Ateliere pentru părinți și profesori

ATELIERE PENTRU PĂRINȚI ȘI PROFESORI

Venirea pe lume a unui copil aduce o provocare pe termen lung părinților. Rolul de părinte și cel de profesor oferă o ocazie extraordinară de dezvoltare și maturizare pentru adult și solicită, totodată, o mulțime de resurse personale, dar şi o continuă informare şi educație pentru a înţelege mai bine etapele de dezvoltare a copilului, dificultăţile cu care se confruntă şi care apar în relaţiile adult-copil.

Pentru a veni în sprijinul părinţilor și profesorilor și pentru a descoperi modalități benefice de a face față numeroaselor provocări ale acestor ”meserii”, vă invităm la ateliere tematice interactive cu următoarele subiecte:

EDUCAȚIE ÎN ARMONIE – PARENTING ȘI DISCIPLINAREA POZITIVĂ

O educație sănătoasă presupune mult efort, răbdare, consecvență și disponibilitate emoțională din partea părinților și profesorilor. Deseori, apelul la pedepse, criticile și mustrarea copilului sunt folosite de adulți pentru a-l disciplina și a menține controlul în relația cu cel mic.

Vă invit la acest atelier interactiv pentru a învăța despre cum putem disciplina copilul în manieră pozitivă, fără pedepse și recompense.


FURIE ȘI TANTRUM. CUM ABORDĂM CRIZELE DE FURIE ȘI AGRESIVITATEA COPILULUI?

De ce face copilul crize de furie? De ce mușcă, lovește și jignește copilul?

Ce putem face când copilul este furios?

Cum gestionăm agresivitatea și tantrumurile copiilor?

Cum gestionăm conflictele dintre copii?

Vă invit la acest atelier interactiv în care vom învăța despre furia și agresivitatea copilului, cum le putem înțelege, ce facem în momentele de tantrum ale copilului și cum putem preveni și reduce comportamentele agresive.


 FRICILE ȘI ANXIETATEA COPILULUI

 Copiii se confruntă deseori cu diferite frici greu de înțeles și de gestionat pentru mulți părinți și profesori. Înțelegerea fricilor și anxietăților copiilor sale este esențială pentru a-i oferi sprijinul necesar unei dezvoltări armonioase.

În cadrul acestui atelier vom învăța despre fricile și anxietatea copiilor, rolul și semnificația acestora în dezvoltarea copilului, cum putem veni în întâmpinarea nevoilor celor mici și ce putem face pentru a-i ajuta să le depășească.


 DEZVOLTAREA ȘI EDUCAȚIA SEXUALĂ LA COPII

 Cât şi cum vorbim cu copilul despre diferențele dintre sexe?

Ce facem când copilul se autostimulează?

Cum abordăm curiozitățile copiilor legate de sex?

Cum îi explicăm copilului de unde apar bebelușii?

Cum abordăm jocurile de explorare a corpului dintre copii?

Cum putem identifica şi preveni abuzul sexual?

 Toate acestea sunt întrebări pe care mulţi părinţi și pedagogi şi le pun. Vă invităm la acest atelier în cadrul căruia vom aborda aceste întrebări şi vom învăţa despre dezvoltarea sexuală a copiilor şi modalităţi de a-i ajuta pe cei mici prin educaţia sexuală de acasă și de la școală.


 IMAGINEA ȘI STIMA DE SINE A COPILULUI

Ce este stima de sine? Cum o putem identifica?

Cum influenţează familia stima de sine a copilului?

Cum pot ajuta părinţii la creşterea stimei de sine a copilului?

Vă invit la acest atelier pentru a descoperi răspunsuri la toate aceste întrebări şi pentru a explora împreună modalităţi practice de a-i ajuta pe cei mici.


 PIERDEREA, SEPARAREA ȘI DOLIUL ÎN VIAȚA COPILULUI

Cum le vorbim copiilor despre venirea pe lume a unui frăţior sau surioare?

Cum discutăm cu copiii despre separarea sau divorţul părinţilor? Dar despre absenţa unui părinte?

Cum vorbim cu copiii despre moarte?

 Vă invit la acest atelier pentru a descoperi împreună răspunsuri la aceste întrebări şi multe altele şi  pentru a învăţa despre cum experimentează copilul pierderile, separările şi doliul de-a lungul dezvoltării sale, cum abordăm şi cum îi putem oferi suport şi ajutor în astfel de situaţii.


 PARENTING PRIN JOC ȘI CREATIVITATE

Odată cu apariția copilului, creativitatea și spiritul ludic al părinților sunt puse la încercare în fiecare etapă din dezvoltarea celui mic.

Vă invit la acest atelier în care vom descoperi împreună în ce fel putem folosi jocul și creativitatea în creșterea și educarea copilului și cum putem depăși problemele și situațiile dificile prin intermediul acestora.


EDUCAȚIA EMOȚIONALĂ – CALE SPRE DEZVOLTAREA PERSONALĂ 

Emoțiile reprezintă piatra de temelie a personalității iar un părinte inteligent emoțional este un reper sănătos în creșterea și educarea copilului. Educația emoțională presupune o bună cunoaștere și înțelegere a propriei persoane și a copilului, înțelegerea mecanismelor care stau în spatele unei emoții, dezvoltarea empatiei, capacitatea de autocontrol emoțional, comunicarea eficientă și rezolvarea conflictelor în mod constructiv. Despre toate acestea sunteți invitați să discutăm în cadrul acestui atelier interactiv, care îmbină teoria cu practica.


Facilitator:

ADELINA ROTARU – Consilier Psihologic, Psihoterapeut copil-adult-cuplu-familie, membru acreditat de Colegiul Psihologilor din România (cod unic de înregistrare 16530)

Referințe profesionale:

https://psycreation.wordpress.com/about/

http://www.psihart.ro/echipa/adelina-rotaru/

 

One thought on “Ateliere pentru părinți și profesori

  1. Pingback: Servicii psihologice în grădinițe și școli | Psycreation

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s