeli, preferând sexul extramarital, sexul fără implicare emoțională și aventurile de o noapte.

Adulții cu atașament anxios-ambivalent se simt nesiguri în relație și au tendința de a investi foarte mult căutând un nivel de apropiere și angajament care poate fi considerat sufocant de către parteneri. Ei manifestă gelozie și au tendința de a se separa și a reveni iarăși în relație, temându-se de abandon și de lipsa dragostei reciproce. Ei pun accent pe aspectele fizice, hrănitoare ale relației, dar tind să se bucure de sex mai puțin.

Unele studii privind influența atașamentului în relația de cuplu arată că acele cupluri formate din doi parteneri cu atașament nesigur prezintă un grad mai ridicat de negativitate și conflict, tipare de comunicare mai puțin constructive și o mai mare dificultate în adaptarea afectului, având o potrivire conjugală mai redusă comparativ cu cuplurile în care cel puțin unul dintre parteneri are atașament sigur care oferă un plus de echilibru și flexibilitate relației. (Fisher, Crandall, 2001)

James Fisher și Lisa Crandall au introdus conceptul de atașament complex și susțin că în relația de cuplu fiecare partener funcționează ca o figură de atașament pentru celălalt. Într-o formă ideală, fiecare partener poate oscila între a fi dependent de celălalt (a fi în rol de copil sau bebeluș dependent emoțional), și a fi figura de atașament pentru  de celălalt – a fi dependent pentru celălalt (celălalt se află în rol/poziție de copil sau bebeluș dependent). Așadar, există două direcții în sistemul de atașament din cuplu. Cei doi autori emit ipoteza conform căreia atașamentul complex al unui cuplu este puternic influențat de tiparele de atașament reprezentative ale fiecărui partener. Ei consideră că se pot identifica următoarele modele de atașament în cuplu:

  • Atașamentul cuplului securizant (sigur). Acest tip de atașament presupune flexibilitate din partea partenerilor pentru a jongla cu cele două direcții ale sistemului de atașament din cuplu: a fi dependent de celălalt versus a depinde celălalt de el. În ambele poziții, cei doi manifestă empatie și tolerează anxietatea. Acești parteneri își exprimă în mod deschis nevoile de contact și de confort și sunt disponibili pentru a și le satisface reciproc.
  • Atașamentul cuplului insecurizant are ca trăsături definitorii lipsa flexibilității, a abilității de a schimba pozițiile (specifice atașamentului cuplului securizant) și a reciprocității. Acest tip de atașament se caracterizează prin rigiditate și asimetrie, partenerii fiind mai puțin conștienți de experiențele partenerului și de efectele acestora asupra propriei persoane sau asupra celuilalt.
  • Atașamentul cuplului retras/retras (dismissing/dismissing couple attachment). Modelul de atașament părinte-copil care a implicat respingere, comportamente de retragere/îndepărtare din partea părintelui atunci când copilul suferea și își manifesta dependența, face ca, mai târziu, copilul devenit adult să se prezinte ca fiind foarte independent și auto-suficient. De fapt, această independență este mai mult o fugă de dependență, un mecanism de apărare în fața vulnerabilității deoarece experiențele legate de nevoile și sentimentele de dependență ajung să fie percepute ca fiind amenințătoare și sunt reprimate, negate. Așadar, pentru a fugi de sentimentele de dependență, adultul ajunge să se retragă și să intre în conflict cu celălalt dacă acesta și le exprimă. În cadrul acestui cuplu, dependența este respinsă, interzisă și cei doi parteneri funcționează pe baza unui ”contract” inconștient de tipul ”Eu nu sunt dependent de tine și tu nu ești dependent de mine.” Dacă amândoi partenerii sunt capabili să se conformeze acestui ”contract”, cuplul pare să funcționeze normal și să nu existe conflicte sau acestea sunt evitate. Atâta timp cât nu intervine nimic care să afecteze termenii ”contractuali”, cuplul pare să funcționeze bine. Însă, atunci când intervine un eveniment de genul lipsei unui loc de muncă, îmbolnăvire sau nașsterea unui copil, ”contractul” cuplului este încheiat.
  • Atașamentul cuplului preocupat/preocupat (preoccupied/preoccupied couple attachment). Persoanele preocupate sunt cele care au fost implicate în relații părinte-copil în care rolurile erau inversate și/sau inconsistente. În acest fel, nevoile lor de dependență au fost satisfăcute, însă într-o manieră inversată sau lipsită de continuitate. În cazul în care rolurile sunt inversate, părintele ar putea să accepte dependența copilului deoarece el se simte neputincios și vulnerabil. Astfel, copilul devine o extensie a părintelui, dar și un obiect de alinare a propriilor suferințe. Pe de altă parte, atunci când receptivitatea părintelui este una inconsistentă, copilul experimentează stări diferite deoarece uneori nevoile sale sunt satisfăcute, iar alteori sunt ignorate sau respinse. Copilul învață să amplifice și să exagereze cererea de ajutor și poate deveni foarte vigilent în legătură cu prezența figurii de atașament și să îi simtă puternic lipsa.Acest tipar de relaționare este transferabil în cadrul relației de cuplu. Într-un astfel de cuplu, partenerii au sentimente de privare și credința că celălalt nu îi poate satisface niciodată nevoia de confort. Copilul ambivalent devenit adult va fi permanent preocupat să caute și să ceară contact emoțional în relația de cuplu. El este totodată nemulțumit și nesatisfăcut de partener și se împotrivește unei apropieri emoționale. Acest cuplu este puternic conflictual deoarece cei doi parteneri au multe neînțelegeri și sunt ambivalenți prin faptul că cer celuilalt satisfacerea nevoilor de dependență, iar pe de altă opun rezistență și resping orice răspuns de la celălalt.
  • Atașamentul cuplului retras/preocupat (dismissing/preoccupied couple attachment). Cuplul cu acest tip de atșament este unul foarte conflictual în care partenerul preocupat își exprimă, de obicei, nemulțumirea, iar cel retras consideră că singura problemă a relației este tocmai acea nemulțumirea a celuilalt. Partenerul retras combate orice exprimare a nevoilor de dependență ale partenerului preocupat și amândoi sunt de acord că primul evită să devină dependent. Așadar, conflictul acestui tip de cuplu are la bază sentimentele de abandon și respingere ale partenerului preocupat și disprețul celui retras față de nevoile de dependență. Cu cât partenerul preocupat escaladează și intensifică dorința de satisfacere a nevoilor de dependență, cu atât partenerul retras devine mai defensiv.
  • Atașamentul cuplului securizant/insecurizant (secure/insecure couple attachment). Acest tip de atașament apare în cuplurile în care o persoană cu atașament sigur (securizant) intră în relație cu un partener cu atașament nesigur (anxios) evitant sau preocupat. Într-un astfel de cuplu este posibil ca prezența partenerului cu atașament sigur, care este flexibil și capabil să își asume ambele poziții de dependență (a fi dependent de versus a se depinde de el), să îl determine pe partenerul preocupat să își asume poziția de dependență sau pe partenerul retras să nu își asume nici o poziție. Se poate ca partenerul insecurizant aflat în relație cu partenerul securizant să devină mai flexibil și echilibrat. Pe de altă parte, există și varianta în care partenerul cu atașament sigur să devină mai inflexibil și cuplul să evolueze în direcția opusă.

Chiar dacă există foarte multe cupluri cu tipare de atașament insecurizante (preocupate, retrase sau combinate), nu înseamnă că relația este predestinată eșecului și că lucrurile nu se pot schimba în bine. Nu este niciodată prea târziu pentru a reflecta asupra propriei persoane și a relațiilor cu ceilalți, a depune eforturi de a înțelege și a face schimbări în propria viață. În acest sens, multe persoane sau cupluri pot beneficia de ajutor din partea unui specialist (consilier, psihoterapeut).

Surse bibliografice:

Acriș, C., Cuplul în impas – repere teoretice și aplicative, ed. SPER, București 2013

Fisher, J., Crandall, L., Adult Attachment and Couple Psychotherapy. The ‘secure base’ in practice and research, Brunner-Routledge, 2001

Papalia, D. E., Dezvoltarea umană, ed. Trei, București 2010

Siegel, D. J., Hartzell, M., Parentaj sensibil și inteligent. Să ne înțelegem pe noi înșine pentru a crește copii fericiți, ed. Herald, București 2014

sursa foto: http://www.freeimages.com

© 2016 Adelina Rotaru All Rights Reserved

Inteligența emoțională în educația copiilor

Despre inteligenţa emoţională şi inteligenţa socială am scris pe larg în articolul Inteligența socială și emoțională. În acest articol, mi-am propus să scot în evidenţă rolul şi importanţa inteligenţei emoţionale în educaţia copiilor.

S-a constat că, de foarte multe ori, un IQ ridicat nu garantează succesul în viață. Elevii care au obținut rezultate foarte bune la examenele școlare  nu sunt întotdeauna cei care au cele mai de succes cariere. Pe de altă parte, elevi cu un IQ ridicat sau chiar peste medie, obțin rezultate slabe din cauza unui slab control al impulsurilor, comportamente agresive, slabă gestionare a emoțiilor ș.a.m.d. Tocmai de aceea, se pune din ce în ce mai mare accent pe importanța dezvoltării emoționale și sociale încă din copilărie, numeroase studii și cercetări aducând dovezi în acest sens.

Inteligența emoțională și  cea socială sunt legate de succesul copiilor în relații. Încă din primii ani de viață, este important ca un copil să învețe să trimită și să primească mesaje emoționale, folosind cunoștințe despre emoțiile și abilitățile lor de a regla emoțiile, astfel încât să poată negocia cu succes schimburi interpersonale, să stabilească și să mențină relații satisfăcătoare cu cei din jur.

Totodată, inteligența emoțională este corelată cu succesul școlar. Emoțiile sunt omniprezente în școli și grădinițe iar pentru ca un elev să colaboreze cu pedagogii și cu colegii și să faciliteze procesul de învățare, este nevoie ca el să înțeleagă și să-și gestioneze emoțiile,  să-și dezvolte autocontrolul, să-i înțeleagă pe ceilalți și să-și sporească empatia, să rezolve conflicte și să-și dezvolte asertivitatea.

În ultimul deceniu un număr foarte mare de instituții de învățământ din întreaga lume au dezvoltat și implementat programe de educație socială și emoțională. În multe țări (S.U.A., Singapore, Malaezia, Japonia, Corea, Noua zeelandă, Marea Britanie etc.) educația socială și emoțională se referă la o serie de programe de educare a caracterului, prevenirea violenței, a consumului de droguri, disciplina școlară și au obiective precum: reducerea sau eliminarea anumitor probleme de comportament ale elevilor, sporirea performanțelor academice ale acestora, îmbunătățirea relațiilor, rezolvarea conflictelor, gestionarea emoțiilor, prevenirea sau reducerea anumitor probleme de sănătate, de relaționare și îmbunătățirea climatul școlar.

În România curriculum sistemului de învățământ se axează aproape integral pe dezvoltarea intelectuală a copiilor, punându-se prea puțin accent sau chiar deloc pe dezvoltarea emoțională și socială. Totuși, în ultima perioadă, tot mai multe instituții private și câteva din cele publice oferă copiilor programe de dezvoltare personală sau dezvoltare emoțională și socială, de cele mai multe ori sub forma unui curs opțional.

hand-in-hand-13069371

Încurajez pe această cale, părinții, cadrele didactice și pe toți cei care lucrează cu copiii să acorde o mai mare atenție şi dezvoltării emoționale și sociale ale copiilor.

Iată câteva recomandări pentru a contribui la dezvoltarea emoțională și socială a copilului:

  • stabilirea unei relații de încredere reciprocă prin evitarea criticii, pedepsirii copilului și deschidere către comunicare și rezolvare împreună a conflictelor sau situațiilor dificile;
  • identificarea, numirea și exprimarea emoțiilor ori de câte ori este posibil astfel încât copilul să deprindă un vocabular al emoțiilor (fericire, furie, tristețe, frică etc.), ajutându-l să-și identifice propriile sentimente și pe cele ale celorlalți;
  • înțelegerea și acceptarea emoțiilor copiilor, diferențiind între emoții și comportament (exemplu – acceptarea sentimentului de furie fără a încuraja sau aproba un comportament agresiv);
  • conversații cu copilul despre emoțiile fiecăruia, încurajarea copilului să-și exprime sentimentele fără a se răni pe sine sau pe alții;
  • abordarea emoțiilor prin joc, povești, desen și alte activități plăcute copilului;
  • învățarea unor modalități de relaxare/liniștire/detensionare (precum exerciții de respirat, tehnici de relaxare, colorat etc.);
  • învățarea copilului modalități de a pune limite și a se proteja în fața unor potențiali agresori (copii sau adulți), dezvoltarea asertivităţii;
  • punerea în scenă sau în joc a situațiilor conflictuale/dificile pentru copil, ajutându-l într-o manieră ludică de a găsi soluții, rezolvări;
  • încurajarea copilului să interacționeze și să stabilească relații cu alți copii.

După cum scria Daniel Goleman (2008, p.13), ”inteligența emoțională trece înaintea IQ-ului în special în acele domenii ”umane”, in care intelectul este relativ mai puțin relevant pentru obținerea succesului – de exemplu, în acelea în care empatia și autocontrolul ar putea reprezenta abilități mai remarcabile decât cele pur cognitive. […] Cei care reușesc să-și administreze viața emoțională cu mai mult calm și conștiință de sine par să aibă un avantaj clar și cuantificabil în ce privește menținerea sănătății după cum confirmă acum numeroase studii”.

Recomandare vizionare: Linda Lantieri ‘Culitivating emotional intelligence in children’ at Happiness & Its Causes 2013

Referințe bibliografice:

Denham SA, McKinley M, Couchoud EA, Holt R. Emotional and behavioral predictors of preschool peer ratings. Child Development. 1990;61(4):1145-1152.

Fodor, I. D., Inteligența emoțională și stilurile de conducere, Ed. Lumen, Iași, 2009;

Goleman, D., Inteligența emoțională, Ed. Curtea Veche, București, 2008;

Roco, M., Creativitate și inteligență emoțională, Ed. Polirom, Iași, 2004.

sursa foto: http://www.freeimages.com/

© 2016 Adelina Rotaru All Rights Reserved

Inteligența socială și emoțională

emotional-memory

Repere istorice

Încă din cele mai vechi timpuri, a apărut un interes legat de emoții și influența acestora asupra gândurilor, acțiunilor și relațiilor oamenilor. De-a lungul timpului, găsim referiri la emoții  în operele lui Platon, Aristotel, Kant, Darwin și mulți alții.

În lucrarea lui Charles Darwin ”The Expression of Emotions in Man and Animals”, publicată în 1872, autorul a ridicat problema studiului emoțiilor considerate esențiale pentru adaptarea și supraviețuirea speciei, în contradicție cu perspectiva conform căreia acestea erau ceva ce trebuia stăpânit, ținut sub control și care întunecă gândirea.

Ulterior, în 1920, Edward Thorndike, psiholog american, folosește termenul de inteligență socială ca fiind abilitatea de a înțelege și de a acționa inteligent în cadrul relațiilor interumane.

În 1940, David Wechsler, psiholog american născut în România și cel care a elaborat setul de teste standardizate pentru inteligență Scalele de Inteligență Wechsler, afirma că modelul de inteligență dezvoltat la acea vreme era incomplet deoarece nu includea ”aspectele non-intelectuale ale inteligenței generale”. Acesta a constatat că ”adaptarea individului la mediul în care trăiește se realizează atât prin elemente cognitive cât și prin cele non-cognitive” (Fodor, 2009, p.61)

În 1983, Howard Gardner, folosește conceptul de ”Inteligențe Multiple” susținând că nu există un singur tip de inteligență, ci mai multe. Studiind modul în care învață adulții și copiii, el ”și-a dat seama că ei păreau să învețe și să își demonstreze inteligența într-o mulțime de moduri” (Armstrong, 2012, p.8). Pornind de la aceste observații, Gardner a identificat 7 tipuri de inteligență printre care inteligența interpersonală cu referire la abilitățile de a evalua stările celorlalți, de a-i înțelege, de a cunoaște ceea ce îi motivează pe oameni și îi face să coopereze și inteligența intrapersonală, constând în capacitatea de a avea o reprezentare corectă despre propria persoană, o bună autoevaluare, autocunoaștere și reglare emoțională.

Termenul de inteligență emoțională a fost folosit prima dată în 1985 de către Wayne Leon Payne în lucrarea sa ”A Study of Emotion: Developing Emotional Intelligence; Self-Integration; Relating to Fear, Pain and Desire”, care afirma că inteligența emoțională reprezintă o abilitate care presupune o ”relaționare creativă cu stările de teamă, durere și dorință”.

Definiţii

În anii ’90, s-au conturat 3 mari direcții în definirea inteligenței emoționale. Una dintre acestea este cea a psihologilor J. Mayer și P. Salovey care defineau inteligența emoțională ca fiind capacitatea de a percepe cât mai corect emoțiile, a le exprima, cunoaște, înțelege și regulariza cu scopul dezvoltării emoționale și intelectuale.

Cea de-a doua direcție de definire a inteligenței emoționale este dată de psihologul israelian Reuven Bar-On care, în urma a 25 de ani de studii, a definit conceptul printr-un set de aptitudini personale, emoționale și sociale care influențează capacitatea individului de a face față dificultăților și solicitărilor cotidiene. Autorul a evidențiat o serie de componente ale inteligenței emoționale grupate în: aspectul intrapersonal (conștientizarea propriilor emoții, optimism, asertivitate, autorealizare, independență), aspectul interpersonal (empatie, relații interpersonale, responsabilitate socială), adaptabilitate (rezolvarea problemelor, testarea realității, flexibilitate), controlul stresului (toleranța la stres, controlul impulsurilor), dispoziția generală (fericire, optimism).

O vizibilă diferențiere între cele două concepte, apare la H. Gardner și la Reuven Bar-on care au făcut distincția între inteligența interpersonală (relațiile cu ceilalți) și cea intrapersonală (corelată cu inteligența emoțională).

Cea de-a treia direcție de definire a inteligenței emoționale este cea a lui Daniel Goleman în cartea sa Inteligența Emoțională, publicată pentru prima dată în 1995. Plecând de la teoria lui Mayer și Salovey, Goleman a folosit termenul de inteligență emoțională pentru a ”sintetiza o gamă largă de descoperiri științifice, reunind direcții de cercetare care până atunci fuseseră separate” și ”o largă varietate de inovații științifice interesante, cum ar fi primele roade ale domeniului, pe atunci în fază incipientă, al neurologiei afectelor, care explorează felul în care creierul controlează emoțiile.” (Goleman, 2008, p.7).

Modelul lui Goleman scoate în evidență o serie de trăsături personale și sociale:

  • componentele personale: conștiința de sine (autocunoașterea emoțională, autocunoașterea realistă și corectă, încrederea în sine), autocontrolul (autocontrolul emoțional, transparența și menținerea integrității, adaptabilitatea la schimbare, orientarea spre rezultate, inițiativa, optimismul și perseverența);
  • componentele sociale: conștiința socială (conștiința de grup, empatia, orientarea spre sarcină) și capacitatea de administrare a relațiilor (managementul relațiilor interpersonale, leadership inspirațional, inițierea și managementul schimbării, influența, managementul conflictelor, lucrul în echipă și colaborarea).

Cartea lui Goleman a fost bestseller internațional și a făcut cunoscut conceptul de Inteligență Emoțională (IE) în toată lumea. Ulterior, ca o continuare a acestei cărți, autorul a publicat Inteligența socială în care pune accentul pe analizarea individului ca entitate individuală până la relațiile lui cu cei din jur. În această lucrare, el trece în revistă descoperiri recente care arată că însăși structura creierului îl face sociabil iar noi toți suntem interconectați, accentul punându-se pe ”acele clipe efemere care prin viață atunci când interacționăm. Acestea capătă consecințe profunde pe măsură ce ne dăm seama cum, toate la un loc, ne ajută să ne modelăm unii pe alții”. (Goleman, 2007, p.12)

Conform lui Goleman, inteligența socială reprezintă atât capacitatea noastră de a-i percepe pe cei din jur într-un anumit fel, cât și acțiunile voite pe care le facem ulterior pentru a-i influența pe ceilalți într-un sens dorit de noi. Astfel, el diferențiază două elemente constitutive ale inteligenței sociale: conștiința socială – ceea ce sesizăm despre ceilalți (emoții, gânduri etc.) și dezinvoltura socială – modul în care acționăm și reacționăm atunci când am pus un anumit diagnostic celui din fața noastră.

În Inteligența socială. Noua știință a succesului, Karl Albrecht a făcut o diferențiere clară între inteligența emoțională și cea socială, elaborând un model pentru descrierea, evaluarea și definirea inteligenței sociale prin cinci dimensiuni:

  1. Conștiința situațională sau simțul situației – abilitatea de a studia situațiile și de a interpreta comportamentul oamenilor;
  2. Prezența – o serie întreagă de semnale pe care ceilalti le procesează într-o impresie evaluatoare a unei persoane);
  3. Autenticitatea – radarele sociale ale altora asupra comportamentului nostru;
  4. Claritatea – capacitatea noastră de a-i determina pe ceilalți să coopereze cu noi;
  5. Empatia – ca legătură dintre două persoane care sa creeze bazele pentru o interacțiune pozitivă și cooperare.

De-a lungul timpului, conceptele de inteligență emoțională și inteligență socială au fost definite în diferite moduri, diferențele dintre ele fiind evidențiate mai mult sau mai puțin de diverși autori. În ultimii ani, cei doi termeni s-au răspândit la nivel mondial, fiind adoptați în numeroase domenii, precum educație, afaceri  și nu numai.

Mai multe despre inteligenţa emoţională în educaţie în articolul Inteligența emoțională în educația copiilor

Referințe bibliografice:

Albrecht, K., Inteligența socială. Noua știință a succesului, Ed. Curtea Veche, București, 2007;

Armstrong, Th., Esti mai inteligent decât crezi. Un ghid al inteligentelor multiple, pentru copii, Ed. Curtea Veche, București, 2012;

Fodor, I. D., Inteligența emoțională și stilurile de conducere, Ed. Lumen, Iași, 2009;

Goleman, D., Inteligența emoțională, Ed. Curtea Veche, București, 2008;

Goleman, D., Inteligența socială, Ed. Curtea Veche, București, 2007;

Roco, M., Creativitate și inteligență emoțională, Ed. Polirom, Iași, 2004.

sursa foto: http://www.shutterstock.com/

© 2016 Adelina Rotaru All Rights Reserved

Ateliere pentru părinți și copii

logo 1 art & play parenting f1

ATELIERE PĂRINTE-COPIL

Art & Play Parenting este un program de ateliere, destinat părinților și copiilor. Programul este conceput astfel încât să îmbine teoria cu practica, adaptându-se nevoilor participanților și nivelului de dezvoltare al copiilor, vârsta minimă pentru participare fiind de 3 ani. Participarea la ateliere se face în diadă (un singur părinte cu un singur copil). Prin intermediul jocului creativ, activităților artistico-plastice (desen, pictură, modelaj ș.a.m.d.),  jocuri de mișcare și de dans, poveștilor și jocurilor de rol, aceste ateliere au ca scopuri:

  • optimizarea și consolidarea relației părinte-copil;
  • antrenarea și stimularea creativității și spiritului ludic la copii și părinți;
  • identificarea, exprimarea  și  înțelegerea nevoilor, sentimentelor copilului și părintelui;
  • dezvoltarea inteligenței emoționale a copilului și părintelui;
  • dezvoltarea abilităților de comunicare;
  • dezvoltarea capacităților de empatie, înțelegere, acceptare și respect pentru sentimentele celorlalți;
  • antrenarea asertivității;
  • rezolvarea unor probleme, dificultăți și gestionarea conflictelor dintre părinți și copii;
  • prevenirea apariției unor probleme emoționale și de comportament și reducerea comportamentelor dificile ale copiilor.

Structura programului:

1. Adulți în lumea copiilor – (re)conectarea autentică părinte-copil, libertatea de exprimare prin joc și artă

A fi conectat cu copilul înseamnă mai mult decât a fi în preajma copilului, de a petrece timp cu el. O conectare autentică părinte-copil presupune o prezență conștientă, atât fizică, cât și mentală și o disponibilitate emoțională din partea părintelui.

În cadrul acestui atelier, vom explora și antrena împreună, în diada părinte-copil, abilitatea de a fi conștient de sine și prezent în relația cu copilul și  modalități de a îmbunătăți această relație. Sunteți invitați, cu mic, cu mare, la a dedica două ore relației părinte-copil prin intermediul jocurilor și a tehnicilor creative (desen, modelaj, pictură și nu numai).

2. A fost odată ca niciodată… – autocunoaștere, intercunoaștere și vindecare prin intermediul poveștilor și a jocului

Jocurile și poveștile reprezintă căi esențiale de acces în universul interior al copilului. Uneori, părinții se confruntă cu dificultăți în a aborda, a înțelege și a comunica cu copilul, așteptându-se ca acesta să îi răspundă direct și concret la diferite întrebări, curiozități, solicitări și rugăminți.

Vă invit la acest atelier pentru a descoperi împreună cu copilul un altfel de limbaj, un alt mod de a comunica și de a rezolva conflictele, acela al jocului și al poveștii.

3. Curcubeul interior – exprimarea, înțelegerea și acceptarea sentimentelor,  alfabetizarea emoțională

Emoțiile joacă un rol central în relația dintre părinte și copil, iar conștientizarea, înțelegerea emoțiilor și abilitatea de a comunica despre ceea ce simțim ajută la dezvoltarea empatiei și la cultivarea unor relații profunde și sănătoase.

Vă invit la acest atelier pentru a descoperi, înțelege și contura repertoriul emoțiilor sub forma unui curcubeu interior, prin intermediul jocului și creativității.

4. Părinți și copii inteligenți emoțional – rolul și aplicabilitatea inteligenței emoționale în relația părinte-copil

Ce înseamnă și cum ajungem să fim inteligenți emoțional? De ce anume avem nevoie și ce presupune? La ce ne folosește? De ce e importantă dezvoltarea inteligenței emoționale la copil?

Vă invit la acest atelier în care vom găsi răspunsuri la toate aceste întrebări și la multe altele și vom învăța metode practice de a comunica emoțional, empatic în relația cu copilul, prin intermediul jocului de rol, al improvizației și punerii în scenă.

5. Monstrulețul prietenos – identificarea, înțelegerea și gestionarea fricilor, îngrijorării și anxietății părinților și copiilor

Frica și îngrijorările fac parte din viața celor mai mulți părinți și copii. Deși utile, acestea pot ajunge să afecteze persoana, să pună piedici în dezvoltarea sa și să dăuneze relației părinte-copil și nu numai.

În cadrul acestui atelier, vom explora prin intermediul tehnicilor creative și a jocului fricile cu care ne confrutăm, la ce ne folosesc, cum ne afectează și cum le putem face față într-un mod sănătos.

Vă invit, cu mic și mare, să facem cunoștință și să ne împrietenim cu ”monstruleții” din viețile noastre.

6. Vulcanul interior – înțelegerea sentimentelor de furie și gestionarea comportamentelor agresive ale copiilor

De foarte multe ori, părinții supuși unui stres continuu, aflați în criză de timp, epuizați fizic și la limita răbdării, întâmpină dificultăți în a-și exprima și controla furia în relație cu copilul. Pe de altă parte, mulți părinți se confruntă cu dificultăți în a înțelege comportamentele agresive ale copilului și nu știu cum îl pot ajuta pe acesta în momentele în care se simte furios.

În cadrul acestui atelier, folosindu-ne de tehnici creative și de joc, vom porni împreună în explorarea ”vulcanului interior”, prin a recunoaște și înțelege sentimentele de furie proprii și ale celuilalt, de a descoperi noi moduri de exprimare și gestionare a acestora, îmbunătățind relația părinte-copil.

7. (Dez)Echilibru – decoperirea unor modalități optime de comunicare între părinți și copii, comunicarea asertivă

În relația cu copilul, părintele are rolul de a satisface nevoile acestuia și de a veni în întâmpinarea lor. De multe ori, adultul renunță la propriile nevoi pentru a-l mulțumi pe copil sau, la polul opus, ignoră nevoile copilului, axându-se pe cele proprii. În astfel de cazuri se creează un dezechilibru în relația părinte-copil, ajungându-se deseori la conflicte.

Vă invit la acest atelier pentru a intra în contact și a înțelege nevoile proprii și pe ale celuilalt, a descoperi și experimenta modalități de a păstra relația în echilibru, ținând cont de nevoile fiecăruia. Astfel, prin intermediul jocului, a improvizației și a tehnicilor creative, vom învăța, cu mic și mare, să ne exprimăm nevoile și să comunicăm asertiv.

8. Cursa cu obstacole – comunicarea asertivă și rezolvarea conflictelor dintre părinți și copii

Deseori, părinții, dar și copiii, privesc relația dintre ei ca o luptă pentru putere și control, prin care, fiecare caută și apelează la diverse strategii pentru a ”câștiga” această luptă care duce la epuizare, disconfort, conflicte și vătămarea relației părinte-copil.

Vă invit să abordăm împreună aceste situații, prin joc de rol, improvizație și punere în scenă și să învățăm noi moduri de a rezolva conflictele, comunicând asertiv.

 

Art & Play 3

Facilitator: Psiholog, Consilier Psihologic, Psihoterapeut Adelina Rotaru

Data și durata: Atelierele se organizează periodic, data fiind comunicată ulterior, în funcție de numărul de solicitări de participare. Durata unui atelier este de 1h 30.

Loc: Gradinite și școli din București sau Ploiești sau cabinet privat (detalii vor fi comunicate telefonic sau prin e-mail).

Cost: Costul diferă în funcție de locul desfășurării atelierelor (grădinițe, școli sau cabinet privat) şi  se va comunica telefonic sau prin e-mail.

Detalii și înscrieri: 0735012606 sau adelinarotaru@gmail.com

 

 

Ateliere de comunicare și dezvoltare personală pentru adulți

ARTA DE A COMUNICA EFICIENT 

Vorbim nu doar ca să le spunem oamenilor ce gândim, ci și ca să ne spunem nouă ce gândim. Discursul este parte din gândire. 

(Oliver Sacks)

Comunicarea este liantul fiecărei relații și stă la baza dezvoltării personale. Dezvoltarea personală presupune o bună înțelegere a propriilor emoții, gânduri, nevoi, așteptări dar și a celor din jur, capacitate de autocontrol și reglare emoțională, auto-acceptare, încredere în sine, și o bună adaptare la mediu. Te invit la acest atelier să descoperim împreună modalități eficiente de a ne exprima, înțelege și gestiona emoțiile, de a rezolva situațiile conflictuale și de a ne dezvolta inteligența emoțională, astfel încât să cultivăm o relație sănătoasă cu propria persoană, dar și cu ceilalți. Vom face asta prin diferite jocuri, tehnici creative (desen, pictură, modelaj) și alte tehnici specifice.

În cadrul acestor ateliere, te invit să descoperim împreună:
• cum ne exprimăm nevoile, gândurile, sentimentele, dorințele, așteptările;
• cum interpretăm mesajele celorlalți și cum le răspundem;
• cum dezvoltăm și menținem relațiile cu cei din jur;
• care sunt problemele de comunicare și ce facem pentru a le rezolva;
• cum facem față conflictelor.

Prin intermediul unor jocuri de grup, exerciții de comunicare, jocuri de rol și alte tehnici terapeutice, vom învăța despre:
• tipurile de comunicare;
• comunicarea nonverbală;
• cum să comunicăm eficient (strategii și tehnici de comunicare);
• cum să oferim feedback;
• cum să gestionăm conflictele și să stabilim relații sănătoase;
• inteligența emoțională (conștientizarea, gestionarea emoțiilor, dezvoltarea abilităților sociale).

Facilitator: Adelina-Gabriela Rotaru – Psiholog, Consilier Psihologic, Psihoterapeut

Dată și durată: Data va fi anunțată odată cu formarea grupei (număr minim de 8 participanți, maxim 14). Durata unui atelier este de 3 ore.

Loc: Atelierele se desfășoară în incinta  cabinetului privat din București (detalii la înscriere).

Investiție: 30 RON/persoană/atelier

Pentru detalii și înscrieri:  0735012606 (Adelina Rotaru)

Curs de dezvoltare personală pentru copii

COPII ÎNȚELEPȚI

Curs de dezvoltare personală pentru copii școlari și preșcolari

Copii intelepti 1

Copii înțelepți este un program opţional de educaţie complementară, axat pe dezvoltarea socio-emoțională şi optimizarea comportamentului copiilor cu vârsta între 3 și 9 ani.

Obiectivele acestui program sunt:

  • stimularea creativității;
  • stimularea autocunoașterii, cunoașterii celorlalți și a mediului înconjurător;
  • dezvoltarea inteligenței emoționale (exprimarea, identificarea, înţelegerea și gestionarea emoţiilor, dezvoltarea capacităților de empatie, înțelegere și respect, sporirea autocontrolului emoțional);
  • sporirea încrederii în propria persoană și a stimei de sine;
  • dezvoltarea abilităților sociale;
  • stimularea cooperării și a spiritului de echipă;
  • dezvoltarea abilităților de comunicare, antrenarea asertivităţii;
  • prevenirea apariției unor probleme emoționale și de comportament;
  • reducerea sau eliminarea comportamentelor dificile ale copiilor;
  • antrenarea comportamentelor prosociale.

Structura programului:

Modulul I – Simt, exprim, creez – Arta de a fi eu însumi

În cadrul sesiunilor din acest modul, copilul este încurajat să experimenteze diferite părţi ale sale, să înveţe despre propria persoană şi să devină mai încrezător în sine. Prin intermediul tehnicilor specifice (art-terapie, terapie prin joc, dans, mişcare, muzică, dramaterapie) se urmăreşte dezvoltarea competenţelor emoţionale ale copilului (exprimarea, identificarea, recunoaşterea şi înţelegerea emoţiilor, descoperirea unor strategii de a face faţă dificultăţilor şi reglarea emoţională).

Modulul II – Comunic asertiv şi întreţin relaţii sănătoase

În acest modul sesiunile au ca scop principal dezvoltarea abilităţilor de comunicare şi relaţionale ale copilului. În cadrul grupului, fiecare copil are ocazia de a explora diferite moduri de interacţiune cu ceilalţi, de a învăţa să iniţieze şi să menţină o relaţie, să coopereze, să negocieze, să pună şi să respecte limite, să rezolve conflicte comunicând asertiv. Cu ajutorul tehnicilor specifice (joc de rol, art-terapie, terapie prin joc, dans, mişcare, muzică, dramaterapie), coordonatorul asigură un mediu securizant, de încredere, încurajând comunicarea, coeziunea grupului şi descoperirea de noi comportamente şi soluţii adaptative.

Condiții de participare:
Participarea la acest program se face exclusiv în urma unei ședințe cu părinții și cu copilul. Această ședință are ca scop o cunoaşterea copilului şi a comportamentului lui, fiind esenţială pentru realizarea planului de lucru în cadrul şedinţelor de grup.La sfârșitul modulului/programului se programează o ședință cu părinții pentru surprinderea efectelor pozitive apărute în dezvoltarea copilului pe parcursul sesiunilor de grup, cât şi a eventualelor aspecte ce ar mai trebui abordate în continuare, în intervenţia individuală sau de grup sau acasă, în familie.

Programul este destinat copiilor cu vârste între 3 și 9 ani, grupele fiind constituite diferențiat pe categorii de vârstă. Activitățile sunt organizate și adaptate la vârsta și caracteristicile psiho-comportamentale ale copiilor.

Desfășurare, durată și frecvență:
Copii înțelepți se desfăşoară săptămânal, pe parcursul anului şcolar, în incinta grădiniţelor și a școlilor. Durata unei sesiuni de grup diferă în funcție de vârsta participanților, între 40 și 60 de minute.

În cadrul cabinetului privat cursul se desfășoară periodic, în funcție de numărul de solicitări și înscrieri.

Metode și tehnici:
Prin intermediul tehnicilor de art-terapie (desen, pictură, modelaj, colaj), improvizaţiei, punerii în scenă, exercițiilor de mişcare şi de dans, jocului de rol, tehnicilor de relaxare, tehnicilor de terapie prin râs, muzicii, poveștilor, experimentelor, jocului cu marionete (teatru de păpuși) și jocului tematic, copilului i se va oferi un mediu cald, de încredere, în care este încurajat  să îşi exprime și să învețe despre propriile sentimente și să îşi dezvolte inteligența emoțională.

Feedback:
Newsletter (raport) lunar cu temele abordate, obiective, tehnici folosite și fotografii din timpul ședințelor de grup.

Costuri: Costurile diferă în funcție de locul desfășurării (cabinet privat, grădiniță sau școală) și se vor comunica telefonic.

Coordonator:
Adelina-Gabriela Rotaru – Consilier Psihologic, Psihoterapeut copil-adult-cuplu-familie
Telefon: 0735 012606 – Adelina Rotaru
E-mail: adelinarotaru@gmail.com

Copii intelepti 2

Eu, tu în armonie – Atelier de comunicare şi optimizarea relaţiei de cuplu


EVENT - atelier comunicare

Omul poartă în interiorul lui un mare tezaur, însă el mai poartă în sine şi întreaga moştenire animală. Aceasta trebuie îndepărtată, pentru a permite comorilor să se înalţe în câmpul conştiinţei, pentru a fi împărtăşite cu ceilalţi. În realitate, aceasta este caracteristică bogăţiei: cu cât o împarţi mai mult cu alţii, cu atât îţi aparţine mai mult. (Osho)

Acest atelier se adresează tuturor celor care vor să exploreze relaţia de cuplu actuală, trecută sau dorită, să afle despre sine prin intermediul celuilalt, să afle în câte feluri pot iubi oamenii, să abordeze probleme cu care se confruntă, să recunoască tiparele funcţionale şi disfuncţionale de comunicare dintr-o relaţie.

Prin intermediul unor jocuri şi exerciţii experienţiale vei avea ocazia să afli lucruri noi despre tine şi partenerul tău, despre modul în care funcţionaţi împreună, să experimentezi noi modalităţi de comunicare şi negociere, să identifici conflictele şi dificultăţile şi să găseşti soluţii viabile pentru a îmbunătăţi relaţia de cuplu.

Facilitator: Adelina-Gabriela Rotaru, Psiholog, Consilier Psihologic (cod unic de înregistrare 16530), Psihoterapeut

Loc: București și Ploiești (detalii la înscriere)

Pentru acest atelier înscrierile sunt deschise, se organizează la cerere, dacă se întrunește numărul minim de participanți (6 persoane).

Pentru detalii şi înscriere: 0735012606

© 2015 Adelina Rotaru All Rights Reserved