Nevoile și dorințele copiilor

Nevoi versus dorințe

Cum putem face diferența dintre nevoie și dorință? De ce are nevoie cu adevărat copilul?

Pentru a răspunde acestor întrebări este important să facem o delimitare clară între nevoi și dorințe, astfel încât să nu cădem în capcana de a le confunda.

Nevoia este o necesitate, o trebuință ce se cere a fi satisfăcută pentru a asigura sănătatea fizică și psihică și supraviețuirea.  Prin lipsa satisfacerii unei nevoi,  se poate pune în pericol viața, sănătatea individului, consecința finală fiind chiar moartea (nevoia de hrană, aer, apă, odihnă, adăpost etc.)

Pentru a înțelege mai bine importanța nevoilor și deosebirea acestora față de dorințe, se poate lua ca referință ierarhizarea nevoilor umane propusă de Abraham Maslow. Acesta a alcătuit Piramida nevoilor/trebuințelor umane, având la bază nevoile cele mai puternice (fără de care supraviețuirea nu este posibilă) și urcând progresiv către vârf, pe măsură ce sunt îndeplinite nevoile anterioare.

Piramida lui Maslow

Maslow

  1. Nevoile fiziologice se referă la nevoile elementare, fără de care organismul nu poate funcționa în parametri normali: aer, apă, hrană, somn, temperatură optimă etc.
  2. Nevoile de securitate urmează celor fiziologice și se referă la nevoia de protecție, stabilitate și de a se simți în siguranță (ordine, limite, lege, protecție).
  3. Nevoile de apartenență reprezintă nevoile sociale, de afiliere, afecțiune, iubire, relații familiale, de prietenie, a face parte dintr-un grup.
  4. Nevoile de stimă înglobează nevoile individului de (auto)respect, recunoaștere, reputație, statut, valorizare și apreciere din partea celorlalți, dar și a propriei persoane.
  5. Nevoile de (auto)cunoaștere reprezintă nevoile de cogniție, de a da sens lucrurilor, de a înțelege lumea înconjurătoare, dar și pe sine.
  6. Nevoile estetice se referă la nevoia de frumusețe, de formă, ordine, simetrie, echilibru în mediul înconjurător și la propria persoană.
  7. Nevoile de (auto)dezvoltare sau de autoactualizare reprezintă nevoile de împlinire, (auto)realizare, fericire, sentimentul de identitate și sens, găsirea și explorarea potențialului propriu.
  8. Nevoile de sens suprem și transcendeță sunt cele care dau o semnificație vieții, interesul de a-i asista, susține și ajuta pe alții în dezoltarea lor, de a contribui la reușita altora.

Deși teoria lui Maslow susținea inițial că oamenii au nevoie de a-și îndeplini mai întâi nevoile de la baza piramidei pentru a ajunge treptat la cele din vârf, realitatea poate fi uneori diferită în funcție de individ și de context. Totuși, piramida lui Maslow poate fi un bun instrument de autocunoaștere și  de a identifica și înțelege nevoile proprii și ale celorlalți.

Pe de altă parte, dorința este o stare sufletească, o aspirație, o tendință interioară spre obținerea, realizarea unui lucru. Dorința este ceva la care persoana râvnește dar fără de care poate trăi, poate supraviețui (dorința de a merge într-un anumit loc, de a cumpăra un anumit lucru etc.). Neîmplinirea unei dorințe poate duce la sentimente de frustare, tristețe, furie, dezamăgire însă nu reprezintă un pericol asupra vieții persoanei deși, de cele mai multe ori, așa se poate interpreta.

În cazul copiilor, este important ca persoanele de îngrijire să înțeleagă  diferența dintre nevoi și dorințe și să ofere cadrul necesar dezvoltării și satisfacerea nevoilor, însă să nu încerce să împlinească toate dorințele acestora. Mulți părinți pot gândi că sunt niște părinți ”răi” sau se tem de reacția copilului dacă le refuză satisfacerea anumitor dorințe. De aceea, trebuie scoase în evidență riscurile ca, pe termen lung, acel copil care se obișnuiește să primească tot ceea ce își dorește, să își stăpânească cu greu tendințele, sentimentele, să aibă un slab autocontrol, o toleranță scăzută la frustrare, să aibă reacții negative și chiar violente atunci când i se refuză ceva, să facă orice pentru a obține ceea ce vrea, să devină un consumator  pretențios, să cheltuie mult timp și resurse în această direcție.

Dorințele au rolul de a hrăni nevoia de a visa și imaginația și este important și necesar să fie ascultate, luate în seamă, valorizate și realizate doar în măsura în care devin foarte însemnate pentru persoana în cauză, ajutând la dezvoltarea acesteia. Deși copiii au foarte multe dorințe (diverse jucării, obiecte, îmbrăcăminte/încălțăminte de la o anumită fimă, electronice ș.a.m.d.) și uneori ar face orice să le fie împlinite, părinții trebuie să evalueze cât de util și necesar este să le și împlinească. A nu satisface toate dorințele copilului nu este o tragedie, dar este tragic ca unui copil să nu îi fie îndeplinite nevoile fundamentale.

Nevoile esențiale ale copilului

Conform pediatrului T.B. Brazelton și a psihiatrului de copii S.I. Greenspan, există 7 nevoi esențiale ale copiilor.

  1. Nevoia de relații de îngrijire permanente

Copilul are nevoie încă de la naștere de relații afectuoase, de un schimb de gesturi afective care îl ajută să recunoască și să răspundă la indiciile emoționale ce duc la formarea sentimentului sinelui. Prin intermediul relațiilor cu ceilalți, copilul învață să gândească, să treacă de la ”punerea în act” a dorințelor, la a și le reprezenta în minte și a le asocia un cuvânt, a le eticheta. Astfel, copilul începe să utilizeze simbolurile, să își dezvolte capacitatea de autoobservare și gândirea. Relațiile și interacțiunile afective reprezintă o nevoie fundamentală în dezvoltarea capacităților intelectuale, a simțului moral, a capacității de a înțelege sentimentele, de a empatiza și a creativității și a abilităților de gândire abstractă ale copilului. Plecând de la primele modele de interacțiune și comunicare dintre copil și părinți (persoanele de îngrijire), se formează tiparele pentru toate relațiile următoare.

  1. Nevoia de protecție fizică, siguranță și ordine

Pentru a i se asigura această nevoie, copilul trebuie protejat încă din timpul sarcinii împotriva pericolelor, a substanțelor toxice (alcool, tutun, droguri, poluanți, alimente nesănătoase) și trebuie să i se ofere îngrijire și supraveghere medicală de-a lungul întregii sale dezvoltări. Expunerea copilului la substanțe toxice și la un mediu haotic, dezordonat, suprasolicitant afectează dezvoltarea sistemului nervos central al acestuia.

  1. Nevoia de experiențe adaptate diferențelor individuale

Încă din anii 1950 au început să se efectueze diferite cercetări care au scos în evidență diferențele dintre copii și faptul că nu există un mod universal valabil de îngrijire a acestora. În îngrijirea și educarea copilului trebuie să se țină cont de particularitățile acestuia și să se creeze intervenții specifice, adaptate fiecărui individ (caracteristici fiziologice și trăsături de personalitate). Adaptarea experiențelor la diferențele individuale este esențială în educația timpurie.

  1. Nevoia de experiențe adecvate din punctul de vedere al dezvoltării

Dezvoltarea copilului are loc în etape, iar fiecărei etape îi corespund anumite componente fundamentale. În fiecare etapă, capacitățile cognitive, motorii, de limbaj, emoționale și sociale conlucrează pentru a ajuta copilul să se descurce în lume, acesta având nevoie de experiențe care să îl stimuleze și pe care să le poată achiziționa pentru a evolua.  Astfel, se descriu 6 etape principale, plus 3 etape adiționale (caracteristice perioadei școlare):

  • Securitatea și capacitatea de a privi, a asculta și a fi liniștiți;
  • Relaționarea: capacitatea de a se simți afectuos și apropiat față de alții;
  • Comunicarea bidirecțională și intenționată, fără cuvinte (comunicare nonverbală, comportament, expresii faciale, postura corpului);
  • Rezolvarea de probleme și formarea unui sentiment al sinelui (înțelegerea modului de funcționare a lumii, recunoașterea tiparelor);
  • Ideile emoționale (formarea de idei despre dorințele, emoțiile, nevoile proprii, trecând de la punerea în act, la exprimarea în cuvinte, identificarea și etichetarea sentimentelor);
  • Gândirea emoțională (trecerea de la identificarea și etichetarea emoțiilor la a face legături între diferite categorii de idei și sentimente, controlarea impulsurilor , distincția între „eu” și ”non-eu”);
  • Gândirea triangulară, vârsta fantasmelor și omnipotenței (dezvoltarea abilităților de relaționare, comunicare, dezvoltarea imaginației și a gândirii; curiozitate față de viață și un sentiment profund de uimire față de lume);
  • Vârsta prietenilor de-o seamă cu ei și a intrigilor (apartenența la grup cu cei de-o vârstă, potrivirea, compararea și clasarea propriei persoane în raport cu ceilalți);
  • Sentimentul interior al sinelui (dobândirea unei imagini interioare mai clare în ceea ce privește țelurile și valorile în formare; ambivalență între ”a crește” și a rămâne copil, oscilație între două realități: realitatea grupului celor de-o seamă și realitatea interioară în dezvoltare, formată din valori și atitudini).
  1. Nevoia de stabilire a limitelor, de structură și de așteptări

Învățarea limitelor se realizează prin internalizarea acestora, din dorința de a-i mulțumi pe cei din jur, de a fi aprobați și respectați de către cei apropiați sau din teamă, frică de dezaprobare, respingere, pedeapsă. Internalizarea standardelor de comportament pornește de la sentimentul copilului că este îngrijit și educat, concomitent cu sentimentul că este respectat.

Încă de la naștere, bebelușului i se stabilesc niște limite prin intermediul gesturilor, a limbajului nonverbal al persoanelor de îngrijire. Ulterior, copilul îl preia pe „nu”, urmând să învețe să lege idei și să anticipeze ceea ce s-ar întâmpla dacă încalcă o regulă, dând un sens consecințelor și gândindu-se la alternative. La baza internalizării limitelor și a standardelor de comportament acceptate stă dorința copiilor de a face pe plac, de a obține aprecierea, valorizarea, respectul persoanelor de îngrijire, în strânsă legătură cu abilitățile lor de a internaliza aceste sentimente de admirație și respect într-un set de țeluri și principii generale interne. Prin formarea acestui set, copiii vor putea să aibă grijă de ei constant, tocmai din încercarea de a atinge aceste țeluri.

  1. Nevoia de comunități stabile și suportive și de continuitate culturală

Apartenența la o comunitate stabilă și o anumită cultură reprezintă cadrul pentru celelalte nevoi esențiale, asigurând un sentiment de stabilitate, siguranță și de reglemetare internă. O comunitate oferă sentimentul de coerență și legătură între membrii săi care trebuie să găsească împreună modalități de a realiza anumite scopuri și de a își înțelege așteptările reciproce și tiparele culturale.

  1. Protejarea viitorului

Această nevoie se referă la nevoia de supraviețuire, de continuitate și de apariție a unor noi generații prin asigurarea unui mediu sigur, sănătos, ce face posibilă dezvoltarea umană.

O altă clasificare a nevoilor este cea făcută de autoarele Botiș-Matanie și Axente, trecând în revistă nevoile emoționale ale copilului:

  1. Nevoia de dragoste (atenție, gesturi de afecțiune)
  2. Nevoia de onestitate (copilul învață de la adult despre adevăr și onestitate, luând ca model comportamentul acestuia)
  3. Nevoia de respect
  4. Nevoia de înțelegere (de a fi ascultat și înțeles)
  5. Nevoia de acceptare
  6. Nevoia de răbdare din partea părinelui
  7. Nevoia de flexibilitate (stabilirea așteptărilor în funcție de nivelul de dezoltare și de trăsăturile copilului)
  8. Nevoia de corectitudine în aplicarea regulilor
  9. Nevoia de constanță (consecvență)
  10. Nevoia de timp petrecut cu părintele

În concluzie, pentru o dezvoltare sănătoasă și echilibrată este necesară îndeplinirea unor nevoi fundamentale ale copilului. Pe lângă nevoile primare, de supraviețuire, copilul trebuie să fie iubit, să primească afecțiune, atenție, respect, să fie ascultat, să se simtă înțeles, apreciat, valorizat de către cei din jur, să i se ofere un mediu stabil, sprijin, protecție, limite, ordine și reguli care să îl ghideze și să îl ajute să se definească pe sine, să îi fie recunoscută unicitatea și, totodată, să simtă că are o plasă de siguranță, un grup de care aparține sau cel puțin o persoană de atașament. Cât despre dorințe, ele pot fi împlinite uneori, dar este important ca unele dintre ele să rămână la stadiul de vis, înțelegând că fiecare individ este responsabil pentru propriile dorințe.

Referințe:

Brazelton, T. B., Greenspan, S. I., Nevoile estențiale ale copiilor, ed. Trei, București, 2013

Botiș Matanie, A., Axente, A., Disciplinarea pozitivă sau cum să disciplinezi fără să rănești, ed. ASCR, Cluj-Napoca, 2011

© 2015 Adelina Rotaru All Rights Reserved

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s