Activități pentru sănătatea mintală

A-ți păstra timp pentru a face lucruri care îți fac plăcere înseamnă a avea grijă de sănătatea ta mintală. În special în această perioadă de pandemie, este foarte important să ne oferim timp pentru ceea ce ne dă o stare de bine.

Multe cercetări au arătat că a avea un hobby are multe beneficii pentru sănătate. Activități precum sportul, a cânta la un instrument, a desena, a face obiecte artizanale, a citi sau a grădinări pot duce la ameliorarea simptomelor depresive și pot îmbunătăți starea emoțională.

Motivul pentru care se întâmplă asta ar putea fi că atunci când facem ceva ce ne place, creierul nostru eliberează neurotransmițători precum dopamina. Aceasta este o substanță chimică produsă de neuroni și este considerată a fi unul dintre hormonii fericirii, dându-ne o stare de mulțumire, de gratificare. Dopamina joacă un rol fundamental în a întări comportamentele care sunt asociate cu trăiri pozitive, care ne fac să ne simțim bine.Pe lângă plăcere, anumite hobby-uri pot aduce și alte beneficii pentru creier, precum îmbunătățirea memoriei, prevenirea unor tulburări și creșterea capacității de autocontrol și autoreglare.

Mai multe despre autoîngrijire (self-care) aici.

Ție ce activități îți fac plăcere?

Adelina Rotaru

Adelina Rotaru

Bucharest