Rolul părinților în dezvoltarea adolescentului

Structura şi funcţiile familiei s-au modificat enorm în societatea actuală, în urma revoluţiei industriale, a urbanizării, a emancipării femeii şi a „revoluţiei sexuale” (Mitrofan şi Ciupercă, 2009). Totuşi, familia rămâne matricea primordială a definirii individului. Ea constituie cadrul în care copilul învaţă despre reguli, despre cum să se comporte, cum să rezolve problemele şi să căpete competenţele sociale de bază. Acestea îi vor facilita adaptarea la rolurile familiale, sociale şi profesionale aşteptate de la el şi a modelelor de socializare, fiind un factor determinant în procesul de dezvoltare a identităţii.

Părinţii joacă un rol foarte însemnat în dezvoltarea identităţii de sine a adolescentului. Ei îl influenţează începând cu alegerea rolului sexual, orientarea profesională şi până la îmbrăţişarea unei anumite ideologii politice sau religioase. De asemenea, influenţa lor  se exercită şi pe planul educaţiei, a oferiri unor modele de comportament şi a unor valori. Un model pozitiv de conduită a părinţilor creşte şansele copilului de reuşită în viaţă iar în absenţa unui astfel de model acesta va avea dificultăţi în procesul de dezvoltare psihosocială.

Perioada adolescenţei este una dificilă atât pentru adolescentul supus multitudinii de schimbări, cât şi pentru parinţii săi. Aceştia pot experimenta stări diferite de bucurie, satisfacţie şi mândrie sau pot experimenta sentimente de tristeţe, teamă, pierdere sau chiar abandon asistând la maturizarea intensă şi în ritm alert a tânărului. De foarte multe ori, părinţii nu conştientizează sau refuză să înţeleagă nevoile de independenţă şi autonomie ale adolescenţilor, având dificultăţi în a accepta faptul că propriul copil se maturizează şi devine adult. Este foarte important ca familia să înţeleagă nevoile adolescentului şi să îi dea voie să crească, să experimenteze, să se exprime şi să se afirme, călăuzindu-l într-o manieră echilibrată şi sănătoasă. Un mediu familial echilibrat, bazat pe încredere, susţinere, dragoste şi înţelegere reciprocă este extrem de important pentru ca adolescentul să depăşească dificultăţile şi solicitările specifice acestei perioade.

Adolescentul se confruntă cu puternice tensiuni interioare legate de dependenţa faţă de părinţi versus nevoia de a deveni independent şi a se detaşa de familie. El are încă nevoie de dragostea şi suportul părinţilor, chiar dacă nu recunoaşte acest lucru faţă de sine sau faţă de ceilalţi.

În ceea ce priveşte nevoia de independeţă a adolescentului, U. Şchiopu şi E. Verza (1995) menţionează existenţa a trei feluri de dependenţă şi anume, dependenţa „material economică”, „emoţională” şi cea „de mentalitate”. Autorii susţin că independenţa de mentalitate se dobândeşte prima atunci când adolescentul nu mai apreciază anumite idei şi obiceiuri din copilărie, considerate acum vechi. El caută şi selectează noi modele la care să se raporteze, pe care să le urmeze, în detrimentul celor din perioada copilăriei. Din punct de vedere al nevoii de independenţă emoţională, deseori apar conflicte între adolescent şi familie, acesta oscilează între a simţi lipsă de afecţiune  şi neglijenţă din partea părinţilor sau a-i simţi mult prea preocupaţi şi intruzivi. De asemenea, el este încă dependent material-economic de părinţi, lucru care frustrează dar îl şi provoacă să-şi facă planuri şi proiecte de viitor prin care să obţină independenţă din acest punct de vedere.

Dinamica familială reprezintă un punct de start pentru formarea identităţii de sine a adolescentului, în procesul lui de a deveni adult. El duce o luptă între a rămâne la stadiul de copil şi a se maturiza, devenind independent şi desprinzându-se de familie. El are nevoie de la familie să îi recunoască acest nou statut, nemafiind copil dar încă nici adult. Prin recunoaşterea familiei el reuşeşte să treacă mai uşor prin această perioadă, să se accepte pe sine aşa cum e şi să se adapteze bine la mediu. Schimbarea rolului de copil şi pretinderea unuia de adult în devenire, generează dezechilibru în interiorul familiei, ameninţând homeostazia acesteia. Drept urmare, este nevoie de o schimbare la nivel de sistem familial ceea ce presupune ca părinţi să accepte adolescentul ca adult şi să îşi restructureze gândurile, emoţiile şi aşteptările în ceea ce îl privesc.

În procesul de maturizare a adolescentului apar modificări la nivelul graniţelor interpersonale. El caută acum să-şi descopere limitele şi să-şi definească identitatea. În această perioadă el tinde să îşi delimiteze foarte bine spaţiul personal şi graniţele. El poate adopta o atitudine rebelă, rupându-se de părinţi în urma nevoii sale sporite de indenpendenţă şi autonomie. Astfel, părinţii, puşi în faţa acestor schimbări comportamentale ale lui simt că nu îşi mai recunosc copilul. Separarea de părinţi se constată de multe ori printr-o retragere şi izolare faţă de aceştia, prin lipsa interesului pentru activităţi comune care înainte îi făceau plăcere şi prin lipsa de comunicare. El nu mai vorbeşte despre ceea ce simte, ce face, îşi construieşte o lume a lui, separată de cea de acasă, la care părinţii nu mai au acces. Acest lucru îi afectează foarte mult pe părinţi, ei nu mai înţeleg ce se întâmplă, de ce copilul lor nu mai petrece timp cu ei, de ce vine târziu acasă şi îşi petrece timpul în compania unor persoane pe care, de foarte multe ori, ei nu le acceptă şi le consideră a fi o influenţă negativă. De aici apar discuţii, tensiuni şi uneori reacţii puternice între părinţi şi adolescent, ceea ce duce la suferinţă de ambele părţi.

Nevoia de independenţă a adolescentului duce de foarte multe ori la încălcarea unor reguli stabilite de către sau împreună cu părinţii. De multe ori, conflictele au la bază nevoia adolescentului de slăbire a controlului părinţilor şi încălcarea regulilor de către acesta. Pe de altă parte, această nevoie de independenţă şi de recunoaştere din partea familiei a rolului său de adult în devenire se asociază atât cu obţinerea unor noi drepturi cât şi noi responsabilităţi şi asumarea consecinţelor propriilor acţiuni şi decizii.

Climatul familial are un rol semnificativ prin modalitatea de relaţionare dintre părinţi şi copil dar şi prin tipul de relaţie dintre cei doi părinţi. O familie funcţională este bazată pe relaţii de iubire, încredere, respect şi comunicare între cei doi soţi care oferă copilului un model de relaţie sănătoasă.

Pe de altă parte, nu toţi adolescenţii sunt atât de norocoşi să aibă parte de o familie echilibrată şi funcţională. Numeroşi adolescenţi cresc în familii în care există tensiuni şi conflicte între partenerii conjugali. Aceştia au probleme de comunicare, se ceartă frecvent sau se ignoră, nu ştiu să se asculte şi nu empatizează unul cu celălalt, dau vina unul pe altul şi nu-şi asumă responsabilitatea, intrând într-un adevărat război. Această relaţie disfuncţională dintre soţi are consecinţe grave asupra adolescentului care devine victimă colaterală în acest război conjugal. El se află pus în postura de a se alia cu unul dintre părinţi în defavoarea celuilalt. Acest lucru duce la intense conflicte interioare şi sentimente de vinovăţie, responsabilizându-se pentru această problemă care nu îi aparţine dar pe care el o consideră un eşec personal. În acestă situaţie adolescentul suferă enorm atunci când este pus să aleagă un părinte sau altul şi să strice relaţia cu celălalt. El experimentează acum sentimente de neputinţă, anxietate, culpabilitate, respingere ce pot duce la apariţia a numeroase probleme ca simptom al relaţiei disfuncţionale a părinţilor.

Astfel, comportamentul celor doi părinţi constituie sursa primară de imitaţie pentru copii. De aceea, un comportament adecvat al părinţilor  care îl ghidează pe adolescent într-o direcţie optimă ajută la o bună socializare şi şanse mari de a reuşi în viaţă. În cazul unor modele deviante de comportament ale părinţilor, adolescentul se va confrunta cu dificultăţi de socializare cu repercursiuni în dezvoltarea identităţii de sine.

În concluzie, adolescenţa este un proces dificil atât pentru copilul aflat în tranziţia spre maturitate cât şi pentru cei din jurul său, în special părinţii. În această etapă este nevoie de o restructurare a dinamicii familiale pentru păstrarea echilibrului şi de găsirea de noi soluţii pentru a face faţă numeroaselor schimbări care au loc.

Bibliografie:

Adams, G.R.., Berzonsky, M.D. (coord.) (2009). Psihologia adolescenţei. Manualul Blackwell. Editura Polirom, Bucureşti.

Mitrofan, I., Ciupercă, C., Psihologia relaţiei de cuplu: abordare teoretică şi aplicativă, ed. SPER, Bucureşti, 2009.

Satir, V. (2010). Arta de a făuri oameni. Psihologia familiei. Editura Trei, Bucureşti.

Şchiopu, U., Verza, E. (1995). Psihologia vârstelor. Ciclurile vieţii. Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.

sursa foto: http://www.freeimages.com/

© 2014 psycreation.wordpress.com All Rights Reserved

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s