Teoria dezvoltării psihosociale

Erikson si cele opt stadii de dezvoltare psihosocială

Erik Erikson (1902 – 1994) a fost un psihanalist german care, făcând parte inițial din cercul lui Freud, a schimbat și a extins teoria freudiană, subliniind influența societății asupra personalității aflate în dezvoltare. Astfel, Erikson afirma că dezvoltarea Eului continuă toată viața, comparativ cu Freud care susținea că personalitatea este definită de experiențele din prima copilărie.

Teoria privind dezvoltarea psihosocială elaborată de Erik Erikson cuprinde opt stadii ce acoperă întreaga durată a vieții. Fiecare dintre cele opt stadii implică o temă psihosocială principală foarte importantă pentru momentul respectiv. Conform lui Erikson, fiecare stadiu corespunde unei anumite probleme care apare conform unui program de maturizare și care trebuie să rezolvată într-un mod satisfăcător pentru dezvoltarea sănătoasă a Eului. Astfel, este necesară găsirea unui echilibru între o tendință pozitivă și alta negativă, corespondentă pentru a rezolva criza specifică fiecărei perioade. Rezolvarea cu succes a unei crize constă în dezvoltarea unei anumite virtuți (punct forte). Cele opt stadii ale dezvoltării psihosociale sunt:

  1. Încredere fundamentală versus neîncredere – de la naștere până la 12-18 luni. În acest stadiu, sugarul își formează o impresie dacă lumea din jur este un loc sigur sau nu, iar virtutea specifică este speranța.
  2. Autonomie versus rușine și îndoială – de la 12-18 luni la 3 ani – copilul ajunge la un echilibru între autonomie, independență și rușine și îndoială. Virtutea corespunzătoare acestui stadiu este voința.
  3. Inițiativă versus vinovăție – de la 3 la 6 ani – copilul își dezvoltă inițiativa încercând activități noi și nu este copleșit de vinovăție. Orientarea spre scop este virtutea specific acestui stadiu.
  4. Hărnicie versus inferioritate – de la 6 ani la pubertate – copilul trebuie să învețe aptitudinile tipice culturii sale sau se va confrunta cu sentimentul de incompetență. Virtute corespunzătoare acestui stadiu este abilitatea.
  5. Identitatea versus confuzia identității – de la pubertate la începutul vârstei adulte – adolescentul trebuie să-și clarifice concepția despre sine (”Cine sunt?”), în caz contrar se lovește de confuzia privind rolurile. Fidelitatea reprezintă virtutea specifică acestui stadiu.
  6. Intimitate versus izolare – începutul vârstei adulte. În acest stadiu persoana încearcă să își ia angajamente față de alții, iar dacă nu reușește poate să sufere din cauza izolării și a egocentrismului. Virtutea corespunzătoare este iubirea.
  7. Generativitate versus stagnare – vârsta mijlocie. În perioada aceasta, adultul matur este preocupat de crearea și îndrumarea generației următoare; altfel, se simte sărăcit. Virtutea este îngrijirea.
  8. Integritate versus disperare – vârsta a treia. În această etapă, adultul vârstnic ajunge să-și accepte propria viață, acest lucru permițând acceptarea morții. În caz contrar, el disperă din cauza incapacității de a retrăi viața. Virtute: înțelepciunea.

 

Papalia, D.E., Wendkos Olds, S., Duskin Feldman, R., Dezvoltarea umană, ed. Trei, București, 2010

Autor: Adelina Rotaru

One thought on “Teoria dezvoltării psihosociale

  1. Pingback: Tipuri de atașament în relația părinte-copil | Adelina Rotaru

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s