Furia şi agresivitatea copilului

ID-100384591Nu de puţine ori auzim părinţi, bunici sau educatori care nu știu ce să facă în legătură cu comportamentul copiilor, cu faptul ca aceştia muşcă, lovesc, se îmbrâncesc, ciupesc, zgârie sau jignesc, de cele mai multe ori fără vreun motiv aparent (dar de foarte multe ori cu un motiv întemeiat). În foarte multe situaţii, un astfel de  copil primeşte eticheta de “obraznic”, “neascultător”, “violent”, “agresiv”, “rebel” fiind mustrat sau pedepsit de către adulţii din jur pentru acest tip de comportament. Toate acestea se rotesc în jurul unui cerc vicios în care copilul îşi exprimă furia, nemulţumirea aşa cum poate el mai bine iar adultul în loc să încerce să înţeleagă cauza comportamentului şi să ofere copilului un model pozitiv de a-şi exprima sentimentele, îl pedepseşte, critică sau chiar agresează, la rândul său, pe cel mic.

Cum putem ajuta un copil cu comportament agresiv

Copilului mic îi lipseşte abilitatea de a face faţă mediului care îi provoacă sentimente puternice de furie, neştiind cum să gestioneze aceste sentimente. Drept urmare, el are nevoie de înţelegere şi de un model de comportament din partea adultului. Este nevoie ca adultul să înţeleagă că în spatele furiei se află de cele mai multe ori îngropate sentimente de teamă, frică, durere şi suferinţă. El poate încerca să afle ce anume  determină acest comportament al copilului, îl înfurie pe copil și l-a determinat să fie agresiv, prin calm, răbdare şi disponibilitate.

Copilul are nevoie de ajutorul și sprijinul adultului pentru a putea înțelege și face faţă sentimentelor care îl copleşesc. Dacă copilului îi este greu să se exprime verbal, să vorbească despre ceea ce se întamplă în sufletul lui, i se pot oferi alternative practice pentru a-şi exprima sentimentele şi pentru a se detensiona şi relaxa.

Recomandări pentru părinți 

Câteva metode practice de a incuraja copilul să se exprime și să își gestioneze emoțiile pot fi:

  • încurajarea copilului de a comunica ceea ce simte, ajutându-l să deprindă limbajul emoțiilor prin numirea acestora ori de câte ori este posibil (fericire, furie, frică, tristețe, rușine etc.);
  • oferirea de către adult a unor explicații clare în legătură cu ce anume se așteaptă de la copil (reguli/limite/convenții) în anumite situații;
  • evitarea criticii, a pedepsirii copilului sau a izolării acestuia. Este important ca pe durata unei crize de furie/tantrum părintele să rămână în apropierea copilului, să îl oprească din a se lovi pe sine sau pe alții și să îl ajute să se liniștească, să îl asigure că e lângă el fără a fi intruziv, lăsând spațiu copilului dacă acesta are nevoie.
  • acceptarea sentimentelor copilului, descurajarea comportamentelor nedezirabile, agresive, distructive prin diferențierea emoției/sentimentului de comportament/acțiune (furia este o emoție naturală, normală, pe când a se lovi pe sine, pe altcineva, a jigni și a distruge sunt acțiuni descurajate, dezaprobate);
  • desenul (desenarea stării din acel moment, a sentimentelor), modelajul, colajul, pictura sau orice l-ar ajuta pe copil să exprime într-o manieră creativă ceea ce simte;
  • dansul şi mișcarea;
  • jocuri de rol, jocuri cu păpuși sau alte jucării pe tematica furiei/povestea unui personaj care se înfuria des etc.
  • tehnici de relaxare și/sau meditație;
  • povești terapeutice și lecturi tematice despre emoții;
  • exerciții de respirație.

Pentru exprimarea furiei, copilului i se pot oferi diferite modalitati precum: să lovească o pernă/minge, să rupă o hartie în bucăţi, să mototolească hârtia, activități sportive (să alerge, să sară în aer mișcând brațele și picioarele etc.) și nu numai. Acestea sunt doar câteva alternative prin care copilul se poate exterioriza şi detensiona  într-o manieră nonviolentă, în care nu se poate răni pe sine sau pe ceilalți.

După ce copilul s-a liniștit, este important ca adultul să abordeze ceea ce s-a întâmplat, să discute cu copilul despre emoțiile sale, ce a declanșat starea respectivă, cum s-a simțit fiecare, ce altceva ar putea face copilul pe viitor într-o situație similară și consecințele anumitor comportamente (descurajarea comportamentelor agresive). De asemenea, adultul poate încuraja copilul la un joc de rol având ca subiect situaţia în care copilul a avut un comportament agresiv, astfel încât acesta să înțeleagă emoțiile și gândurile care au dus la acel comportament și să descopere şi alte modalităţi de acţiune într-o asemenea situaţie, să experimenteze noi roluri şi să găsească o soluţie benefică de a face faţă.

De foarte multe ori, plânsul are un efect de descărcare şi de vindecare şi, în astfel de momente, este important ca părintele să fie aproape de copil, să îl asigure de prezenţa sa, evitând separarea sau izolarea lui. Uneori, părinţii folosesc distragerea atenţiei copilului când acesta este supărat sau furios. Distrăgându-i frecvent atenţia în astfel de momente, emoţiile copilului nu vor fi exprimate şi descărcate, existând riscul ca, la un moment dat, aparent fără motiv să izbucnească într-o criză de plâns sau tantrum.

Este important să se înțeleagă și să se accepte faptul că furia face parte din noi, fiind un sentiment normal, natural şi sincer. Este sănătos ca un copil să îşi poată exprima furia în mod constructiv şi să ajungă să o gestioneze, dobândind astfel un mai mare autocontrol şi încredere în sine.

sursa foto: http://www.freedigitalphotos.net/

© 2016 Adelina Rotaru All Rights Reserved

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s