Cuplul funcţional: de la îndrăgostire la relaţie de durată

1325671_96234849

De la îndrăgostire la iubirea asumată

De-a lungul timpului, numeroşi autori au încercat să definească şi să explice fenomenul îndrăgostirii din diferite perspective, oferind descrieri şi, uneori, exemple personale. Astfel, unii asociază îndrăgostirea cu o “nebunie divină” asemănătoare experienţei mistice (Watts, 1985; apud. Acriş, 2013), în timp ce alţii o caracterizează ca un “abandon de sine”, o tentaţie puternică de a te lăsa absorbit de celalalt.

Această stare în care se află cei doi îndrăgostiţi, considerată de mulţi „dragoste oarbă” presupune, mai curând, un proces de transfigurare prin care fiinţa iubită devine unică, idealizată şi ale cărei defecte şi slăbiciuni ajung să fie obiectul dragostei şi admiratiei doar prin simplul fapt ca îi aparţin. (Mitrofan, 2009)

În Getting the love you want:A guide for couples (2007), H. Hendrix consideră că oamenii nu se îndrăgostesc întâmplător şi că, în acest proces, inconştientul joacă un rol esenţial. Astfel, o perioadă, îndrăgostiţii se agaţă de iluzia dragostei romantice, ceea ce presupune diferite roluri jucate la nivel inconştient. Autorul susţine că ne alegem partenerii din două motive importante:

  • Un prim motiv ar fi pentru că aceştia au trăsăturile pozitive dar şi pe cele negative ale părinţilor sau ale celor care ne-au purtat de grijă atunci când eram copii.
  • Cel de-al doilea motiv ar fi că partenerii pe care îi alegem au rolul de a compensa propriile noastre trăsături pozitive care au fost eliminate în procesul socializării din perioada copilariei.

Pe de altă parte, A. Nuţă (2006) afirmă că îndrăgostirea are o natură regresivă, în sensul că nu aduce nimic nou în planul cognitiv sau afectiv al personalităţii. De asemenea, îndrăgostirea urmează experienţa trăită de copil la naştere, cea a unirii cu figura maternă. Această unire este continuată atât timp cât copilul traieşte într-o simbioză completă cu mediul, aşa cum trăia în pântecele mamei sale, nediferenţiindu-se de aceasta. Apoi, încetul cu încetul, în urma experienţelor de relaţie pe care le are, în special cu mama sau figura maternă de substituţie, copilul îşi conturează eul, propria identitate. Făcând o paralelă între experienţa copilului nou-născut şi a stării îndrăgostitului, autorul susţine că irealitatea trăirilor şi aşteptărilor pe care acesta din urmă le are alături de fiinţa iubită reprezintă un ecou al irealităţii sentimentelor unui copil de un an care „se crede, la propriu, stăpânul absolut al lumii”. Ulterior, contactul cu realitatea şi experienţa relaţiei de zi cu zi diminuează aşteptările fanteziste ale îndrăgostitului. Autorul consideră că experienţa îndrăgostirii durează maximum doi ani, timp în care graniţele eului prăbuşite iniţial sub presiunea forţelor emoţionale inconştiente sunt instaurate din nou şi cei doi parteneri realizează că au identităţi proprii, preferinţe, dorinţe, aşteptări dar şi prejudecăţi personale.

În urma experienţei de îndrăgostire, apare riscul deziluziei ulterioare, atunci când „flama emoţională” se reduce şi unul dintre parteneri începe să se detaşeze, fără a se mai implica emoţional la fel de mult ca până atunci. În acest punct, când celalalt conştientizează neimplicarea, distanţarea, intervine un aşa-numit stadiu al „tensiunii psihologice a cuplului ieşit din vrajă” (Acriş, 2013). În acest stadiu, partenerii aleg între două variante: a se despărţi sub şocul constatării perisabilităţii fericirii, a deziluziei sau a rămâne împreună, accentuând alte valori ca bază a relaţiei lor, acceptând o dragoste matură bazată mai mult pe comunicare, înţelegere, echilibru. Conform lui Nuţă (2006, p.117), „asumarea iubirii este o formă de evoluţie spirituală, de maturizare launtrică şi dobândire a unei libertăţi care nu exclude, ci integrează responsabilitatea… a-ţi asuma iubirea înseamnă a-ţi depăşi limitele personale sau a-ţi lărgi Sinele ca urmare a actului de a stimula, proteja şi hrăni dezvoltarea interioară a unei alte persoane”.

Cuplul funcţional, durabil

Ce este un cuplu funcţional? Ce îi face pe cei doi parteneri să rămână împreună timp îndelungat? Care sunt ingredientele unei relaţii stabile, de durată? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările pe care şi le pun cei mai mulţi dintre oamenii care au avut experienţa de a fi într-o relaţie de cuplu sau care au visat măcar o dată la a fi împreună cu cineva.

În ultimele decenii, tot mai mulţi autori, cercetători şi specialişti în consiliere şi terapie de cuplu au descris ceea ce înseamnă „cuplu funcţional”, ajungând la concluzia că acest tip de relaţie presupune anumite abilităţi pe care cei doi parteneri trebuie să le deţină sau să le înveţe.

John Gottman, psiholog şi cercetator în domeniul relaţiilor de cuplu, descrie şapte principii care fac relaţiile să funcţioneze:

  1. Conturarea unor hărţi ale dragostei prin înregistrarea tuturor informaţiilor relevante despre viaţa partenerului (hobby-uri, mâncăruri preferate, cărţi favorite, evenimente importante din viaţa lui, vise, speranţe, scopuri în viaţă ş.a.m.d.), pentru a-l cunoaşte cât mai bine.
  2. Sporirea afecţiunii şi a respectului pentru partener – o condiţie esenţială pentru o relaţie fericită şi durabilă.
  3. A rămâne în contact, a privi unul spre celalalt prin oferirea şi primirea de atenţie şi suport în interacţiunile zilnice.
  4. A se lăsa influenţat de partener luând în considerare părerile şi sentimentele sale.
  5. Rezolvarea conflictelor care pot fi rezolvate prin următorii paşi: un start uşor şi blând al dialogului, încercări de reparare a situaţiei şi receptivitate faţă de tentativele de soluţionare ale partenerului, calmarea reciprocă, stabilirea unor compromisuri şi toleranţă faţă de greşelile celuilalt.
  6. A face faţă blocajelor prin dialog, fără ca cei doi parteneri să se rănească reciproc, învăţând totodată să trăiască cu problema.
  7. Crearea unui ţel comun, dezvoltând o viziune comună, o microcultură a cuplului cu propriile poveşti, obiceiuri, ritualuri privind relaţia lor.

Conform lui Gottman (1999), cuplurile fericite sunt „inteligente emoţional”, partenerii discutând problemele într-o atmosferă pozitivă, cu afecţiune, validându-şi reciproc opiniile şi rezolvând ceea ce poate fi rezolvat.

Un rol esenţial în relaţiile de cuplu durabile şi sănătoase îl constituie comunicarea eficienta cu partenerul. Aceasta presupune o bună autocunoaştere şi cunoaştere a partenerului şi o permanentă adaptare la situaţie. Astfel, ca partenerii să se înţeleagă, este nevoie mai ales ca ei să se asculte. Capacitatea de a asculta reprezintă capacitatea de a te concentra pe mesajele partenerului, a-i descifra şi înţelege modul în care gândeşte şi simte, a vedea lumea prin ochii lui, detaşându-te de propriile interese, nevoi, opinii şi prejudecăţi. Astfel, comunicarea clară, exprimarea emoţiilor şi nevoilor şi abilitatea de a asculta sunt elemente cheie într-o relaţie trainică.

Un cuplu sănătos este un parteneriat bazat pe cooperare şi sprijin reciproc, nu o competiţie. În acest sens, Ph. McGraw (2007) afirmă că succesul relaţiei depinde de nivelul în care ea are ca fundament o prietenie solidă şi îndeplineşte nevoile celor doi parteneri. Pentru ca acest lucru să fie posibil, este nevoie ca fiecare partener să îşi comunice nevoile şi să facă eforturi pentru a afla nevoile celuilalt şi pentru a le recunoaşte fără a emite judecăţi de valoare dacă acestea sunt sau nu corecte, rezonabile, greşite sau nepotrivite.

Pentru durabilitatea unei relaţii de cuplu, autorii Barry si Emily McCarthy (apud. Acriş, 2013) propun următoarele strategii astfel încât cei doi parteneri să-şi întreţină dragostea şi respectul:

  • să aibă un mod de comunicare bazat pe empatie, în care se asculta reciproc, se exprimă clar şi îşi oferă feedback suportiv;
  • să identifice conflictele şi să rezolve problemele prin înţelegeri viabile;
  • să-şi întreţină legătura prin intimitate emoţionala şi sexuală;
  • să aibă activităţi împreună, să se bucure de timpul petrecut împreună.

În concluzie, un cuplu funcţional ia naştere, de cele mai multe ori, din acea „nebunie divină” în care persoana este îmbătată de euforie şi energie prin producţia mare de endorfine, enkefaline şi feniletilamină din creier. Însă, când efectul acestor narcotice naturale se diminuează, este nevoie de efort, implicare, adaptare continuă la celălalt, comunicare deschisă, ascultare activă, înţelegere reciprocă, intimitate intelectuală, emoţională şi sexuală, pentru ca un cuplu să treacă testul durabilităţii.

Referințe:

Acriş, C., Cuplul în impas. Repere teoretice şi aplicative, ed. SPER, Bucureşti 2013;

Gottman, J., The Seven Principles for Making Marriage Work: A Practical Guide from the Country’s Foremost Relationship Expert, Harmony, New York, 1999;

Hendrix, H., Silver, N., Getting the love you want:A guide for couples, 20th Anniversary Edition, Holt  Paperbacks, New York, 2007;

Nuţă, A., Psihologia cuplului, ed. SPER, Bucureşti, 2006;

McGraw, Ph. C., Love smart: Find the One You Want – Fix the One You Got, Free Press, New York, 2007.

Mitrofan, I., Ciupercă, C., Psihologia relaţiei de cuplu: abordare teoretică şi aplicativă, ed. SPER, Bucureşti, 2009.

sursa foto: http://www.freeimages.com/

© 2015 Adelina Rotaru All Rights Reserved

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s